Sumalee. Povești Din Trakaul. Javier Salazar Calle

crescut fără tată de la doi ani, ceea ce mi-a influențat copilăria și adolescența, și vorbeam engleza de la acea vârstă.

      ─ Ce-mi propui?

      ─ David, a apărut un proiect în Singapore de aproximativ șase luni, cu posibilitatea de a se prelungi la doi ani, care ți se potrivește la perfecțiune datorită cunoștințelor tale și a limbii. Știu că nu e mult timp, dar am nevoie să-mi spui azi la un moment dat sau mâine, pentru că trebuie să începem documentele urgent –am ridicat din sprâncene, intrigat. Îți voi trimite toate informațiile proiectului și condițiile contractului. Sună-mă pentru orice clarificare. Ce zici?

      ─ Nu știu ce să spun Valentin. M-ai luat puțin prin surprindere ...

      ─ Știu, știu. Gândește-te și mâine îmi dai răspunsul. Ai zis că ești sătul de teste. Asta e șansa ta. Dacă totul iese bine poți fi promovat anul acesta. Îți trimit e-mailul, te gândești și îmi spui mâine. Hei! Dacă nu credeam că ți se potrivește nu îți spuneam.

      ─ Bine, bine. Mâine îți dau un răspuns. În orice caz, îți mulțumesc că te-ai gândit la mine.

      Când am închis am rămas pe gânduri. Când m-am întors la birou primisem deja e-mailul de la Valentin. Era clar că era urgent. L-am deschis și am citit toate informațiile. Proiect interesant, o țară cu referințe incredibile, bine plătit, inclusiv apartament plătit și, mai presus de toate, ieșeam de aici un timp; departe de amintirea fostei și de testele nenorocite. Știam clar. La cinci minute de la telefon știam deja care era decizia mea. Cu toate acestea, am decis să aștept până a doua zi pentru a avea posibilitatea de a considera tot ce implica, deși, când luam o decizie, și de obicei o luam foarte repede, rar mă răzgândeam. Odată ajuns acasă singurul lucru pe care l-am verificat a fost pașaportul pentru a mă asigura că totul era în ordine.

      La ceea ce într-adevăr o să duc lipsa era tot sportul pe care îl făceam: alergat, baschet, fotbal, tenis, alpinism ... Eram pasionat de tot ceea ce presupunea efort sau risc, mai ales dacă era în aer liber. Pe de altă parte, în Singapore voi putea practica sporturi de apă care în Madrid erau limitate la doar vară, precum scufundări, navigație sau jet ski. Trebuia să se întâmple ceva serios să nu le pot practica pe o insulă. Mi-am reluat munca. Rezultat corect, rezultat incorect, incidență.

      A doua zi la prânz, l-am sunat pe Valentin și i-am comunicat decizia mea. Voi merge la Singapore. Mi-a trimis detaliile călătoriei și am început să facem toate documentele. Permisul de muncă, permisul de intrare... Erau o mulțime de opțiuni și vize. În cele din urmă, s-a dovedit că ceea ce eu aveam nevoie era un Permis de muncă. Pentru astfel de permis compania era cea care îl solicita, în numele candidatului, dar a trebuit să traduc calificările mele academice (deși mai târziu, în Singapore, a trebuit să-mi aprobe originalul, un traducător oficial de acolo și să aștept până când acestea erau aprobate de Ministerul Muncii ), să completez formulare pentru asigurarea de sănătate, să fac copii la pașaport, raport de muncă de la compania mea ... Faptul că nu era o schimbare de companie ci un transfer și că, compania s-a ocupat de aproape toate procedurile a făcut procesul mult mai simplu.

      Câteva săptămâni mai târziu, eram la aeroportul din Barajas luând zborul cu Qatar Airways spre Singapore. Restul celor din echipă erau deja acolo de câteva săptămâni, pregătind lansarea proiectului și citind documentația. Compania plătea un apartament de trei camere pe care îl împărțeam cu încă doi colegi, așa că nu trebuia să-mi fac griji să trebuiască să găsesc un loc de stat și voi cunoaște alți oameni din prima zi.

      Am cumpărat o carte de călătorie despre țară și am citit-o în timpul zborului. Am avut mai mult decât suficient timp, șaisprezece ore de zbor cu escală în Qatar. Să te înarmezi cu răbdare.

      Cartea începea cu tipica prezentare a istoriei locului. Aparent, Singapore era un oraș-stat care a trecut din mână în mână și unde acum trăia o amestecătură de rase și limbi. De fapt, avea patru limbi oficiale: engleza, malaieza, tamil și chineza mandarină. Cu două mai mult decât crezusem.

