O Lumină În Inima Tenebrelor. Amy Blankenship

      Vederea luptei fetei pentru eliberare aduse un zâmbet pe buzele lui Hyakuhei. − Deci, fetei ăsteia nu-i voi face față atât de ușor. Îmi va face plăcere să o frâng. Privind pe tânărul care venise să-i apere onoarea, Hyakuhei a decis cine va fi cel mai nou recrut.

      ÃŽl prinse rapid pe băiatul numit mai devreme Tasuki și îl trânti de perete.

      Simțurile lui i-au spus că băiatul era încă pur... virgin... ce ciudat. Ascunzându-se rapid în întuneric pentru a-i împiedica pe ceilalți să-i vadă, Hyakuhei îl măsură din ochi. Îl urmărise interacționând cu această fată și cu alți câțiva. Ar fi o alegere bună.

      âˆ’ Bine ai venit în întuneric, fiule... Șopti când își afundă colții în vena lui Tasuki. Ochii lui Hyakuhei s-au lărgit la aroma sângelui băiatului. Putere ascunsa? Cu gust de ametist. Strânse băiatul mai tare dorind mai mult.

      Tasuki luase lovitura în față cu înverșunare, deoarece adrenalină multă îi pompa prin vene. Era pornit să se întoarcă, dar în acest timp niște brațe îl înconjurau din spate, văzu negru în fața ochilor și se simți paralizat de o teamă bruscă. O voce moale, aproape seducătoare, îi ură bun venit în întuneric.

      El gâfâi, în timp ce simțea niște dinți ascuțiți înfigându-se în carnea gâtului. Pe când viața i se scurgea, ultimele sale gânduri erau legate de Kyoko și cât de mult voia să ajungă la ea. El își întinse mâna într-o ultimă încercare dar apăru uitarea, luându-i ultima suflare.

      *****

      Mâna lui Kyoko încă ardea de la impactul cu obrazul lui Yohji. Îi venea să intre în pământ de rușine acum că simțea multe priviri ațintite către ea. Sunetul de împușcătură a palmei date a agravat situația.

      âˆ’ La naiba. Asta a fost tot ce încercase să evite, dar nu, Yohji trebuia să fie așa de măgar. El încă nu-și îndepărtase mâna de pe ea. Se uită încet înapoi la el. Își dădu seama după privirea furioasă, că nu intenționa să o lase să plece.

      Ea întoarse o privire aprinsă, așteptând să vadă dacă va lovi înapoi sau o va lăsa să plece. Dacă ar fi fost genul care pariază... ar fi pariat pe prima opțiune.

      Kyou simțea că fiorul ăsta de fată nu se potrivea cu pofta venită de la tipul ce o ținea atât de strâns. El îl făcu fărâme în minte pe desfrânatul ăsta pentru că a îndrăznit să se atingă de cea care trebuia să fie în posesia lui. Brusc, nu mai avea nici o importanță pentru el dacă Hyakuhei îl va detecta sau nu, așa că s-a hotărât. Chiar când Kyou sa urnit să iasă din umbre, intenționând să o îndepărteze de hărțuitor, a auzit o mârâială profundă.

      Uluit pe moment, Kyou știa că un astfel de mormăit putea veni numai de la un lican. Ochii săi aurii urmăriră sunetul până la sursă, sunet ce continua să vibreze dinspre intrare la numai câțiva pași de fată. Furia lupului a inundat holul aglomerat.

      Ochii lui Kyou se micșorau la această scenă, întrebându-se dacă ar putea avea încredere într-o astfel de forță fără vârstă aflată la mică distanță de fată. Nu mai văzuse un lican de când a fost transformat și atunci fuse doar de la distanță. Își aduse aminte când i-a spus lui Toya că vampirii și vârcolacii nu se sufereau unii pe alții. Toya îl întrebase de ce iar el nu-i răspunse pentru că el repeta doar cuvintele lui Hyakuhei și nu știa motivul real.

      Kotaro a aruncat doar o privire asupra lui Yohji, care îi șopti − Femeia lui și-și pierdu cumpătul. Într-o clipită, Yohji a fost izbit de zid, cu mâna lui Kotaro în jurul gâtului, ridicându-l zeci de centimetri în aer. Se ocupase mai înainte de frații nesimțiți și unde era unul... urma și celălalt.

      Simțurile lui erau în alertă, mirosind duhoarea lui Hitomi și știu că se apropie din spate. Cu o lovitură bine plasată, Kotaro la proiectat pe Hitomi prin aer, ca să aterizeze grămadă pe podea pe hol. Oamenii s-au împrăștiat și holul s-a eliberat repede.

      Kyoko stătea acolo unde ajunsese pe podea cu ochii mari... aproape că pierduse faza, deoarece se întâmplase atât de repede. Privirea ei patrula de la mogâldeața înfricoșată a lui Hitomi până la forma furioasă a lui Kotaro, ce-l ținea de gât pe Yohji care se învinețea încet.

      È˜tiind că a trebuit să-l oprească pe Kotaro înainte să rănească pe cineva, Kyoko gâfâi și începu să se ridice. Apăsându-și mâinile pe podea, se împiedică până în spatele lui Kotaro, punându-i o mână pe umăr, încercând să-l liniștească.

      âˆ’ Mersi, Kotaro, dar acum sunt în regulă, lăsă-l pe Yohji să plece. OK? Vocea ei era moale, dar panica se amplifică pe măsură ce degetele lui Kotaro se strângeau în jurul gâtului lui Yohji. Kotaro și-a întors fața spre Kyoko care tresări înspăimântată la vederea culorii roșii din jurul ochilor lui albaștri.

      âˆ’ Am văzut unde-i era mâna, Kyoko, și cred că e timpul să aruncăm gunoiul! Mormăi Kotaro în timp ce se întoarse spre Yohji și ascultă cu fascinație morbidă sunetele guturale produse de băiat care se transformă într-o nuanță înfricoșătoare de albastru.

      Mânia lui Kotaro era mulțumită de culoarea asta întunecată, oferindu-i suficient control pentru a realiza că Kyoko îl urmărea șocată. Nevoind să-i potolească frica, el îl apucă pe Yohji de gulerul cămășii și se îndreptă cu el spre ușă pentru a-l învăța pe ticălos niște bune maniere. Nu trebuia ca ea să vadă restul.

      Kyoko clipi când ușa se izbi după Kotaro. Stupefiată, ea era încă într-o amețeală șocată. Ia te uită, Kotaro putea fi cu adevărat înfricoșător la nervi. Pe moment, chiar i-a părut rău de Yohji.

      Privind peste umăr, îl văzu pe fratele lui Yohji, Hitomi, încă zăcând pe podea unde îl lăsase Kotaro. Cel puțin acum, nu o deranjă că Kotaro era așa de protector. Ea s-a cutremurat și a încercat să nu se gândească la ce s-ar fi întâmplat dacă Kotaro nu ar fi apărut atunci.

      Kyou se uita cum își roase buza ei de jos, neștiind ce să facă. În timp ce privirea ei se întoarse spre ușă, se îngândură. Deci are protecția licanului. Se întreba ce alte mistere înconjurau fata. Ăsta nu era un lup normal, putea să-l simtă pe cel pe care ea îl numi Kotaro, era la fel de bătrân ca el însuși.

      Kyoko se apropie de ușile din sticlă, privindu-se la parcarea întunecată, întrebându-se unde a plecat Kotaro. Cu mâna pe mâner, ea vru să deschidă ușa, dar un băiat păși în fața ei, blocându-i drumul. A stat nemișcată pentru o clipă, în timp ce băiatul o fixă