Umbra Morții (Legături De Sânge Volumul 8). Amy Blankenship

fără a mai pune la socoteală faptul că sub acest tunel erau tuneluri secundare, trebuia să ghicească pe unde o luase.

      Accelerându-și mișcarea, deveni puțin mai mult decât o pată, încetinind când ajunse la o intersecție a patru direcții diferite.

      - Syn, șopti Michael, nemulțumit de șansele care se prefigurau.

      Îl simți pe Syn intrând delicat în mintea lui, spunându-i că Angelica este bine și pe mâini bune. Nu avea de gând să-i pună întrebări tatălui său și aproape că se minună de unde știa Syn că el este acolo. Ar fi fost o întrebare prostească… Syn știa întotdeauna unde-i sunt copiii.

      Michael privi departe, în stânga, simțind aura tatălui său în cel mai întunecat tunel, și se simți ușurat, știindu-și mama în siguranță. Simțind vibrația unui alt tren apropiindu-se, se lăsă pe spate, lipindu-se de perete și privind direct în trenul lung, în timp ce acesta trecea pe lângă el.

      Concentrându-și privirea, surprinse imaginile în viteză ale oamenilor de pe scaune, apoi observă altceva. Pe măsură ce fiecare vagon trecea… exista un spațiu între ele, prin care putea vedea cealaltă parte a șinei duble. Acolo, fixându-l cu privirea, stătea o femeie cu părul lung, blond platinat, suflat în toate părțile de curentul de aer pus în mișcare de tren.

      Lui Michael nu îi mai păsa de călători, acum concentrându-se numai asupra ei. Era îmbrăcată într-o cămașă albă largă, fluturată de presiunea aerului. Observă că primii patru nasturi de sus erau descheiați, periculos de aproape de a expune mai mult decât decolteul ei fără cusur.

      Își coborî privirea, văzând cum cămașa îi ajunge la jumătatea coapsei, împreună cu marginile unei fuste plisate negre, care îi acoperea cu vreo cinci centimetri mai mult decât cămașa. Partea de jos a materialului se continua cu o pereche de picioare lungi, bine proporționate. Ridicându-și lent privirea din nou la fața ei, Michael se întrebă dacă nu cumva îl fermecase. Chiar și îmbrăcată ca un om al străzii, era cel mai frumos lucru pe care îl văzuse vreodată.

      Aurora fusese prinsă cu garda jos când simțise puterea înălțându-se ca o rachetă pe lângă ea, și ieșise pe furiș din ascunzătoare. Se pregătise pentru o luptă, gândindu-se că, poate, unul dintre demonii supremi îi simțise mirosul și se apropiase de ea. Obosise să fugă de cei puternici… fugea de ei de când scăpase de Samuel și reușise să treacă prin crevasă.

      Cu toate acestea, nu era o lașă… îi omorâse pe aproape toți demonii cu care se întâlnise, dar mai erau aceia care o înspăimântau cu adevărat, astfel că petrecuse tot atât timp încercând să fie cu un pas înaintea lor. Era conștientă de ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi fost prinsă de demonul nepotrivit… învățase această lecție de la Samuel pe propria piele.

      Acum, îndreptându-și atenția direct asupra sufletului din fața ei, se simți confuză, incapabilă să îl compare cu ceva. Sufletul nu era uman… dar nu era nici demon. Semăna mai mult cu privitul direct în soare. Buzele i se întredeschiseră, în timp ce își luă privirea de la suflet și îl privi cu mirare pe bărbatul cu ochi ciudați de ametist.

      Michael apucă balustrada, pregătit să sară pe deasupra, în timp ce capătul trenului se apropia. Indiferent ce era… părea pierdută și singură și îl ațintise cu privirea, de parcă era salvatorul ei.

      Aurora trase adânc aer în piept când, brusc, se trezi cu el la câțiva centimetri în față, fără a simți nevoia să fugă ori să se lupte, așa cum se întâmpla cu demonii. Își ridică încet privirea, oprindu-se pentru un moment la buzele lui perfecte, continuând în sus, la cei mai frumoși ochi pe care îi văzuse vreodată.

      - Nu ar trebui să fii aici, jos… este periculos, o avertiză Michael, luptându-se cu instinctul de a o cuprinde în brațe… pentru a o salva de temerile ei.

