Dispărută fără urme. Блейк Пирс

Îi plăcea să-i vadă mintea la treabă. Și-o imagină despicând firul în patru, analizând locul în detaliu. Până acum l-ar fi tachinat cu toate indiciile dureros de flagrante care îl priveau în față.

      Ce ar fi văzut Riley aici și Bill nu vedea?

      Se simțea blocat și nu îi plăcea senzația. Dar nu mai avea ce să facă momentan.

      “Ok, băieți,” strigă Bill către polițiști. “Luați corpul.”

      Polițiștii se hliziră și bătură palmele.

      “Crezi că o s-o facă din nou?” întrebă Spelbren.

      “Sunt sigur,” supse Bill.

      “De unde știi?”

      Bill trase profund aer în piept.

      “Pentru că i-am mai văzut opera înainte.”

      Capitolul 2

      “Starea i se înrăutățea în fiecare zi,” spuse Sam Flores, afișând încă o imagine monstruoasă pe ecranul multimedia imens care plana deasupra mesei de conferință. “Până când i-a făcut de petrecanie.”

      Bill se prinsese, dar ura să aibă dreptate.

      FBI-ul transportase corpul pe cale aeriană la Serviciul de Analiză Comportamentală din Quantico, criminaliștii făcuseră poze și laboratorul începuse toate testele. Flores, un tehnician de laborator cu ochelari cu rame negre, făcea prezentarea sinistră, iar ecranele gigantice erau o prezență amenințătoare în sala de conferință a SAC.

      “De cât timp era decedată înainte ca trupul să fie găsit?” întrebă Bill.

      “Nu de mult,” răspunse el. “Poate seara de dinainte, devreme.”

      Lângă Bill stătea Spelbren, care zburase cu el la Quantico după ce părăsiseră Yarnell. În capul mesei stătea agentul special Brent Meredith, șeful echipei. Meredith întruchipa o prezență impunătoare prin carura sa masivă, trăsăturile sale negre, colțoase și chipul său ”fără prostii”. Nu că Bill ar fi fost intimidat de el – nici pe departe. Îi plăcea să creadă că aveau multe în comun. Erau amândoi veterani cu experiență, și amândoi văzuseră totul.

      Flores expuse rapid o serie de prim-planuri ale rănilor victimei.

      “Rănile de pe partea stângă au fost provocate la început,” spuse el. “Cele de pe dreapta sunt mai recente, unele provocate ore sau chiar minute înainte de a o sugruma cu panglica. Se pare că a devenit din ce în ce mai violent în intervalul de o săptămână sau mai mult cât a ținut-o captivă. Ruperea mâinii ar putea fi ultimul lucru pe care l-a făcut când încă mai era în viață.”

      “Mi se pare că rănile ar fi opera unui singur infractor,” observă Meredith. “Judecând după nivelul crescut al agresivității, probabil bărbat. Ce mai aveți?”

      “După părul periuță presupunem că i s-a ras capul cu două zile înainte să fie ucisă,” continuă Flores. “Peruca a fost petecită cu bucăți din alte peruci, toate ieftine. Lentilele de contact au fost probabil comandate prin poștă. Și încă ceva,” spuse el, uitându-se la figurile din jur, ezitând. “A acoperit-o cu vaselină.”

      Bill simți cum tensiunea în cameră se întețea.

      “Vaselină?” întrebă el.

      Flores dădu din cap.

      “De ce?” întrebă Spelbren.

      Flores ridică din umeri.

      “Asta e treaba ta,” răspunse el.

      Bill se gândi la cei doi turiști pe care îi interogase ieri. Nu fuseseră de ajutor deloc, oscilând între curiozitate morbidă și limita panicii provocate de ceea ce văzuseră. Erau nerăbdători să se întoarcă acasă în Arlington și nu existase niciun motiv să îi rețină. Fuseseră interogați de fiecare ofițer disponibil. Și fuseseră avertizați în mod corespunzător să nu povestească nimic despre ceea ce văzuseră.

