Dacă ar fi văzut. Блейк Пирс

ar trebui să încerci asta!

      - Nu e chiar atât de ușor, argumentă Kate.

      - Oh, știu, mamă, spuse Melissa. Niciodată nu a fost ușor atunci când a fost vorba de tine.

      - Nu-i corect...

      - Și să nu crezi că sunt nervoasă doar pentru că mi-ai distrus singura noapte în care puteam să mă relaxez puțin. Nu-mi pasă de asta. Nu sunt atât de egoistă. Spre deosebire de alți oameni. Sunt nervoasă din cauza slujbei tale - cu care trebuia s-o termini acum mai bine de un an, dacă ții minte - care continuă să fie mai importantă decât familia ta. După tot ce s-a întâmplat…după ce tata…

      - Lissa, hai să nu facem asta.

      Melissa ridică scaunul de mașină cu o blândețe care nu era prezentă în vocea sau în poziția încordată a corpului ei.

      - De acord, răbufni Melissa. Hai să nu.

      Și ieși așa pe ușă, trântind-o în urma ei.

      Kate întinse mâna să apuce mânerul, dar se opri. Ce avea de gând să facă? Urma să continue această ceartă afară, în curte? În plus, o cunoștea bine pe Melissa. După câteva zile, se va calma și va asculta și varianta lui Kate. S-ar putea chiar să accepte scuzele mamei sale.

      Kate se simțea ca o trădătoare în timp ce își ridica telefonul mobil. După ce-l sună pe Duran, acesta îi spuse că era oricum sigur că va prelua cazul. Ca atare, cineva din Poliția Statală din Virginia urma să se întâlnească cu ea și cu DeMarco la 4:30 dimineața, în Whip Springs. În ceea ce o privea pe DeMarco, plecase din DC în urmă cu jumătate de oră, cu o mașină a agenției. Urma să ajungă la Kate undeva în mijlocul nopții. Kate își dădu seama că ar fi putut cu ușurință să o țină pe Michelle până la ora inițial stabilită, și anume ora unsprezece, și să evite confruntarea cu Melissa. Dar nu putea să se gândească la acel aspect acum.

      Rapiditate cu care se desfășurau lucrurile o luase pe Kate prin surprindere. Chiar dacă ultimul caz pe care l-a preluat apăruse de nicăieri, cel puțin avea o structură stabilă. Dar trecuse destul de mult timp de când i se atribuise ultima oară un caz la o astfel de oră. Era intimidant, dar în același timp, era foarte încântată - atât de încântată încât putea lase de-o parte furia Melisei.

      Totuși, în timp ce își punea lucrurile într-o geantă și o aștepta pe DeMarco, un gând deranjat îi trecu prin minte. „Și exact chestia asta - abilitatea ta de a da totul la o parte de dragul serviciului - asta a provocat, în primul rând, atât de multe probleme între voi două.”

      Dar și acest gând fu dat la o parte cu ușurință.

      CAPITOLUL TREI

      Unul dintre numeroasele lucruri pe care Kate le aflase despre DeMarco pe parcursul ultimului lor caz consta în faptul că era punctuală. O trăsătură de care își aduse aminte atunci când auzi o bătaie în ușă la ora 12:10.

      „Nu-mi amintesc ultima dată când am avut un musafir atât de târziu”, se gândi ea. „Poate în facultate?”

      Merse la ușă, cărând după ea singura geantă cu lucruri pe care o avea. Cu toate acestea, când deschise ușa, văzu că DeMarco nu avea nici cea mai mică intenție să se grăbească să conducă locul crimei.

      - Cu riscul de părea nepoliticoasă, chiar am nevoie să îți folosesc baia, spuse DeMarco. A fost o idee proastă să beau două sticle de Cola ca să nu adorm pe drum.

      Kate zâmbi, lăsând-o pe DeMarco să intre. Având în vedere gravitatea și urgența pe care Duran i-o inspirase în timpul convorbirilor telefonice, stângăcia lui DeMarco era genul de ușurare comică involuntară de care avea nevoie. Pe lângă asta, o făcea să se simtă confortabil să știe că, chiar și după aproape două luni în care nu se văzuseră, ea și DeMarco se simțeau la fel de confortabile una cu alta, la fel ca înainte de despărțirea lor după finalizarea ultimului caz.

