Sumalee. Povești Din Trakaul. Javier Salazar Calle

găsești loc să te așezi, pentru că, uneori, nu sunt locuri, atât de mulți oameni sunt acolo. De asemenea sunt destul de pline restaurantele fast-food, precum Burger King, McDonalds sau alte lanțuri din Asia, care în Spania nu există. Unii își aduc mâncarea de acasă, dar foarte rar sunt occidentali. Cei din Bangladesh și Filipine de obicei pentru că le place mâncarea lor tradițională gătită de ei ...

      ─ Bine, bine, l-am întrerupt râzând. Am întrebat doar unde mâncați de obicei, nu am cerut un studiu asupra societății din Singapore și stilul său de hrănire. Câte detalii. Am avut timp să activez telefonul. Stai puțin, să o sun pe mama.

      ─ Salut-o din partea noastră! Au spus ambii în unison.

      O știau de când am lucrat împreună în Madrid, când într-o zi au venit să mănânce. Mama mea era o bucătăreasă excelentă, care devenise pasionată de mâncarea spaniolă, și o încânta să primească vizite. Avusese o tinerețe tumultoasă, așa că era încântată de prieteni noi care păreau oameni buni; nimic de-a face cu prietenii mei nerecomandați din adolescență. Am profitat de telefonul companiei să o sun și să-i spun că eram deja instalat și că eram din nou cu colegii mei de suflet. S-a bucurat foarte mult că nu eram singur și că știam oameni aici. Le-a transmis ambilor multe săruturi. A rămas să o sun în câteva zile. Când am terminat am continuat cu întrebări despre lucruri care mă interesau.

      ─ Și de distracție, ce se face aici? Nu e nevoie să-mi spuneți astăzi tot ce este de știut despre oraș, ok, Josele? Trebuie și un pic de distracție, ceva remarcabil?

      ─ Multe lucruri, spuse Damaso. În Singapore nu te vei plictisi, asta e sigur. Există tot felul de divertisment: de la simulatoare incredibile de zbor, curse de cai, cazinouri, parcuri de distracție, trasee montane, muzee, centre comerciale să te plictisești și, desigur, sute de puburi și cluburi de noapte pentru a ieși și cunoaște oameni, ceea ce ai nevoie, mai ales o fată după mizeria pe care ți-a făcut-o Cristina. Fața mea arăta că eram de acord cu spusele din urmă. Îmi surâdea să recuperez nebuniile anterioare și cel mai important lucru era să fiu cu o fată, nu conta cine. Aproape de servici, de cealaltă parte a parcului, este una din zonele principale. În jurul unei străzi numită Mohamed Sultan Road, care este plină de cluburi și discoteci. O plimbare de douăzeci de minute. Și, de asemenea, este un teren de golf de cealaltă parte de Marina Bay, desigur!

      ─ Mi se părea ciudat că nu ai menționat golful. Sigur te-ai interesat dinainte cum poți deveni membru al cluburilor din împrejur, de unde cumperi pâine dimineața. Am râs.

      ─ Ai idee ce se simte cu o gaură dintr-o lovitură? Când bagi mingea dintr-o lovitură? Nici eu, dar continui să încerc.

      ─ Cât de bine îl cunoști David -adăugă Josele râzând. Cum a sosit, l-a întrebat pe taximetrist în drum spre casă de la aeroport. Și o dată pe an au curse de Formula 1, desigur. Cred că în septembrie și ne-au spus că este uimitor, pentru că e prin oraș noaptea; așa că, dacă ne prinde aici trebuie să mergem, chiar dacă nu îți plac mult cursele, doar pentru atmosferă se merită.

      ─ Dar de cât timp sunteți aici? A-ți avut timp să faceți toate astea?

      ─ Nu, omule, Josele a râs. Barurile, desigur; dar majoritatea lucrurile ni le-au spus colegii care sunt aici de mai mult timp. Acum, că ai venit tu sigur ne vom mișca mai mult.

      ─ Omule, eu de asemenea sper să navighez un pic. Mai ales dacă este în bună companie.

      ─ Te referi la noi sau la o fată drăguță?

      Am râs toți trei cu poftă. Era clar că în tot acest timp cât au fost în Statele Unite nu pierdusem legătura pe care am avut-o întotdeauna în proiectele noastre împreună în Spania. Mai ales cu Josele.

