Nepoftiții. Owen Jones

cam palid… nu ești obișnuit să stai atât de mult în casă, nu?”

      Heng se uită la ea ca și cum i-ar fi vorbit în limbi străine și apoi se uită la nevastă-sa.

      “Vrei să mergi la toaletă, Heng? Nu ai fost de ceva timp, totul e în regulă acolo sub buric? Vrei să mergi la toaletă acum sau ai prefera să aducem o căldare aici la îndemână?”

      “Da, uite o idee bună, vreau să merg la toaleta de jos, dar mai întâi aș mai bea niște amestec cu lapte.”

      Pentru că nici una dintre femei nu știa cât de mult era bine să-i dea, îl lăsară să bea cât vrea, iar Heng termină litrul de lichid.

      Da se retrase și observa în timp ce Wan îl ajută să se îmbrace. Când băutura își făcu efectul, Heng deveni mai activ.

      “Hai, dragă, să te îmbrăcăm și să te ducem jos.”

      Femeile îl apucară de câte o mână fiecare și îl ajutară pe bărbatul tremurând să se ridice pe propriile picioare. Era ca o bicicletă cu o roată stricată. Când ajunseră afară, în pridvor, clipi repede în lumina strălucitoare, dar așa ar păți oricine și-ar petrece ziua într-o cameră întunecată. Den și Din își priviră tatăl cum cobora scările ca un alcoolic asistat de nevasta și mătușa lui. Erau înspăimântați de faptul că arăta atât de fragil și diferit. Heng fusese din totdeauna slab, dar acum era sfrijit, alb ca zăpada și cu două migdale roșii în loc de ochi. Se apropiară când acesta se lăsă pe colțul mesei ca să-și tragă sufletul.

      “Den, mai ai cumva ochelarii vechi de soare? Cred că tatăl tău are nevoie de ei astăzi, ochii lui sunt puțin sensibili.”

      Da o întrebă pe Wan “crezi că te descurci să-l duci singură pe Heng la toaletă sau vrei să te ajute Den?”

      “Cred că mă descurc” răspunse ea. Și îl conduse mai departe pe Heng care acum își ferea ochii de lumina soarelui cu mâna rămasă liberă. Când l-au adus înapoi la masă cincisprezece minute mai târziu, păru extenuat din cauza efortului.

      “Din, repede-te până sus și adu un cearșaf și câteva perne, te rog! Taică-tu se va odihni aici astăzi la aer curat și lumină. N-a petrecut atât de mult timp înăuntru în viața lui așa că organismul lui nu e obișnuit cu asta. Uită-te în ce hal e…”

      În acest timp, Heng se uită când la unul când la altul părând a nu înțelege o iotă. Îi creară puțin confort cu ajutorul pernelor, iar Den aduse vechii lui ochelari de soare cu lentile fumurii cu efect de oglindă de care fusese atât de mândru cu zece ani în urmă când erau la modă.

      Rezultatul fu că Heng arăta ca o pasăre ciudată sprijinit de stâlpul care ținea acoperișul, cu ochelarii de soare pe nas și înfășurat în cearșaful alb.

      “Copii, cred că ar fi bine să vă duceți să mai pregătiți amestec de lapte pentru tatăl vostru. Pare foarte flămând astăzi si ăsta e semn bun, înseamnă că facem ceva corect!”

      “Te simți mult mai bine astăzi, nu-i așa, Paw?” Cu toții așteptară să răspundă, iar el dădu din cap, ceea ce îl făcu să semene întocmai cu o bufniță. Den și Din plecară chicotind fiindu-le foarte greu să asemene creatura de la masă cu cel care le era tată cu doar 24 de ore în urmă.

      “Crezi că aș putea să gătesc ceva pentru Heng în seara asta, mătușă Da?”

      “Sigur, nu are ce rău să-i facă dacă va mânca, dar asta nu poate să înlocuiască amestecul de lapte.”

      “Heng ți-ar plăcea să mănânci ceva cu noi mai târziu?”

