Lecțiile Inimii. Dawn Brower

ocupați cu ceva ceva. Nu îi învinovățea. Erau tineri și îndrăgostiți. Dacă ar fi găsit dragostea vieții ei, probabil, ar face același lucru care erau pe cale să-l facă sau terminaseră de făcut.

      Carter a reușit să vorbească și le-a spus lui Claire și Matt,

      ─ Trebuie să vă spun ceva.

      ─ Noi mai întâi, a spus Claire. Cu un zâmbet mare pe buze. A ridicat mâna în sus și a fluturat-o în fața lui. Buclele ei blonde de aur erau răvășite, dar era mai radiantă ca niciodată.

      ─ Uite.

      Ah ... Olivia avea un nod în gât. Erau logodiți. Asta era ah, atât de frumos. Se bucura pentru ei. Parcurseseră un drum lung să ajungă la acest moment. Claire spunea nu de fiecare dată când Matt îi cerea mâna. Probabil o obosise.

      Carter s-a uitat la inelul de pe degetul lui Claire. Era o tăietură pătrată mare solitară pe un inel de aur galben. Strălucea în lumină și era aproape la fel de strălucitor ca și zâmbetul ei. A zâmbit și apoi i-a spus:

      ─ În sfârșit ai spus da?

      Ea a dat din cap entuziasmată.

      ─ Ne căsătorim. Claire aproape că a țipat cuvintele.

      ─ Felicitări! Olivia s-a apropiat de ei.

      ─ Arată-mi inelul. I-a ridicat mâna lui Claire să-l examineze. Fericirea, practic, emana din Claire când i-a permis Oliviei să-l analizeze. A oftat. Era un inel atât de frumos și își dorea, nu pentru prima dată, să aibă un bărbat în viața ei. Unul care să o provoace și să o iubească. Unul care să vrea să se căsătorească cu ea și să-și petreacă restul vieții cu ea. S-a uitat la Carter. Păcat că nu era disponibil emoțional.

      Carter și-a dres glasul și a zis:

      ─ Mă bucur că în sfârșit e oficial. Și-a mișcat picioarele puțin și s-a încruntat.

      ─ Dar nu zâmbești. Claire făcu un pas înainte.

      ─ Pare să fie ceva serios. Ce s-a întâmplat?

      Matt s-a uitat la el și s-a încruntat.

      ─ Claire are dreptate. Arăți de parcă ai înghițit ceva stricat și este pe cale să ți se întoarcă. Ce s-a întâmplat?

      ─ Nolan. Carter a spus supărat.

      Olivia și Claire au respirat profund în același timp. Claire și-a pus mâna pe piept și a ținut-o acolo.

      ─ Nu e de bine, nu? Olivia a făcut un pas și a tras-o pe Claire într-o îmbrățișare.

      Carter a clătinat ușor din cap.

      ─ Mă tem că nu.

      ─ Te rog spune-mi că e mort. Îmi dau seama că ar fi rău, dar ar fi mai bine din punctul meu de vedere. Gura lui Matt a format o linie albă subțire.

      ─ Este răul întrupat.

      Olivia era împotriva pedepsei cu moartea, dar chiar și așa era de acord cu Matt. Nolan o terorizase pe Claire și aproape o omorâse. Dacă cineva pe care iubea ar fi fost tratat în modul în care Claire fusese tratată, le-ar dori moartea și ea.

      ─ Aș vrea să pot spune asta. Sistemul judiciar făcuse dreptate și Nolan ar trebui să putrezească în închisoare pentru foarte mult timp. Orice avea Carter de spus trebuia să fie rău.

      ─ Mi-e teamă că e mult mai rău decât vă puteți imagina.

      ─ Nu știu, îmi pot imagina multe. Matt se uită la Claire, apoi înapoi la Carter și întrebă:

      ─ Ar trebui să ne îngrijorăm?

      ─ Da, Carter a răspuns.