      Ceea ce conta pentru mine era că era al patrulea cel mai mare centru financiar din lume (după New York, Londra și Tokyo) și al cincilea cel mai important port de mărfuri datorită poziției sale strategice. Pe hârtie, aproape un paradis pe pământ și o oportunitate de carieră de neegalat. Rămânea de văzut odată ajuns acolo. Cel puțin, părea promițător. Cartea era plină de tot felul de detalii, ceea ce mi-a plăcut. Îmi plăceau cifrele și trivia de orice fel. M-am cufundat în lectură încercând să absorb ca un bun turist, toate informațiile relevante.

      În sfârșit au anunțat că am ajuns la aeroportul din Singapore. Un aeroport construit peste mare. M-am lipit de fereastră să îl pot vedea bine. Sub mine se vedea toată aglomerația orașului, dar am fost plăcut surprins de cantitatea de copaci care o avea. Uram locurile unde singura culoare vizibilă era cea a cimentului. Aeroportul era într-un colț al insulei și chiar sub el se vedea un port naval. Marea era împânzită de bărci de toate dimensiunile, dar, în special de cele gigante care transportă containere. Nu mai văzusem niciodată atât de multe la un loc și, atât de organizate, formând linii lungi paralele de nave. Orașul era plin de zgârie-nori și clădiri înalte. Pe marginile insulei erau plaje lungi cu vegetație densă în spate. Apoi am văzut o zona de case mai mici, ca o suburbie, care se termina la marginea unui râu lat peste care erau poduri.

      Avionul zbura acum foarte jos peste o suprafață cu un gazon bine întreținut și puteam vedea pista chiar sub aripa stângă, unde mă aflam. Curând am simțit dintr-o dată lovitura trenului de aterizare pe pământ și avionul a început să încetinească. În depărtare, la câteva sute de metri, era scris numele aeroportului din arbuști: Changi.

      Avionul a ieșit de pe pistă și s-a îndreptat spre terminal. Nu se vedea de pe partea mea, dar îl puteam vedea prin ferestrele de pe cealaltă parte. Stewardesa a anunțat, printre altele, că temperatura era de douăzeci de grade. Fiind într-o zonă ecuatorială, temperaturile tindeau să fie în jurul acelei valori cu umiditate ridicată și ploi destul de scurte, dar intense.

      La scurt timp ne-au lăsat să ne ridicăm și să ne luăm bagajul. Cu valiza și rucsacul pe umăr m-am plimbat prin aeroport. Erau lucruri diferite comparat cu ceea ce eram obișnuit, precum zone cu acces gratuit la internet și laptop-uri chiar și pentru cei care nu aveau unul. De asemenea, avea o zonă de relaxare cu șezlonguri, ca cele de piscină, îndreptate spre avioane și unde oamenii ascultau muzică, dormeau sau citeau.

      Am continuat să merg în căutarea platformei de tren. Pe ecrane se anunțau sosiri și plecări din întreaga lume. În sfârșit am ajuns. Era ca un tramvai numit Skytrain care te ducea la Terminalul 2 de unde puteai să iei un taxi. Când trenul s-a oprit mi-a atras atenția faptul că nu avea șofer. Curând m-a lăsat în Terminalul 2. În mijlocul lui era o grădină tropicală, cu un mic iaz și flori superbe. Scaune de masaj gratuite, lacrimi de cristal agățate care urcau și coborau, iazuri cu pești portocalii, locuri de masaj asiatic ... Inclusiv o pancardă pentru piscina din Terminalul 1 din care, după fotografii, puteai vedea pista de aterizare! Extraordinar! În băi aveau tablete cu fotografia celui care a curățat și puteai vota, apăsând pe un emoji după cum considerai că a fost curățată baia. Desigur, era curat lună. Nu degeaba era considerat unul dintre cele mai bune aeroporturi din lume. Prima impresie a unei persoane noi în oraș era aeroportul său și aici totul lucea.

      În cele din urmă am ieșit și am luat unul dintre taxiurile care așteptau. I-am arătat o hârtie cu adresa viitoarei mele case și a pornit. Am ajuns într-o sâmbătă, iar compania mă informase că, colegii cu care voi locui mă așteptau acasă să mă ajute să mă instalez și să-mi spună puțin din tot ceea ce trebuia să știu pentru a mă adapta cât mai repede. Locul se numea Spanish Village. Sat spaniol în limba lui Cervantes. Curios loc de a pune un grup de spanioli. Nu știu dacă era o coincidență sau a fost intenționat, dar numele era perfect pentru a încerca să te simți ca acasă. Îl căutasem