      Ochii Aurorei coborâră din nou la buze, în timp ce el vorbea, și făcu un pas mai aproape.

      - Ești real? ridică mâna, dorind să îi atingă fața, dar ezită. Te pot atinge?

      - Aș vrea să poți, murmură Michael, cu emoțiile interioare întinse la maximum. În secunda în care degetele ei moi îi atinseră obrazul, una dintre emoții se eliberă din amalgam… dorința. Aplecându-și capul, îi cuprinse buzele cu disperare.

      Capitolul 2

      Aurora trase în piept respirația tremurândă a străinului, strecurându-și degetele prin părul lui mătăsos, apucându-l și trăgându-l mai aproape. Își lăsă capul pe spate când brațul lui o cuprinse ca o chingă de oțel și o smuci, lipind-o strâns de corpul lui. Demonstrația lui de putere nu o înspăimântă… doar îl făcu mai real.

      Michael o sprijini de peretele de piatră, adâncindu-se mai tare în sărut. Îi simți plinătatea sânilor atingându-i pieptul când ea începu să se miște într-un ritm extrem de seducător, dar nu mai ispititor decât sunetele pe care le scotea înăbușit în strânsoarea buzelor lui.

      Pentru o secundă, se întrebă dacă era vreun fel de demon care se hrănea cu sex, dar își alungă rapid gândul. Pentru moment, nu-i păsa… dacă asta voia, atunci avea să o hrănească până la saturație.

      Lăsându-și palma să alunece pe partea de sus a coapsei, o ridică și îi aranjă picioarele până când amândouă se prinseră strâns de talia lui. Strecurându-și mâna pe sub fustă pentru a o susține, își pierdu din nou răsuflarea, simțindu-i goliciunea fundului în palme.

      Michael gemu, încordându-se. Erecția deveni extremă când se împinse spre mijlocul ei, simțindu-i căldura prin haine.

      Aurora se simți copleșită de senzația de a fi sărutată atât de intens și de a fi ținută în brațe de singurul Decăzut pe care-l întâlnise vreodată. Coborându-și mâna spre pieptul lui, se minună de mușchii bine conturați acoperiți de cămașă. În graba ei, nu pierdu timpul să descopere ce se ascundea acolo… destinația adevărată era mai jos.

      Își trecu mâna printre mușchi, în jos, și cuprinse proeminența tare pe care o găsi acolo. Pulsa în palma ei lacomă, făcând-o să scoată un sunet înăbușit, din adâncul gâtului. Din instinct, se sprijini în el, se ridică și îi eliberă rapid învârtoșarea din strânsoarea hainelor. Printr-o mișcare lentă, îl conduse unde își dorea.

      Michael se smulse din sărut și o privi adânc în ochi, în timp ce capul vibrând al erecției lui apăsa în deschiderea ei strâmtă, fierbinte. Își pierdu răsuflarea când strânsoarea îl înconjură și îi strânse primul centimetru cu o lentoare tulburătoare. Privirile le rămaseră înlănțuite, în timp ce ea îi apucă umerii pentru a se ține mai bine și împinse… lăsându-l să o pătrundă.

      Aerul năvăli din nou în plămânii lui înfometați când se împinse în sus pentru a o pătrunde mai adânc. Oare ea își dădea seama ce îi face?

      Ridicându-se, Michael o împinse tare în perete, îngropându-și fața în arcuirea gâtului ei, când colții îi ieșiră brusc la iveală. Gemu aspru în urechea ei și o ridică… dar ea se opuse separării și se împinse din nou cu forță în el. Își mișcă în cerc coapsele și se frecă de el, făcându-l să își piardă și puținul control pe care îl mai avea.

      Înfigându-și palmele în perete, în stânga și în dreapta ei, continuară să se împingă unul în altul cu forță, ignorând trenul care se apropia.

      Strângându-și buzele pentru a-și feri colții expuși de privirea ei, Michael se lăsă pe spate și îi privi extazul, în timp ce curentul de aer pus în mișcare de metrou îi flutura părul în jurul chipului angelic, țipetele ei amestecându-se cu sunetul infernal al trenului. O simți pulsând în jurul lui când ajunse la orgasm