Lumina Nopții (Legături De Sânge Cartea 2). Amy Blankenship

cap la Trevor înainte de a se întâlni cu Kane pe acoperiș.

      Trevor se încruntă în fața uimită a chipului lui Kat. „Ăsta nu era un vampir?”

      „Nu, acela era un gentilom și ne ajută să urmărim monștrii adevărați”, a spus Kat încrezătoare în timp ce adăugă încet, și este singurul care nu a făcut niciun fel de vâlvă despre ieșire mea în această seară. „Totuși, se pare că rămânem în urmă. Ești gata să plecăm?”

      *****

      Kane se plimba neliniștit înainte-înapoi pe acoperiș, fumând o țigară și fluturând ocazional din brațe. Începea să devină agitat, așteptând ca Michael să apară.

      „Jaguari și pume,” murmură el. „Sunt mai răi decât pisicile de casă. Toată lumea trebuie să domine peste ceilalți. Mai degrabă aș colabora cu Coioții decât să am de-a face cu asta."

      Michael veni deasupra marginii acoperișului chiar în spatele lui Kane, surprinzându-l în mijlocul tiradei agitate. Se încruntă când Kane tăcu imediat și privi într-o parte, luând act de prezența lui.

      „La naiba, Kane, ai de gând să vorbim despre ce te deranjează sau nu?” Întrebă Michael în timp ce micșoră distanța dintre ei.

      „Sau nu,” răspunse Kane.

      „Bine,” așteptă Michael, știind că mai tare decât cearta Kane urăște să fie tratat cu tăcere. Îi plăcea când avea dreptate.

      Kane merse către marginea clădirii, mărind încă o dată distanța dintre ei. Uitase cum se putea furișa Michael pe lângă el... nu se mai întâmplase de mult timp. „Raven părea puțin dezamăgit de faptul că armata lui lipsea de la depozit... îi lipseau o parte dintre nebuni. Presupun că vampirii care au ratat mica noastră petrecere a morții probabil aveau nevoie de un loc unde să-și petreacă ziua, așa că o să verific.”

      Michael nu a spus niciun cuvânt când Kane s-a aruncat încă o dată de pe marginea acoperișului și a aterizat pe trotuar. Chiar când a pășit pe margine, gata să cadă așa cum a făcut Kane, ceva de pe acoperișul de peste drum i-a atras atenția.

      Îndreptându-și privirea într-acolo, Michael zări umbra tocmai când aceasta dispăru. Ceva legat de umbra aceea păruse familiar, dar nu putea să-și dea seama ce anume.

      Avea Kane un hărțuitor sau era chiar el ținta? Încercând să își suprime senzația pentru moment, își aruncă privirea în jos și zâmbi în cădere. Deși nu mai putea să-l vadă pe Kane și știa calea spre depozit, în loc să urmeze un traseu anume, a urmărit atracția propriului sânge din venele lui Kane. Până să fi ajuns la depozit, putea deja auzi strigătele vampirilor pe care Kane îi prinsese cu garda jos.

      Se opri în ușă, folosindu-și vederea sporită pentru a vedea în întunericul camerei uriașe. Kane avea deja doi vampiri pe el și alți câțiva erau de părere că tactica de predare a ștafetei era o idee grozavă. Pășind înăuntru, a tras ușa închizând-o în spatele lui pornind înainte, când vocea lui Kane a răsunat puternic.

      „Lasă-mă pe mine să mă ocup de asta. Doar să nu lași pe vreunul dintre ei să treacă de tine", spuse Kane puțin fără respirație, în timp ce răsuci gâtul vampirului care încerca să-i sfâșie traheea. Se smuci când niște colți i se cufundară în umăr, făcându-l să-și piardă priza pe care o avea pe primul vampir.

      Ambele sprâncene ale lui Michael au dispărut sub părul lui suflat de vânt, dar s-a retras ușor sprijinindu-se de ușă. „Bine, dacă ești sigur.” El și-a încrucișat brațele peste piept și s-a sprijinit înapoi de metal.

      „Ei bine… M-am plictisit", a spus el după o clipă și s-a uitat la vampirii fără suflare care nu erau încă angrenați în luptă. „Presupun că niciunul dintre voi nu mi-ar face onoarea de a lua-o la goană?”

