Dacă ar fi văzut. Блейк Пирс

jurul mobilei de bucătărie a lui Kate, așezate pe scaune de bar, își mâncau brunch-ul și beau cafea. Și deși compania, mâncarea și cafeaua erau excelente, era încă greu să treci cu vederea piesa lipsă.

      Debbie Meade nu mai făcea parte din grup. După ce fiica ei a murit, una dintre cele trei victime ale unui criminal pe care Kate l-a prins în cele din urmă, Debbie și soțul ei, Jim, s-au mutat. Locuiau undeva în apropierea plajei din Carolina de Nord. Debbie mai trimitea din când în când poze cu coasta, doar pentru a le tachina. Locuiau acolo deja de două luni și păreau să fie fericiți - să treacă peste tragedie.

      Conversația era, în mare parte, ușoară și plăcută. Jane povesti despre cum soțul ei voia să se pensioneze la anul și începuse deja să planifice scrierea unei cărți. Clarissa împărtăși vești despre cei doi copii ai ei, aflați pe la vârsta de douăzeci și cinci de ani și despre cum ambii fuseseră recent promovați.

      - Apropo de copii, spuse Clarissa, Cum e Melissa? Îi priește maternitatea?

      - Oh, da, spuse Kate. Este absolut nebună după fetița ei. Fetiță pe care o voi dădăci în această seară, de fapt.

      - Pentru prima dată? întrebă Jane.

      - Da. Este prima oară când Melissa și Terry pleacă undeva fără copil. Cu stat peste noapte și tot.

      - Ți-ai intrat deja în rolul de Bunică? întrebă Clarissa.

      - Nu știu, spuse Kate cu un zâmbet. Cred că o să aflăm deseară.

      - Știi, spuse Jane, ai putea să te întorci în timp și să dădăcești așa cum obișnuiam să fac eu în liceu. Îmi aduceam prietenul cu mine și imediat ce copiii mergeau la culcare...

      - Asta e destul de deranjant, spuse Kate.

      - Crezi că Allen ar fi totuși în stare să facă asta? întrebă Clarissa.

      - Nu știu, răspunse Kate încercând să și-l imagineze pe Allen cu un copil. Au început să se vadă mai serios încă de când Kate și noua ei parteneră, DeMarco, au rezolvat cazul cu criminalul în serie din Richmond - același caz care i-a răpit fiica lui Debbie Meade. Nu au vorbit serios despre viitor; nu au dormit încă împreună și rareori aveau contacte fizice. Cu toate acestea, se bucura de timpul petrecut cu el, dar gândul de a-l implica în viața ei de bunică o făcea să se simtă inconfortabil.

      - Vă înțelegeți bine? întrebă Clarissa.

      - Cred că da. Toată chestia asta cu întâlnirile mi se pare ciudată. Vedeți voi, sunt prea bătrână ca să mă văd cu cineva.

      - La naiba, nu, zise Jane. Nu mă înțelege greșit...îmi iubesc soțul, copiii, și viața mea în general. Dar aș da orice să pot să mai ies la întâlniri măcar pentru puțin timp, știi? Îmi lipsește. Să cunosc oameni noi, să experimentăm lucruri noi..

      - Da, cred că e destul de drăguț, recunoscu Kate. Lui Allen i se pare ciudată ideea de a ieși la întâlniri. Ne simțim bine împreună, dar...e cam ciudat când lucrurile încep să devină romantice.

      - Bla, bla, spuse Clarissa. Dar îl consideri ca fiind iubitul tău?

      - Chiar purtăm discuția asta? întrebă Kate, începând să simtă cu roșește ușor.

      - Da, spuse Clarissa. Noi, femeile căsătorite, avem nevoie să trăim prin tine.

      - Și asta se aplică și pentru pseudo locul tău de muncă, spuse Jane. Cum merge?

      - Nu am mai primit niciun telefon de aproximativ două săptămâni, iar ultimul a fost referitor la o cercetare. Scuze, fetelor...nu e atât de palpitant pe cât v-ați aștepta.

      - Deci ești din nou pensionară? întrebă Clarissa.

      - În principiu. Este complicat.