      Câteva minute mai târziu, DeMarco ieși din baie cu un zâmbet rușinat pe față.

      - Bună dimineață și ție, spuse Kate. Poate datorită cantității de cofeină pe care o consumase, DeMarco nu părea să fie afectată de ora târzie.

      DeMarco se uită la ceas și dădu din cap.

      - Da, presupun că e dimineață.

      - Când ai fost sunată? întrebă Kate.

      - În jur de ora opt sau nouă, cred. Aș fi plecat mai devreme, dar Duran a vrut să se asigure sută la sută că te vei alătura.

      - Îmi pare rău pentru asta, spuse Kate. Am dădăcit-o pe nepoata mea pentru prima oară.

      - Oh, nu. Wise... asta e aiurea. Îmi pare rău că asta strică totul.

      Kate ridică din umeri și dădu din mână.

      - O să fie bine. Ești gata de plecare?

      - Da. Am dat câteva telefoane pe drum încoace, în timp ce băieții din DC se ocupau de chestia asta. Suntem programate sa ne întâlnim cu unul dintre tipii de la Poliția Statală din Virginia la patru treizeci, la reședința Nash.

      - Reședința Nash? întrebă Kate.

      - Ultimul cuplu ucis.

      Pășeau împreună spre ușa din față. Pe drum spre ieșire, Kate stinse lumina din sufragerie și își luă geanta. Era încântată de ce-o aștepta, dar, în același timp, se simțea ca și cum își părăsea casa într-un mod destul de irațional. La urma urmei, cu doar câteva ore în urmă, nepoata ei de două luni dormea pe patul ei. Iar acum era pe punctul de a merge la locul unei crime.

      Văzu Sedanul obișnuit al Biroului parcat în fața casei sale, chiar lângă bordură. Părea ireal, dar primitor, în același timp.

      - Vrei să conduci? întrebă DeMarco.

      - Desigur, spuse Kate, întrebându-se dacă tânăra agentă îi oferea acest rol în semn de respect sau pur și simplu pentru că își dorea o pauză de la condus.

      Kate se așeză la volan, în timp ce DeMarco căuta adresa spre locul ultimei crime. Aceasta avusese loc în Whip Springs, Virginia, un orășel micuț, aflat la baza munților Blue Ridge, chiar la ieșirea din Roanoke. Vorbiseră doar puțin - Kate o puse pe DeMarco la curent cum se simțea în rolul de bunică, în timp ce DeMarco era mai mult tăcută, menționând doar încă o relație eșuată, după ce iubita ei o părăsise. Kate era suprinsă de acest lucru, deoarece nu ar fi crezut că DeMarco este gay. Din contră, își dădu seama că trebuie să o cunoască mai bine pe femeia care îi era, mai mult sau mai puțin, parteneră. Punctualitatea, își dădu seama de asta. Homosexualitatea, o ratase. Ce fel de parteneră era?

      Pe măsură ce se apropiau de locul crimei, DeMarco citea rapoartele cazului pe care Duran le trimisese. În timp ce le citea, Kate căuta semne ale răsăritului, dar nu observă nimic.

      - Două cupluri mai în vârstă, spuse DeMarco. Scuze...unul aproape de șaizeci de ani...așa că fără supărare.

      - Nu-i nimic, spuse Kate, nefiind sigură dacă asta era o încercare ciudată de-a lui DeMarco de a fi amuzantă.

      - La prima vedere, pare că, în afară de locație, nu au nimic în comun. Prima crimă a avut loc chiar în centrul Roanoke, iar cea mai recentă a avut loc la patruzeci și opt de kilometri depărtare, în Whip Springs. Nu există niciun semn cum că soțul sau soția au fost țintele primare. Fiecare crimă a fost macabră și puțin exagerată, ceea ce indică faptul că ucigașul le savurează.

      - Și asta de obicei arată că crimele au fost comise de cineva care se simte nedreptățit, într-un fel sau altul, de către victime, sublinie Kate. Asta sau ceva dorință psihologică