Sumalee. Povești Din Trakaul. Javier Salazar Calle

de persoana mea favorită din Singapore.

      Aveam o înțelegere și încredere că se părea că fusesem împreună toată viața. În timp ce îmi vorbea îi puteam mirosi părul, care avea un parfum foarte specific care mi-a spus mai târziu că era jasmin și observam un sentiment ciudat pe care nu îl mai simțisem de foarte mult timp.

      Era ca și cum mă îndrăgostisem, dar sigur nu era asta, ci mai degrabă atracția sexuală a primei întâlniri. Ar fi o nebunie. Doar ce o întâlnisem acum câteva ore, veneam dintr-o poveste tragică, dar, deși părea menit să fie sufletul meu pereche, nu putea fi atât de ușor.

      Avea vreo logică?

Singapore 6

      Dimineața următoare rămăsese să petrecem ziua împreună. S-a oferit să-mi arate orașul și să fie propriul meu ghid, care mi s-a părut o propunere fantastică. Era o profesională în turism și mult mai frumoasă decât Josele sau Damaso. În plus, colegii mei aveau planuri să joace golf cu fotograful de la petrecere și pentru mine era un sport care nu mă atrăgea.

      În ciuda faptului că am stat până noaptea târziu la petrecere rămăsese să ne vedem devreme la ușa templului Leong Nam, în districtul Geylang, pentru că a spus că voia să-mi arate ceva ce se vedea mai bine devreme. Sâmbătă schimbasem numerele de telefon în caz că apărea ceva și primul lucru pe care l-am făcut imediat ce m-am trezit a fost să mă uit la telefon cu teamă că a anulat; dar nu aveam nici un mesaj de la ea. Când am ajuns, deja mă aștepta. Era îmbrăcată cu o pereche de blugi scurți, albaștri, care îi ajungeau până la jumătatea coapsei, o bluză cu bretele turcoaz și un pulover subțire de o altă nuanță de albastru. Era frumoasă, era minunată, și știa cum să o evidențieze. Când m-a văzut la depărtare fața ei a pictat un zâmbet uimitor și a alergat spre mine. Mi-a dat o îmbrățișare și un sărut pe obraz.

      ─ Bună David! Voiam să te văd.

      Pronunța „a“ ul din numele meu cu un amestec delicios de „a“ și „i“. Ceva de genul Daivid care suna ca muzica cerească.

      ─ Bună. Nici nu-ți poți imagina cât voiam și eu să te văd. Nu m-am putut gândi la nimic altceva de când ne-am spus la revedere noaptea trecută.

      ─ Glumești! Nu poate fi chiar așa.

      ─ Este, crede-mă, este. Ce îmi arăți astăzi? Sunt ca pe ghimpi.

      ─ Acesta este cartierul Geylang. Este printre cartierele din Singapore care a evoluat cel mai puțin și care menține bucătăria cea mai tradițională a zonei. Aici este piața tradițional asiatică Geylang Serai. Este plină de magazine de fructe și alte produse proaspete, aproape toate ale malaiezienilor. Duminica dimineață se umple de oameni și de zgomot, dar dacă vii devreme ai întreaga piață doar pentru tine -a spus entuziasmată. Îmi place să vin aproape în zori și să mă plimb printre tarabe cu forfota de preparare a comercianților și amestecul incredibil de fructe proaspete înainte să se umple cu oameni și să se estompează cu alte mirosuri. E ca mersul prin livezi. Îmi amintește de unele părți din țara mea.

      Se vedea în expresia ei că într-adevăr se bucura de aceste plimbări.

      ─ Sună foarte bine. Sau poate că ești o vânzătoare bună. Haide! Arată-mi.

      Am început să rătăcim printre aprozare pe străzile principalele și pe lorong, cum numeau în malaeză aleile laterale. Casele erau același stil ca cele din zona indiană, de două etaje și de culori diferite. Ne-am oprit din când în când și Sumalee îmi explica diferitele fructe tipice acestei zone: longan, albă în interior și care părea cartof pe afară, mango, pe care deja îl cunoșteam, mangostan, și mai dulce decât mango, și ceea ce mi-a atras atenția cel mai mult, durian, cu ace de culoare verzuie și de dimensiunea unui pepene mic. Când îl deschideai pe jumătate avea pulpa de culoare galbenă.