      Când Kane reuși să decapiteze primul vampir, unul de pe margine s-a întors să facă exact ce sugerase Michael, dar brațul lui Kane s-a întins și l-a apucat de haina de piele pe care o purta. „Nu prea cred,” mârâi el în timp ce îl trase în luptă.

      „Mămica ta nu te-a învățat să împărți?" Michael zâmbi în timp ce îl privea pe Kane luând bătaie ca la fasole. Simțea cum Kane avea nevoie acum de durere ca să-l ajute să se simtă în viață. Nu avea nicio îndoială despre Kane că ar fi ultimul vampir rămas în picioare, iar această eliberare de furie și violență ar putea ajuta chiar la regăsirea prietenului său... Terapia la cel mai înalt nivel.

      "Mama mea a fost o hoață", răspunse Kane ridicându-se și împingându-și picioarele în pieptul unui vampir care fugea înverșunat către el. Vampirul a zburat cât colo și Kane a aterizat pe spate. Aruncându-și picioarele în sus, se ridică într-o clipă. „Nu era dispusă să împartă”.

      „Amândoi știm că mama ta nu a fost o hoață,” spuse Michael. „Era o doamnă bine-crescută.”

      Kane fu lovit în față și zbură în spate. Michael a urmat mișcarea, pe măsură ce Kane a zburat pe lângă el în aceeași grămadă de gunoi în care l-a trimis Kriss. A oftat atunci când l-a observat pe Kane că devenea o pulpă sângeroasă. Kane se repezi din nou în luptă, distrugându-i pe ticăloși în timp ce înainta.

      "Aveți nevoie de ajutor deja?" întrebă Michael pe fundalul sunetului de oase rupte și picioare călcând în bălțile care creșteau din ce în ce mai mult cu fiecare minut ce trecea. Chiar a râs când Kane a început să mormăie una dintre vrăjitoriile lui Syn, dar a fost lovit în gură înainte să o poată termina.

      „Nu,” urlă Kane în timp ce scuipa sânge în fața celui care îl lovise cu pumnul atât de tare, încât vedea stele verzi. Apucând o bucată de lemn dintr-un scaun pe care îl rupseră în timpul luptei, îl înfipse în gura vampirului atât de tare încât îi ieși prin ceafă.

      Michael se strâmbă dar fără a interveni. A urmărit îndeaproape, numărând trei vampiri căzuți și alți patru de rezolvat. Kane era un luptător neînfricat, cu atât mai mult acum decât înainte de a fi îngropat de viu. Ceea ce i-a amintit lui Michael de singura întrebare pe care nu o pusese încă: cum a rupt Kane vraja de legământ fără sângele sufletului său pereche?

      La mai puțin de douăzeci de minute mai târziu, Kane se prăbuși în genunchi. S-a uitat prin ceața roșie a vederii sale către sunetul de aplauze care se apropia. Își șterse gura de sânge și încercă să se împingă în sus de pe podea. A râs când nu a funcționat, deoarece podeaua era sticloasă de la atât sânge.

      „Și câștigătorul primește o sută de plasturi și o noapte bună de odihnă la casa lui Michael.” S-a aplecat cuprinzându-i talia lui Kane cu brațul pentru a-l ajuta să se ridice. Se legănară amândoi până ca el să-i echilibreze.

      „Ai o casă?” Întrebă Kane în speranța că dacă va continua să vorbească, nu va leșina înainte de a ajunge acolo. Știa unde locuiește Michael, dar nu voia să recunoască asta pentru că i-ar fi amintit acestuia să fie supărat pe el pentru că a stat departe. Nu era tocmai mulțumit de sine cu privire la asta, dar simțise nevoia să păstreze distanța.

      „Da, acum sunt adult. În plus, sicriele nu mai sunt la modă.” Se înfioră pe interior, realizând că lui Kane poate nu i se va părea gluma ca fiind foarte amuzantă. „Locația este imensă. A fost un fel de muzeu de artă în stil victorian până când au construit unul modern în Beverly Hills. Poate dacă te-ai muta cu mine, locul s-ar simți mai degrabă ca un cămin.”

      „Vreau un cățeluș”, a declarat Kane din senin în timp ce se concentra pe rutina de a pune un picior în fața celuilalt, rutină care, de regulă, te împiedică să cazi.

      „Vrei un ... ce?” întrebă