Nepoftiții. Owen Jones

deloc energie. Eram capabil să alerg, să sar cu caprele, dar acum obosesc doar dacă mă uit la ele!”

      “Clar ceva se întâmplă, știu asta cu certitudine.”

      “Uite, Paw” care era numele total lipsit de inspirație cu care-l alinta, si care înseamnă ‘tata’ în thailandeză, “Copii sunt la poartă. Vrei să-i implici și pe ei?”

      “Nu, ai dreptate, de ce să se îngrijoreze acum? Cred că mătușa va trimite mâine un mesaj, așa că spune-le că mâine la cină avem întrunire de familie și că trebuie să fie prezenți.”

      “Cred că mă duc să mă culc acum, mă simt din nou obosit. Scuipatul mătușii m-a întremat pentru un timp, dar acum și-a pierdut efectul. Spune-le că sunt bine, dar roagă-l pe Den să scoată el caprele mâine dimineață la pășunat, vrei? Nu trebuie să le ducă departe, numai până la izvor unde pot mânca buruiană și se pot adăpa… Nu vor păți nimic o zi, două.

      Și când ai două minute libere, poți să-mi faci ceaiul tău special, te rog? Cel cu ghimbir, anason și restul… asta m-ar înveseli puțin… Ah, și niște pepene și niște semințe de floarea-soarelui… poate o rogi pe Din să le crape pentru mine?”

      “Ce zici mai bine de o cană cu supă? E mâncarea ta preferată…”

      “Da, sigur, dar dacă am adormit deja, pune-o pe masă și o s-o mănânc mai târziu rece.”

      “Bună, copii, mă duc la culcare mai devreme în seara asta. Nu vreau să vă îngrijorați, sunt bine. Mama o să vă dea mai multe detalii. Cred că am un fel de infecție. Noapte bună!”

      “Noapte bună, Paw!” i-au răspuns toți. Din părea în special preocupată uitându-se cu îngrijorare întâi la domnul Lee care se retrăgea, și apoi unul la altul.

      Așa cum stătea întins în tăcerea deplină a nopții, simți cum părțile laterale ale corpului pulsează din ce în ce mai tare, exact cum o carie e mai supărătoare în timpul nopții, dar era el era atât de obosit încât adormi rapid înainte să îi fie aduse ceaiul, semințele sau supa.

      Afară, la masa mare în lumina fadă a înserării, restul familiei discuta șoptit despre încercările domnului Lee, în ciuda faptului că și dacă ar fi strigat nu ar fi avut cine să-i audă.

      “Paw o să moară, mamă?” întrebă Din cu ochii în lacrimi.

      “Bineînțeles că nu, draga mea”, replică ea “cel puțin… așa cred.”

      1 2 Suferințele familiei Lee

      Obiceiul locului era ca întreaga familie să doarmă laolaltă în, de altfel, singura cameră a casei: mama și tata aveau o saltea dublă, copiii câte o saltea de o singură persoană, iar fiecare din cele trei paturi erau protejate de o plasă împotriva țânțarilor. Când se treziră la ivirea zorilor mergeau atenți în vârful picioarelor ca să nu-l trezească pe Heng.

      Știau că ceva nu e regulă pentru că, de obicei, el era primul în picioare și ieșit pe ușă chiar și în cea mai friguroasă dimineață. Îi priviră îngrijorați, îndelung, prin plasa de țânțari fața palidă ca de mort până fură alungați de mamă.

      “Din, fă-mi o favoare, te rog. Nu-mi place deloc cum arată tatăl tău, așa că, repede, spală-te și du-te și vezi dacă mătușa poate să ne lămurească. Ești o fată foarte bună! Dacă nu e încă gata, și ai ajuns prea devreme, întreab-o dacă poate să îi facă o favoare nepotului ei preferat până nu e prea târziu, da?”

      Din izbucni în plâns și alergă să se spele. “Iartă-mă, draga mea! Nu am vrut să te supăr”, strigă după ea. Un sfert de oră mai târziu când ajunse în fața casei mătușii, bătrâna deja îmbrăcată mânca supă de orez la masa mare din fața casei.