      Comentariul acela puse capăt interogatoriului, afundându-se din nou în subiecte locale - filme care urmează să apară, un festival de muzică din oraș, construcția autostrăzii și așa mai departe. Dar mintea lui Kate rămase blocată pe subiectul serviciului. Era încurajator să știe că biroul încă o considera o resursă prețioasă, dar spera să aibă un rol mai activ, mai ales după ce rezolvase ultimul caz. Dar până acum, vorbise cu Directorul Adjunct Duran o singură dată, referitor la evaluarea performanțelor lui DeMarco.

      Știa cât de ciudat li se părea prietenelor ei că era încă un agent activ, în timp ce își intra și în rolul ei de bunică. La dracu, era ciudat chiar și pentru ea. Punând la socoteală și relația cu Allen ce se dezvolta încet, presupunea că viața ei era destul de interesantă pentru ele.

      Sinceră să fie, se considera norocoasă. Urma să împlinească cincizeci și șase de ani la sfârșitul lunii și știa că multe femei de vârsta ei ar fi invidioase pe viața pe care o trăise. Își spunea mereu asta când simțea nevoia să fie mai activă la lucru. Și în unele zile, funcționa.

      Și cum se nimeri, cu nepoata ei care urma să vină în vizită pentru prima oară de la naștere, astăzi era una din acele zile.

      ***

      Un lucru care făcea dificilă echilibrarea noului ei rol de bunică cu dorința de a-și murdări din nou mâinile cu un alt caz era încercarea de a gândi ca o bunică. În acea după-amiază, plecă de acasă și merse până la magazinele micuțe de vechituri din cartierul Carytown, Richmond. Se simțea ca și cum trebuia să îi ia un cadou lui Michelle pentru a sărbători faptul că urma să doarmă pentru prima oară în casa bunicii.

      Îi era greu să nu se mai gândească la arme și la suspecți și să se concentreze pe animale de pluș și hăinuțe. Dar, pe măsură ce colinda mai multe magazine, devenea tot mai ușor. Descoperise că, de fapt, îi plăcea să facă cumpărături pentru nepoata ei, chiar dacă nu avea nici măcar două luni și nici măcar nu-i va pasă de cadoul pe care-l va primi. Îi era greu să nu cumpere toate lucrurile drăguțe pe care le găsise. La urma urmei, nu era responsabilitatea unei bunici să-și răsfețe nepoții?

      În timp ce plătea pentru cumpărăturile ei din al treilea magazin, primi un mesaj. Îl citi de îndată. În ultimele săptămâni, de fiecare dată când o suna cineva sau primea un mesaj spera să fie Duran sau cineva din Birou. Se certă singură în gând când constantă dezamăgită că nu era nimeni de la Biroul, ci Allen. Odată ce trecu peste faptul că nimeni de la Birou nu o suna, își dădu seama că e fericită că îi scrise - de fapt, era întotdeauna fericită când îi scria.

      - Allen, trebuie să mă ajuți, glumi ea în timp ce răspundea la telefon. Fac cumpărături pentru Michelle și îmi vine să-i cumpăr orice văd. E normal?

      - Nu știu, spuse Allen. Niciunul dintre fiii mei nu și-a întemeiat încă o familie și m-a făcut încă bunic.

      - Ascultă la mine. Începe să pui bani deoparte.

      Allen chicoti, un sunet care începea să-i placă destul de mult lui Kate.

      - Deci, azi e noaptea cea mare, nu?

      - Este. Și știu că am crescut deja un copil și știu la ce să mă aștept, dar sunt puțin îngrozită.

      - Ah, vei fi grozavă. Dacă tot vorbim de lucruri îngrozitoare...deseară ies în oraș să beau cu băieții mei. Și în ultimii aproximativ cinci ani nu am băut mai mult de două băuturi într-o seară în oraș.

      - Distracție să ai.

      - Mă întrebam dacă vrei să ieșim mâine la cină. Putem povesti cum am supraviețuit amândoi acestei seri.

      - Mi-ar plăcea. Vrei să vii la mine pe la ora șapte?

      - Sună bine. Să te distrezi deseară. Michelle doarme toată noaptea?

      - Nu cred.

      -