Dacă ar fi văzut. Блейк Пирс

dacă ea spera că tăcerea o va ajuta pe Olivia să adoarmă în cele din urmă sau dacă încerca pur și simplu să nu alarmeze în vreun fel tânăra deja fragilă.

      Intrară în sufragerie, unde o tânără era pe jumătate așezată, pe jumătate întinsă pe canapea. Fața îi era roșie și ochii ușor umflați din cauza plânsului. Arăta de parcă nu dormise de o săptămână, și nu doar de o zi. Când le văzu pe Kate și pe DeMarco intrând, se ridică puțin.

      - Bună, domnișoară Nash, spuse Kate. Vă mulțumim că ați acceptat să ne întâlnim. Ne pare foarte rău pentru pierderea suferită.

      - Spuneți-mi Olivia, vă rog. Vocea îi era răgușită și obosită - aproape la fel de obosită ca și ochii ei.

      - Vom încerca să fim cât mai rapide, spuse Kate. Am înțeles că tocmai ce ai venit de la facultate. Știi cumva dacă părinții tăi plănuiau să aibă alți musafiri în ziua respectivă?

      - Dacă aveau, eu nu știam nimic despre asta.

      - Îmi cer scuze că întreb asta, dar știi dacă cineva le purta pică părinților tăi? Oameni pe care i-ar fi putut considera dușmani?

      Olivia scutură din cap cu fermitate.

      - Tata a mai fost căsătorit o dată...înainte să o cunoască pe mama. Dar era în relații bune chiar și cu fosta sa soție.

      Olivia începu să plângă zgomotos. O serie de lacrimi îi alunecau din ochi și nu se deranja să încerce să le șteargă.

      - Vreau să-ți arăt ceva, spuse Kate. Nu știu dacă are vreo însemnătate pentru tine sau nu. Dacă da, ar putea fi destul de emoționant. Ești dispusă să arunci o privire și să ne spui dacă ți se pare familiar?

      Olivia părea alarmată, chiar puțin speriată. Kate nu o învinovățea și aproape că nu voia să-i arate bucata de material pe care o primiseră de la Palmetto - bucata de care Kate era sigură că făce parte dintr-o pătură sau o învelitoare. O scoase din buzunar un pic reticentă.

      Știa de îndată că Olivia nu o recunoaștea. Pe chipul tinerei apăru imediat o ușurare și o confuzie, în timp ce privea punga de plastic și conținutul acesteia.

      Olivia clătină din cap, cu privirea ațintită spre punga de plastic.

      - Nu. Nu o recunosc. De ce?

      - Nu putem dezvălui asta acum, spuse Kate. Într-adevăr, nu era nimic ilegal în a le dezvălui rudelor celor mai apropiate...dar Kate considera că nu are rost să o traumatizeze pe Olivia Nash.

      - Aveți vreo idee cine a făcut asta? întrebă Olivia. Părea pierdută, de parcă nu își dădea seama unde era...sau cine era. Kate nu-și mai amintea ultima dată când văzuse o persoană atât de detașată de tot ce se întâmpla în jurul ei.

      - Încă nu, spuse ea. Dar vă vom ține la curent. Și vă rog, spuse ea, uitându-se spre Olivia și apoi spre Cami, contactați-ne dacă vă vine ceva în minte care ne-ar putea ajuta.

      La acea remarcă, DeMarco scoase cartea de vizită din buzunarul interior al jachetei și i-o înmână lui Cami.

      Poate că din cauza anilor pe care îi petrecuse în pensie sau din cauza faptului că fu nevoită să își abandoneze rolul de bunică cu o seară în urmă, Kate se simți îngrozitor când părăsi camera, lăsând-o pe Olivia Nash în durerea ei intensă. În timp ce ea și DeMarco se îndreptau spre verandă, o auzi pe tânăra femeie gemând de durere.

      Kate și DeMarco schimbară niște priviri neliniștite, în timp ce mergeau spre mașină. Din interiorul buzunarului ei, Kate putea simți prezența bucății de material și brusc părea a fi foarte grea.