      ─ Ce e curios despre acest fruct -spuse Sumalee- are un miros foarte puternic, ceea ce face mâncarea lui interzisă în transportul public și hoteluri pentru a nu îi deranja pe cei din jur. Miroase! A spus punându-mi o bucată sub nas și forțându-mă să mă trag repede să scap de această plagă.

      ─ Mi-ai murdărit nasul.

      ─ O clipă –spuse Sumalee scoțând o batistă din buzunar și ștergându-mă cu atenție. Eu nu mă puteam abține să nu mă holbez la ea în timp ce o făcea. Gata, ceva se cutremurase în mine cu acel gest.

      De asemenea erau multe standuri cu pește uscat, broaște, anghilele otrăvitoare. Tot ceea ce un occidental se putea aștepta de la o piață orientală.

      Sumalee avea dreptate. Era o plimbare relaxantă, cu un amestec de arome dulci care te ducea cu gândul la câmp. Pe măsură ce a trecut timpul s-a umplut de oameni, foarte puțini dintre ei occidentali, și zgomotele și mirosurile s-au schimbat complet, pierzându-se tot farmecul inițial.

      ─ Ei bine, ce altceva mai putem face pe aici?

      ─ Depinde de ceea ce îți place. La sud este ceea ce se numește Red Light District din Singapore, ca cel din Amsterdam.

      ─ Nu, mulțumesc! Cu o femeie ca tine lângă mine nu cred că aș putea găsi ceva nici pe aproape, nici în Red Light District nici în întregul Singapore. Sigur nici în toată Asia.

      Pentru o clipă s-a uitat la mine fără să spună nimic. Simțeam ca și cum îmi citea gândurile prin ochi. M-am temut pentru o clipă că am jignit-o, dar nu am spus nimic.

      ─ De asemenea, sunt multe temple și Villa Culturală Malaya. Un muzeu unde poți vedea lucrări, muzică tradițională și gusta preparate tipice.

      ─ Din moment ce suntem într-o zonă malaeză am putea merge să ascultăm muzică tradițională și să mâncăm ceva tipic, nu? Eu sunt un turist de carte. De fapt, am citit una pe drum aici.

      ─ Bine! Mergem acolo atunci.

      Cu mâna ei dreaptă m-a luat de stânga și m-a smucit să o urmez. Pentru un moment i-am strâns mâna tare pentru a mă asigura că era acolo.

      În câteva minute am ajuns la muzeu. Era un complex de mai multe clădiri joase cu acoperișuri ondulate, stil foarte oriental. În interior erau reprezentări ale obiectelor și a vagoanelor trase de boi tipic malaeze, mostre artizanale și tot felul de informații despre cultura și bucătăria lor. De asemenea, avea o casă tradițională care putea fi vizitată. Se vedea că îi plăcea să călătorească și să încerce lucruri noi, în afară de faptul că lucra în turism, pentru că se uita la tot cu curiozitatea tipică unui copil, minunându-se și entuziasmându-se de tot. Mie mi-a plăcut vizita, dar adevărul este că nu m-am bucurat la fel de mult ca ea pentru că eram concentrat doar la atingerea mâinii mele cu a ei și să mă uit fascinat la toate expresiile feței ei. Avea o față angelică. Îmi doream atât de mult să o sărut!

      Când am terminat, mi-a spus că mă va duce să mănânc ceva tipic singaporean și m-am lăsat dus fără să spun un cuvânt. În loc de a intra pe ușa din față m-a dus pe aleea din spate și a bătut la ușa bucătăriei. Am fost intrigat. A deschis ușa un burtos, cu un șorț murdar țipând furios, dar când a văzut-o pe Sumalee, a tăcut și a intrat, închizând ușa cu o lovitură puternică. Un minut mai târziu, s-a redeschis ușa și a apărut o fată foarte mică, care, de asemenea, părea tai, care a sărit în brațele lui Sumalee și a îmbrățișat-o. Au început să vorbească în tai apoi Sumalee mi-a făcut un semn să mă apropii.

      ─ El este David. David, ea este prietena mea Kai-Mook de care ți-am spus noaptea trecută. De asemenea, este tailandeză și lucrează în acest restaurant. Ne va pregăti mâncarea.

      ─ Încântat. Nu îți