      “Bună dimineața, Din! Mă bucur mult să te văd. Vrei un farfurie de supă? E delicioasă! Da își alinta nepoatele, iar pe Din în mod special, dar când auzi ce dorea de la ea nu se putu abține să nu comenteze că maică-sa avea pretenții destul de mari să ceară atât de mult într-un timp atât de scurt.

      “Maică-ta aia a ta… Bine o să văd ce pot face… Paw arată rău de tot, nu-i așa?”

      “Da, mătușă Da. E alb ca un cadavru, dar nu credem că a murit încă… Mama se pregătea să înfigă un bold în pielea lui ca să vadă dacă reacționează, dar n-am mai așteptat să văd. Nu vreau ca Paw să moară, mătușă Da, te rog salvează-l!”

      “Am sa fac tot ce-mi stă în putință, copila mea, dar dacă Budha îl cheamă, nimeni în lumea asta nu-l poate refuza, dar hai să vedem ce putem face. Vino cu mine!”

      Da o îndrumă spre sanctuarul ei, aprinse o candelă și închise ușa în urma lor. Ea spera că Din va arăta interes față de ‘metodele vechi’ atâta timp cât era suficient de tânără ca să o învețe pentru că era conștientă că va avea nevoie de un succesor la un moment dat, mai ales dacă voia ca tradiția să fie continuată în familia Lee.

      Arată spre covorul Căutătorului de pe podea și Din se așeză. Înainte să se așeze și ea, Da dădu ocolul colibei murmurând rugăciuni și incantații, aprinzând câteva lumânări, apoi își ocupă poziția în fața lui Din care-și privea intens mâinile ținute căuș în poală.

      Da își privi nepoata, simți cum un fior îi trece prin tot corpul, se uită pierdut la căușul propriilor mâini pentru câteva secunde apoi se uită din nou la Din.

      “Ai venit să cauți sprijin pentru altcineva? Te rog adresează întrebarea!”, spuse Da, dar cu o voce tunătoare, grea pe care nu o auzise nimeni până acum în afara colibei.

      Transformarea o șocă pe Din ca de fiecare dată când mătușa intra în transă și permitea unei alte entități să-i preia controlul asupra propriului corp. Nu doar că fața i se schimbă, dar întregul corp i se modifică subtil așa cum un actor își schimbă înfățișarea ca să impersoneze mai ușor personajul pe care îl joacă. Era parcă Da fusese înlocuită cu cineva pe dinăuntru ceea ce o făcea nu doar să arate diferit, dar să și arate diferit.

      Din privi pe bătrâna Vraci care nu mai avea nimic din mătușa ei.

      “Tămăduitoareo, tatăl meu este foarte bolnav. Vreau să știu ce are și ce este de făcut.”

      “Da, tatăl tău, cel pe care îl numești Paw.”

      Persoana (mătușă-sa suna ca un bărbat în acest moment) puse câte o mână pe câte una din cele două legături pe care Heng le lăsase cu o zi înainte și închise ochii. Urmă o pauză lungă însoțită de o tăcere adâncă, încât lui Din i se păru că aude furnicile deplasându-se pe podeaua de lut.

      Din participase la o duzină de astfel de sesiuni înainte, deși niciuna nu fusese pentru ceva atât de serios. Întrebase despre o durere de stomac, și despre menstruație cu ceva ani in urmă, întrebase dacă avea să se mărite curând. Nu îi era frică de locul respectiv, ci mai degrabă de rezultatul întrunirii, însă tot ce putea face era să aștepte și să observe, iar ce observa i se părea fascinant.

      Vraciul desfăcu cu atenție prima legătură ce conținea piatra, o examină cu atenție, o mirosi și o așeză înapoi în frunza de banan, apoi luă a doua legătură conținând mușchiul de pământ și-l mirosi și pe acesta înainte să-l așeze pe covorașul din fața ei.

      Da se uită solemn la Din și, după câteva minute, vorbi.

      “Cel din cauza căruia ești îngrijorată este foarte bolnav. De fapt era aproape să moară când mi-a lăsat mostrele astea, dar nu e mort … încă. O parte din organele sale interne sunt într-o stare foarte precară, în special cele care se ocupă de curățarea