O Lumină În Inima Tenebrelor. Amy Blankenship

fi numit albinos, dacă ochii lui nu ar fi fost atât de negri și goi.

      Atras de mirosul de sânge proaspăt, Yuuhi se alătură de tipul rănit. Urmărindu-l îndeaproape, stătea nemișcat ca o statuie, atingându-i scurt cu aura lui, înainte de a da un semn din cap. Băiatul avea deja o nuanță de rău în el, dar exista un miros de puritate care se agăța de energia sa negativă.

      Aceste rămășițe de energie pură păreau să fie vii cu o putere care nu murea. − Neașteptat...

      ÃŽn timp ce ochii rănitului se deschiseră, Yuuhi șopti încet: − Tată, a atins-o pe cea pură ... energia ei continuă să-l atace... colții copilului au strălucit în întuneric într-un zâmbet de batjocură. − Să-l păstrăm?

      Ochii lui Yohji se micșorau la cuvintele ciudate ale băiețelului, apoi se uitară în jurul celui cu care vorbea copilul, doar pentru a vedea un om sinistru, învăluit în negrul din umbre, în lumina slabă a aleii. El era înalt și din forma sa se degaja o putere, ca și cum ar fi fost o divinitate răzbunătoare.

      Ochii plini de spaimă a lui Yohji se lărgiseră, blocați de ochii roșii de sânge și de data asta văzu clar colții. Își lipi corpul maltratat de perete. Nu ar fi avut niciodată vreo șansa dacă ar fi încercat să fugă în starea în care se afla deja.

      Hyakuhei se uită în jos la tânărul care o hărțuise pe fata pe care o considera acum a sa. Acest netot a îndrăznit să o atingă și acum va plăti pentru insolența lui. Inhalase... rămășițele de miros ale lupului care îl bătuse deja grav și ochii lui ca miezul nopții se îngustară ca niște fante. Kotaro fusese aici!

      Cum îndrăzni Kotaro să intervină în asta. Era motivul pentru care fata dispăruse brusc fără urmă? Hyakuhei a mârâit chiar la gândul că un lican s-a aflat atât de aproape de Gardianul Inimii de Cristal, dar și de fată. Doar pentru că fata l-a ales pe el asta nu o făcea cu adevărat a lui. Nu fusese niciodată la latitudinea ei... nu și-a învățat încă lecția din trecut?

      El crezuse că a ucis creatura împreună cu Toya cu secole în urmă, pentru că a îndrăznit să i se opună și să încerce să o ferească să devină posesia lui. − Nu contează, gândurile lui Hyakuhei s-au devenit melancolice pentru o clipă: − Tu ai întors-o odată pe Toya si pe preoteasa împotriva mea Kotaro... si uite ce m-ai făcut să fac.

      O umbra de milă îi străbătu figura, gândindu-se la trecut. Dacă Toya nu ar fi încercat să devină gardian al preotesei și să o îndepărteze pe Kyou de el... Toya nu ar mai fi în lumea de jos, ci aici, lângă el, împreună cu frumoasa Kyou. Cel vinovat de a-l hrăni pe Toya cu minciuni rău famate era Kotaro.

      Kotaro a fost și cel care a avertizat-o pe preoteasă despre intenția sa adevărată. Era ciudat cum timpul putea distruge chiar și minciunile spuse.

      âˆ’ Deci Kotaro... șopti el,... − Ai găsit-o din nou.

      A fost readus în prezent de smiorcăitul care venea de la băiatul ghemuit pe perete. Ar fi avut nevoie de mai mult de un singur recrut pentru a-și găsi preoteasa dacă Kotaro era și el cu ea. Hyakuhei o dorea și o va avea.

      Intenționa să o revendice cu ajutorul acestui imbecil care se gândise să o pângărească. Coruperea unei astfel de creaturi era destinată numai pentru el. A avut multe planuri pentru preoteasa sa, până la urmă... o mie de ani a fost o lungă perioadă de timp pentru a chibzui noi modalități de a tortura pe cineva.

      ÃŽntorcându-se în umbre, ochii îi străluceau și dădu din cap lui Yuuhi. − Fă să-l doară. Torturează-i carnea, dar nu-l omorî. El a vrut ca acest băiat să sufere un pic mai mult pentru acțiunile sale, astfel că va înțelege să nu-și sfideze noul stăpân și să n-o mai atingă niciodată pe fată.

      Capul lui Yohji se răsuci înapoi la copil și ochii i se lărgiră de frică. Băiatul zâmbea la el, dar nu era un zâmbet bun, ci fatal. În colțurile buzelor palide, băiatul avea colții lungi ascuțiți, iar ochii lui nu mai erau negri, ci de un roșu închis.

      Acei ochi goi aveau un contrast ciudat cu pielea și părul de alabastru. Arăta ca un copil, dar era un demon hoț de suflete, iar Yohji se temea cu adevărat.

      El privea în groază cum picioarele-i părăsiseră pământul, iar băiatul se aruncă asupra lui, provocând un țipăt înfricoșat din gâtul lui deja brutalizat. El n-a știut ce s-a întâmplat căci avea dinți și gheare încleștate pe trup, provocându-i o durere cum nu-și imaginase niciodată.

      *****

      Toya se uită la fată care se aplecă peste scaunul pasagerului lângă el. − La naiba, Kyoko, să nu mă mai sperii niciodată așa de tare! Știa că nu-l poate auzi, dar asta nu-i opri critica de ușurare. − Idioată mică, ai fi putut fi moartă sau mai rău! Se îndreptă spre clădirea unde era se afla apartamentul ei.

      Chiar dacă avea încă o căutătură furioasă, o luă ca și cum ar fi fost cea mai prețioasă bijuterie de pe pământ și o duse pe scări. Găsind ușa încuiată, el înjură, împingând mânerul, sperând să nu facă prea multă pagubă, în timp ce se auziră sunete de crăpături și ușa se deschise.

      âˆ’ Ei bine, oricum avea nevoie de o încuietoare mai bună acum că avem un ucigaș în libertate. Toya folosi acea scuză, păstrând-o pentru când se va trezi și va striga la el că a spart ușa. − Cel puțin e încă pe balamale, murmură el în timp ce intra în apartamentul slab luminat.

      Stând nemișcat în mijlocul camerei de zi, se uită la Kyoko și ridică o sprânceană, mirosind alcoolul amestecat cu aroma ei naturală.

      âˆ’ Oh, văd acum ce fel îmi ești Kyoko. și șopti: − Nu-i corect... Nici măcar nu m-ai luat să beau cu tine. La ce te gândeai?

      *****

      Kyou luptă să rămână calm, ceea ce părea să se întâmple cam des în această seară. Imposibil să o țină sub control, pumnul său se repezi înainte și lovi zidul de cărămidă cu o asemenea forță încât bucățile de tencuială au zburat în toate direcțiile. Făcu o mormăială furioasă, iar ochii i se coloraseră în roz, în timp ce adulmecă aerul.

      Nimeni nu-i va lua ceea ce îi aparține fără să plătească pentru amestecul lor.

      A luat imediat mirosul lui Kyoko amestecat cu altul care i se părea ciudat de familiar și de masculin. Kyou scoase un mormăit, alungând senzația, în timp ce levită pe alee și urmări parfumul care era acum înglobat în însăși ființa lui.

      Figura lui singuratică a dispărut în umbre pe când vâna pradă. O va găsi și o va lua înapoi de la hoțul care o furase. Mușchii se încovoiară