      Claire înjură și începu să se plimbe prin cameră. Mâna ei tremura când și-a întins-o să-și dea o buclă după ureche. S-a oprit în mijlocul camerei. Și-a ridicat bărbia și a întrebat:

      ─ Ce a făcut Nolan acum?

      ─ Este complicat, dar răspunsul scurt este, ei bine, nu e în închisoare.

      ─ Atunci unde naiba este? Matt a întrebat. Fața lui s-a înroșit de furie.

      ─ Nu știm. Carter își trecu degetele prin păr cu frustrare.

      ─ Poate fi oriunde.

      ─ Uau, a spus Olivia sarcastic.

      ─ O rundă de aplauze pentru geniul din cameră. Bătu din palme în timp ce își rotea brațele într-un cerc.

      ─ Poate ne poți spune ce ai de gând să faci? Nu se putea abține să nu fie dificilă. Olivia era la fel de speriată ca și Claire deși nu fusese ea cea urmărită și luată ostatic.

      Carter se uită urât la ea și dacă ar fi putut, probabil, ar fi strangulat-o cu acea privire. Nu îl învinovățea. Olivia era destul de dificilă. Era atitudinea ei în general și îi prinsese bine în facultatea de drept și cu câțiva bărbați în colegiu. Nu vedea nici un motiv de a-și schimba metoda acum.

      ─ Toată lumea îl caută. Carter a oftat.

      ─ O linie telefonică a fost înființată pentru a primi orice informații cu privire la locația lui. În afară de asta nu sunt prea multe altele pe care le putem face. Nu avem nici o pistă.

      ─ Și Claire și Reese? Întrebă Matt. Reese ieșea cu Nolan când a atacat-o pe Claire. Ar putea fi în pericol și ea. Nu se putea ști de ce era în stare acel psihopat.

      ─ Cu siguranță, va veni după una dintre ele, poate chiar după ambele.

      Claire a început să tremure și s-a așezat într-un scaun din apropiere.

      ─ Nu pot trece prin asta din nou. Vocea ei tremura în timp ce vorbea.

      ─ Abia am supraviețuit ultima dată. Cum s-a întâmplat asta?

      Carter a respirat profund. Fața lui își pierduse toată culoarea. Îi era probabil foarte greu să-și vadă sora atât de agitată la auzul știrilor ... știri pe care a trebuit să i le dea știind că o vor îngrozi.

      ─ Promit că nu mă voi odihni până când este găsit. Nu îl voi lăsa să te mai atingă vreodată.

      ─ Nu poți să promiți asta, a spus Claire. Nimeni nu poate. Poate că ar trebui să plec până este capturat.

      ─ Nu poți trăi așa. Olivia și-a mușcat buza de jos.

      ─ Și dacă nu-l prind niciodată? Vei fugii mereu? Și nunta ta?

      ─ Ce e cu nunta? Claire a respirat profund.

      ─ Nu vreau o ceremonie mare, oricum. Putem lua o vacanță, poate mergem la Vegas. În timp ce suntem acolo, putem fugi și avea luna de miere. Dacă avem noroc, Nolan va fi într-o celulă până când ne întoarcem.

      ─ Nu vreau să spun asta ... Carter a răsuflat. Dar nu este o idee rea. De ce nu o suni pe mama să-i spui să organizeze o cină în familie? Trebuie să discutăm totul mai întâi, și apoi, da, ieși din oraș pentru câteva zile.

      Olivia nu era sigură că ar fugi, dacă ar fi fost ea, dar nu se confruntase cu această experiență. Nu o învinovățea pe Claire că voia să se suie în primul avion. Cel puțin îl avea pe Matt să meargă cu ea. Asta o va ajuta mult să-și atenueze unele dintre temerile ei.

      ─ Nu sunt sigur că îmi place ideea de a fugii, Matt a răspuns.

      ─ Dar îmi place ideea de a te avea ca soție mai devreme. Doar îmi doresc să fi făcut asta în circumstanțe mai bune.

      ─ Așa este, a spus Claire.

      ─ Putem hotărî mai târziu, dacă