Dispărută fără urme. Блейк Пирс

final, senatorul băgă mâna în buzunarul de la sacou și scoase un plic DL. Veni spre scaunul ei și i-l înmână.

      „Poftim,” spuse el, apoi se întoarse spre canapea și se așeză.

      „Ce e asta?” întrebă Riley.

      Senatorul o privi din nou îndelungat.

      „Tot ce trebuie să știți,” spuse el.

      Riley era complet derutată acum.

      „Pot să-l deschid?” întrebă ea.

      „Chiar vă rog.”

      Riley deschise plicul. Conținea o singură coală de hârtie cu nume înscrise pe două coloane. Recunoscu o parte din ele. Trei sau patru erau reporteri bine cunoscuți de la posturile de știri TV locale. Alți câțiva erau politicieni importanți din Virginia. Riley era și mai perplexă ca înainte.

      „Cine sunt acești oameni?” întrebă ea.

      „Dușmanii mei,” spuse senatorul Newbrough cu o voce calmă. „Probabil că nu e o listă cuprinzătoare. Dar aceștia sunt cei care contează. Unul dintre ei este vinovat.”

      Riley era complet stupefiată acum. Rămase acolo și nu spuse nimic.

      „Nu vreau să spun că cineva de pe acea listă mi-a omorât fiica direct, cu propriile mâini,” spuse el. „Dar cu siguranță au plătit pe cineva să o facă.”

      Riley vorbi încet și cu grijă.

      „Domnule senator, cu tot respectul pe care vi-l datorez, cred că tocmai ce am spus că uciderea fiicei dumneavoastră probabil nu a fost ceva personal. A mai avut loc deja o crimă aproape identică.”

      „Încercați să-mi spuneți că fiica mea a fost vizată din pură coincidență?” întrebă senatorul.

      Da, probabil, se gândi Riley.

      Dar știa mai bine decât să o spună cu voce tare.

      Înainte să poată răspunde, senatorul adăugă, „Agent Paige, am învățat din experiențe grele să nu cred în coincidențe. Nu știu cum și de ce, dar moartea fiicei mele a fost politică. Și în politică, totul este personal. Așa că nu încercați să-mi spuneți că e orice altceva numai personal nu. Este de datoria dumneavoastră și a Biroului să găsiți pe oricine e responsabil și să-l aduceți în fața justiției.”

      Riley inspiră adânc și îndelungat. Studie chipul bărbatului în detaliu. Acum putea să vadă. Senatorul Newbrough era un narcisist veritabil.

      Nu că aș fi surprinsă, se gândi ea.

      Riley înțelese încă ceva. Senatorului îi era greu să conceapă că ceva în viața lui nu îl privea în mod direct pe el, și doar pe el. Până și crima fiicei sale era despre el. Reba fusese pur și simplu prinsă la mijloc între el și cineva care îl ura. Probabil credea cu adevărat asta.

      „Domnule,” începu Riley, „cu tot respectul, nu cred -”

      „Nu vreau să credeți,” spuse Newbrough. „Aveți toate informațiile necesare în fața ochilor.”

      Se priviră intens preț de câteva secunde.

      „Agent Paige,” spuse în cele din urmă senatorul, „Am impresia că nu suntem pe aceeași lungime de undă. Păcat. Poate nu știați, dar am prieteni buni în funcții superioare în agenție. Unii dintre ei îmi datorează favoruri. Îi voi contacta imediat. Am nevoie de cineva implicat în acest caz care va rezolva treaba.”

      Riley stătea acolo, șocată, neștiind ce să spună. Era oare acest om atât de delirant?

      Senatorul se ridică.

      „O să trimit pe cineva să vă conducă afară, agent Paige,” spuse el. „Regret că nu am căzut de acord.”

      Senatorul Newbrough ieși din cameră, lăsând-o pe Riley singură. Îi picase gura din cauza șocului. Omul era în mod cert narcisist. Dar știa că asta nu era totul.

      Senatorul ascundea ceva.

      Și indiferent ce trebuia să facă, avea să afle ce era.

      Capitolul 10

      Primul lucru care îi atrase atenția lui Riley fu păpușa – aceeași păpușă pe care o găsise mai devreme în copacul de lângă Daggett, în exact aceeași poziție. Pentru o clipă, fu surprinsă să o vadă în laboratorul de criminalistică a FBI-ului, înconjurată de o multitudine de echipamente high-tech. Îi părea ciudat de nelalocul ei – ca un fel de mic altar bolnăvicios al unei epoci non-digitale din trecut.

      Acum păpușa nu mai era decât un altă probă, protejată de o pungă de plastic. Știa că o echipă fusese trimisă să o recupereze imediat după ce sunase de la locul faptei. Chiar și așa, era o priveliște bulversantă.

      Agentul special Meredith veni în întâmpinarea sa.

      „A trecut ceva vreme, agent Paige,” spuse el cu căldură. „Bine ai revenit.”

      „Mă bucur să fiu înapoi la treabă, domnule,” spuse Riley.

      Se apropie de masă pentru a sta cu Bill și tehnicianul de laborator Flores. Orice dubii și incertitudini ar fi avut, îi părea sincer bine să îl revadă pe Meredith. Îi plăcea stilul său morocănos, „fără prostii” și o tratase întotdeauna cu respect și considerație.

      „Cum a fost cu senatorul?” întrebă Meredith.

      „N-a fost bine, domnule,” răspunse ea.

      Riley observă un spasm de supărare pe chipul șefului său.

      „Crezi că o să ne facă probleme?”

      „Sunt aproape sigură de asta. Îmi pare rău, domnule.”

      Meredith dădu din cap înțelegător.

      „Sunt sigur că nu e vina ta,” spuse el.

      Riley presupuse că șeful său își imagina destul de bine ce se întâmplase. Comportamentul senatorului Newbrough era fără îndoială caracteristic politicienilor narcisiști. Meredith era probabil călit în privința asta.

      Flores tasta rapid și pe măsură ce o făcea, imagini ale unor fotografii îngrozitoare, rapoarte oficiale și știri din presă apăreau pe monitoarele imense din cameră.

      „Am făcut niște cercetări, și s-a dovedit că aveai dreptate, agent Paige,” spuse Flores. „Același criminal a mai lovit o dată, cu mult înainte de crima din Daggett.”

      Riley auzi mormăitul de satisfacție al lui Bill, și preț de o secundă Riley se simți justificată, simți încrederea în sine revenind.

      Dar apoi starea de spirit i se înecă. Încă o femeie murise de o moarte oribilă. Ăsta nu era un motiv de sărbătoare. Își dorise, de fapt, să nu fi avut dreptate.

      De ce nu pot să mă bucur că am dreptate din când în când? se întrebă ea.

      O hartă imensă a Virginiei se desfășură pe ecranul plat principal, apoi se rezumă la jumătatea de nord a statului. Flores identifică un punct sus pe hartă, aproape de granița cu Maryland.

      „Prima victimă a fost Margaret Geraty, treizeci și șase de ani,” spuse Flores. „Corpul a fost găsit aruncat pe un teren agricol, la aproximativ douăzeci de kilometri în afara Belding-ului. A fost ucisă pe 25 iunie, cu aproape doi ani în urmă. FBI-ul nu a fost convocat. Poliția locală a lăsat cazul baltă.”

      Riley