      CAPITOLUL CINCI

      În timp ce Kate părăsea orașul Whip Springs și se îndrepta spre Roanoke, DeMarco folosea iPad-ul ei pentru vedea dosarele primelor crime. Era aproape o copie perfectă a locului crimei soților Nash; un cuplu fusese ucis în propria lor casă într-o manieră deosebit de groaznică. Conform rezultatele preliminare, nu fusese găsit niciun suspect și nu existaseră martori.

      - Este precizat ceva despre vreun obiect rămas în gâtul sau gura uneia dintre victime? întrebă Kate.

      DeMarco analiză rapoartele și dădu din cap.

      - Nu din câte văd. Cred că este poate oh - nu, așteaptă, aici. În raportul legistului. Materialul nu a fost descoperit până ieri - la o zi și jumătate după ce cadavrele au fost descoperite. Dar, da...raportul afirmă că o bucată mică de material a fost introdusă în gâtul mamei.

      - Există vreo descriere?

      - Nu. Îl voi suna pe legist să văd dacă pot face rost de o poză.

      DeMarco sună de îndată, fără să piardă timpul. În timp ce ea vorbea la telefon, Kate încerca să-și dea seama ce ar putea să conecteze două cupluri aparent aleatorii, având în vedere ce obiectul găsit în gâtul femeilor. Deși Kate încă nu văzuse bucata de material care fusese luată din gâtul primei victime, era sigură că se va potrivi cu cea găsită în gâtul doamnei Nash.

      Trei minute mai târziu, DeMarco termină de vorbit la telefon. La câteva secunde după ce închise telefonul, primi un mesaj. Se uită la telefon și spuse:

      - Se potrivesc.

      Apropiindu-se de un semafor, în timp ce mergeau prin în orașul Roanoke, Kate se uită la ce-i arătă DeMarco pe telefon. După cum se aștepta Kate, materialul avea o textură moale și era albastru - se potrivea perfect cu cel găsit în gâtul mamei Nash.

      - Avem destul de multe date despre ambele cupluri, nu? întrebă Kate.

      - Decente, presupun, spuse ea. Conform înregistrărilor și a dosarelor pe care le avem, câteva lucruri s-ar putea să lipsească, dar cred că avem destul de multe pentru a continua. Se opri acolo din cauza sunetului scos de aplicația GPS de pe iPad. Virează la stânga la semaforul ăsta, spuse DeMarco. Casa este la opt sute de metri, pe strada următoare.

      Roțile minții lui Kate se învârteau rapid, în timp ce se apropiau de prima scenă a crimei.

      „Două cupluri căsătorite, măcelărite într-un mod brutal. Resturi sau bucăți de pătură veche găsite în gâturile soțiilor...”

      Existau multe ipoteze pe care le puteau urma în baza indiciilor pe care le primiseră. Dar înainte de a se putea concentra pe unul singur și de a pune totul cap la cap, Kate fu întreruptă de DeMarco.

      - Chiar acolo, spuse ea, arătând spre o casă mică din cărămidă pe dreapta.

      Kate parcă lângă bordură. Casa era amplasată pe o stradă laterală îngustă, genul de stradă care lega două drumuri principale. Era o stradă liniștită, cu alte câteva case mici. Strada avea un aer oarecum istoric, cu trotuarele decolorate și crăpate și cu case într-o stare similară.

      Pe căsuța poștală numele LANGLEY era scris cu litere albe, aproape șterse. Kate observă și un L decorativ, dintr-un lemn vechi, atârnând pe ușa din față. Contrasta cu banda de un galben deschis de la locul crimei, ce atârna de balustradele verandei.

      În timp ce Kate și DeMarco se îndreptau spre verandă, DeMarco citea recita din rapoarte informațiile pe care le aveau despre familia Langley.

      - Scott și Bethany Langley - Scott în vârstă de cincizeci și nouă de ani, Bethany șaizeci și unu. Scott a fost găsit mort în bucătărie, iar Bethany în spălătorie. Au fost găsiți de un băiat în vârstă de cincisprezece ani, care lua lecții de chitară de la Scott. S-a estimat că au fost uciși cu doar câteva ore înainte de a le fi descoperite cadavrele.

      Când intrară în locuința soților Langley, Kate