      Heng își ridică capul dintr-o parte în alta și se uită stăruitor la nevastă-sa.

      “Ce gătești în seara asta, Wan?” întrebă Da.

      “Găină sau porc… ce dorește el”

      Heng continua să se uite la cele două femei ca un străin ce nu vorbește limba locului.

      “De ce nu-l întrebi pe el? Nu s-a prostit de tot sau cel puțin așa cred.”

      “Ce vrei la cină, Heng? Porc sau găină?”

      El se uită la ea preț de câteva secunde și apoi zise:

      “Pui de…”

      “Care dintre ei? Oricum, Heng, nu poți să mănânci pe niciunul din copiii noștri… nu e normal”

      “Nu pui de om… pui de capră. Avem sau nu?” spuse Heng.

      “Da, avem câțiva, dar credeam că îi ținem ca să mărim turma.”

      “Doar un ied”

      “Da, sigur, Heng acum că ți-e rău am să-ți gătesc o ciozvârtă de ied, iar noi vom mânca porc.”

      “Friptura mea să fie făcută pe grătar, mai nepătrunsă, Wan. Am așa o poftă de carne roșie, dar roșie de-adevăratelea.”

      Copiii au răsuflat ușurați când au aflat că tatăl lor nu avea nicio intenție să-i mănânce, cel puțin nu încă. Când deveni clar că tatăl lor se duse să se culce până la masa de seară, Den o întrebă pe maică-sa dacă ea consideră că el i-ar putea mânca într-o bună zi.

      “Ah, nu cred, Den! Cel puțin cât avem grijă să aibă poftele satisfăcute, nu că am ști care sunt acelea!”

      “Mătușă Da, ce părere ai de boala lui Heng?”

      “Cred că este foarte interesant… foarte interesant într-adevăr. Ieri bătea la porțile morții, dar acum devine pe oră ce trece mai activ, deși pare să nu mai fie același Heng pe care îl cunoșteam și îndrăgeam cu toții. Va trebui sa așteptăm să vedem cum este acest nou Heng sau poate că își va reveni complet în fire odată ce se obișnuiește cu noua dietă și își revine ca atunci când nu a avut niciun strop de sânge în el.”

      “Predicția ta poate nu e atât de bună ca a mea, dar am să admit că e un teritoriu nou și pentru mine și că am să o tratez după cum bate vântul, doar cu câteva sugestii de la prietenele mele spiritele, deși unul dintre ele a spus, într-adevăr că poate e mai uman să-l ucidem pur și simplu și să-l lăsăm să înceapă o altă viață”

      “Ce zici despre asta, Wan?”

      “Cred că e măsură prea drastică, nu crezi, mătușă Da?”

      “Da, așa cred și eu de asta nu am sugerat-o până acum, dar e o opțiune în caz de lucrurile scapă complet de sub control.”

      În timpul discuției lor, Heng părea că doarme, dar femeile nu verificară să vadă dacă chiar așa este.

      “Crezi că suferă, mătușă Da?”

      “Pare destul de liniștit, nu? Vorbește din când în când și până acum nu a menționat niciun fel de disconfort, așa că eu nu m-aș îngrijora prea tare de condiția lui fizică, dacă aș fi în locul tău m-aș îngrijora mai mult de starea lui mentală, dar tu îl cunoști cel mai bine așa că de tine depinde să identifici semnele schimbării și să mă anunți cât de repede ca să le putem discuta.”

      “”Bine, mătușă Da, așa voi face. Uite dacă ai alte lucruri de făcut nu vrem să te reținem. Copiii sunt extraordinari – au preluat complet treburile gospodăriei – așa că eu mă pot ocupa în liniște doar de Heng, dar dacă vrei sa te reped acasă, se rezolvă imediat. Suntem cu toții foarte recunoscători pentru ajutorul tău, dacă nu erai tu, Heng ar fi murit și suntem cu toții conștienți de asta. Dacă te vom putea ajuta vreodată cu ceva trebuie doar să spui.”

      “Da, mulțumesc, Wan, cred că mă voi duce acasă pentru câteva ore, dar