      Meredith suflă și își puse ambele palme pe masă.

      “Bravo, Flores,” spuse Meredith.

      Flores era recunoscător pentru laudă – și poate puțin surprins. Brent Meredith nu obișnuia să facă complimente.

      “Acum agent Jeffreys,” Meredith se întoarse spre el, “explică-ne cum se leagă toate astea cu vechiul tău caz.”

      Bill inspiră profund și se lăsă pe spate pe scaun.

      “Acum ceva mai mult de șase luni,” începu el, “pe 16 decembrie mai exact — corpul Eileenei Rogers a fost găsit într-o fermă lângă Daggett. Am fost chemat să investighez împreună cu partenera mea Riley Paige. Vremea era extrem de rece și corpul era înghețat solid. Era greu de indicat de cât timp zăcea acolo, și timpul morții nu a fost niciodată determinat exact. Flores, arată-le.”

      Flores se întoarse la diapozitive. Ecranul se scindă și alături de imaginile de pe ecran apăru o nouă serie de fotografii. Două victime erau afișate una lângă alta. Bill trase aer în piept. Era extraordinar. În afară de carnea înghețată a unui corp, cadavrele erau aproape în aceeași stare, rănile aproape identice. Ambele femei aveau ochii cusuți deschiși în același fel grotesc.

      Bill oftă, imaginile reamintindu-i tot. Indiferent de câți ani era în serviciu, îl îndurera să vadă fiecare victimă.

      “Corpul lui Rogers a fost găsit așezat în fund sprijinit de un copac,” continuă Bill, vocea-i devenind mai posomorâtă. “Nu la fel de grijuliu așezat ca cel de la Mosby Park. Fără lentile de contact sau vaselină, dar o mare parte din celelalte detalii sunt aceleași. Părul lui Rogers a fost tăiat scurt, nu ras, dar era o perucă peticită în mod similar. Și ea a fost sugrumată cu o panglică roz, și un trandafir artificial a fost găsit în fața ei.”

      Bill se opri pentru o clipă. Detesta ce avea de spus mai departe.

      “Paige și cu mine nu am putut da de cap cazului.”

      Spelbren se întoarse spre el.

      “Care a fost problema?” întrebă el.

      “Care nu a fost problema?” ripostă Bill, nejustificat de defensiv. “Nu am avut nicio șansă. Nu am avut martori; familia victimei nu a putut să ne dea nicio informație utilă; Rogers nu avea niciun dușman, niciun fost soț, niciun iubit nervos. Nu exista nici măcar un singur motiv rezonabil pentru care să fi fost vizată și ucisă. Cazul s-a încheiat imediat.”

      Bill rămase tăcut. Gânduri negre îi inundară creierul.

      “Nu,” spuse Meredith pe un ton blând, necaracteristic lui. “Nu e vina ta. Nu ai fi putut opri o nouă crimă.”

      Bill aprecie bunăvoința, dar se simțea vinovat ca dracu’. De ce nu a putut să-i dea de cap înainte? De ce nu a putut Riley? Foarte puține fuseseră momentele din cariera sa în care se simțise atât de încurcat.

      În acel moment, telefonul lui Meredith sună și șeful răspunse.

      Aproape primul lucru pe care îl spuse fu, “Căcat.”

      Îl repetă de câteva ori. Apoi spuse, “Sunteți sigur că ea este?” Se opri. “S-a inițiat vreun contact pentru răscumpărare?”

      Se ridică de pe scaun și ieși din camera de conferință, lăsându-i pe ceilalți trei bărbați într-o tăcere perplexă. După câteva minute se întoarse. Părea mai bătrân.

      “Domnilor, acum suntem în mod criză,” anunță el. “Tocmai am primit o identificare pozitivă a victimei de ieri. Numele ei este Reba Frye.”

      Bill