      Veneau vremuri bune.

Singapore 3

      A doua zi am ieșit împreună să facem o plimbare în jurul orașului. Eram nerăbdător să văd ambianța acestei noi țări.

      Am vrut să mă fac util așa că am luat sacii de gunoi să îi arunc, dar Josele m-a interceptat la ușa casei.

      ─ Unde te duci cu gunoiul?

      ─ Să-l arunc. Am văzut un container afară.

      ─ Of, trebuie să-ți explicăm tot. Aici sunt instalații de tratare a deșeurilor în fiecare bloc. Arunci gunoiul prin ghena din bucătărie de sub cuptorul cu microunde și ajunge unde trebuie. Ca gunoierele pneumatice din Spania.

      ─ Du-te .... Și cei de la parter?

      ─ Ei î-l lasă la ușa de serviciu și îl colectează personalul de curățenie. Nu se practică prea mult să duci gunoiul singur.

      ─ Și se reciclează?

      ─ Sunt containere colorate pentru reciclare, dacă vrei, dar aproape nimeni nu reciclează.

      ─ Înțeleg. Tot gunoiul în bucătărie.

      Am aruncat cei doi saci și am ieșit afară. Am început în jurul cartierului nostru, Tanglin. Singaporezii pe care i-am văzut pe stradă păreau în cea mai mare parte de origine estică, chineză, în special, dar, de asemenea, mulți oameni cu aspect indian și mulți pe care nu i-am putut identifica.

       ─ Sunt de origine malaeză -a clarificat Josele.

      ─ Oamenii de aici sunt mai tăcuți și mai închiși decât europenii. De asemenea, legile sunt foarte stricte. Interdicțiile sunt infinite. Unele ne pot șoca, și dacă le încalci vei fi pedepsit fără ezitare. Toată lumea învaţă repede, cu binele sau cu răul, să fie respectuos.

      ─ Asta cu ordinea îmi place.

      ─ Asta știam noi deja. Cu cât de rigid ești...

      Este adevărat că eram acum, dar nu am fost întotdeauna așa. (Eu credeam că era invers. Înainte eram rigid și acum nu.)

      Am luat-o spre dreapta, lăsând în urmă o pasarelă pietonală acoperită cu plante pline de flori mov. După un timp am ajuns la o stație de metrou. Tipul de construcție era diferit, case de familie, ca o zonă de case terasate, dar fiecare diferită, atât materialul cât și arhitectura. Puțin mai înainte era o intersecție cu o altă stradă principală numită Bukit Timah, care era paralelă cu un râu și un pod înalt.

      ─ În stânga este mall-ul despre care ți-am spus, Coronation Shopping Plaza -spuse Josele. La dreapta grădina botanică.

      ─ La dreapta atunci, avem suficient timp să vedem magazine -am răspuns.

      Am continuat până când am ajuns la intrarea principală a grădinii botanice sau cel puțin una dintre intrări. Nici unul nu știa câte erau. M-am apropiat de curiozitate pentru a vedea informațiile pentru a intra. Era deschis de la 5:00 dimineața la 12 noaptea, în fiecare zi a anului! În plus, intrarea era liberă, cu excepția grădinii de orhidee. Ăsta da serviciu bun pentru public.

      ─ De ce nu intrăm aici? Am spus încercând să-i conving pe Josele și Damaso să aruncăm o privire.

      ─ Avem destul timp să vedem totul mai bine. Pentru prima zi ar fi mai bine o plimbare generală. În plus, Josele a vizitat-o deja -a spus Damaso.

      ─ Ai fost?

      ─ Ok, ok -Josele a răspuns imediat. Nu înțelege greșit. Florile îmi plac să fac fotografii frumoase, dar a fost mai mult de atât. Am venit pentru că m-am combinat cu o japoneză tare și m-am gândit că dacă o aduc aici voi triumfa cu siguranță. Și într-adevăr, așa a fost. Ne-a făcut cu ochiul și am râs.

      Adevărul era că avea dreptate, și aveam suficient timp să vedem tot, așa că am cedat fără a mă plânge prea mult.

      ─ Uite! Damaso strigă. Vine autobuzul, putem merge să vedem Mica India,