Iubită . Морган Райс

amintea. Rottweiler-ul agresiv al Colemanilor. Ca și cum Colemanii aveau nevoie de un animal agresiv pentru a adăuga la imaginea lor de haos.

      Colemanii fuseseră întotdeauna o problemă. Trei frați  – de 17, 15, și 13 ani – și cândva Sam se împrietenise cu fratele mijlociu, Gabe. Fiecare era mai rău decât următorul. Tatăl lor îi părăsise cu mult timp în urmă, nimeni nu știa unde plecase, iar mama lor nu era niciodată pe acasă. Practic se crescuseră singuri. În ciuda vârstei lor, erau întotdeauna beți sau drogați, și mai mult în afara școlii decât în ea.

      Caitlin era supărată că Sam petercea timpul cu ei. Asta nu putea duce la nimic bun.

      În fundal se auzea muzică. Pink Floyd. Wish You Were Here (Aș vrea să fii aici).

      Se potrivește, s-a gândit Caitlin.

      Era întuneric aici, mai ales intrând dintr-o astfel de zi luminoasă, și i-au trebuit câteva secunde pentru ca ochii să i se obișnuiască pe deplin.

      Iată-l. Sam. Stând în mijlocul canapelei uzate, înconjurat de o duzină de băieți. Cu Gabe de o parte și Brock de cealaltă.

      Sam era ghemuit peste un bong. Tocmai terminase de inspirat, și l-a pus jos și s-a lăsat pe spate, inspirând aerul și ținându-l mult prea mult timp. În cele din urmă i-a dat drumul.

      Gabe l-a bătut pe umăr și Sam s-a uitat în sus. Prin ceața drogului, el a privit spre Caitlin. Ochii îi erau injectați.

      Caitlin a simțit o durere sfâșiindu-i stomacul. Era mai mult decât dezamăgită. Simțea că era vina ei. Și-a amintit ultima dată când s-au văzut, în New York, cearta lor. Cuvintele ei dure. "Pleacă atunci!" strigase ea. De ce a trebuit să fie atât de dură? De ce nu putea avea o șansă să-și retragă cuvintele?

      Acum era prea târziu. Dacă ar fi ales cuvinte diferite, poate lucrurile ar fi diferite acum.

      A simțit, de asemenea, un val de furie. Furie față de Colemani, furie față de toți băieții din acest hambar, care stăteau în jurul acestor canapele și scaune vechi, pe mormane de fân, toți pierzând vremea, bând, fumând, nefăcând nimic cu viețile lor. Ei erau liberi să nu facă nimic cu viețile lor. Dar nu aveau voie să-l târască pe Sam în asta. El era mai bun decât ei. Doar că nu avusese niciodată pe cineva care să-l sfătuiască. Niciodată nu a avut un tată ca model, nici bunătate de la mama lor. Era un copil bun, și ea știa că el ar putut fi printre cei mai buni din clasă acum, dacă ar fi avut parte de o familie măcar pe jumătate stabilă. Dar la un moment dat, a fost prea târziu. Lui pur și simplu nu i-a mai păsat.

      A făcut câțiva pași spre el. "Sam?" a întrebat ea.

      El doar s-a holbat la ea, fără niciun cuvânt.

      Era greu să-ți dai seama ce era în acea privire. Erau drogurile? Oare el pretindea că nu-i pasă? Sau chiar nu-i păsa?

      Privirea apatică a rănit-o mai mult decât orice. Ea anticipase că el va fi foarte fericit să o vadă, că se va ridica și o va îmbrățișa. Nu asta. Lui nu părea măcar să-i pese. Ca și cum ea ar fi fost o străină. Oare el doar se prefăcea rece în fața prietenilor săi? Sau ea chiar stricase lucrurile pentru totdeauna de data asta?

      Au trecut câteva secunde, și, în final, el a privit în altă parte, dând bongul unuia dintre prietenii săi. Continua să se uite la prietenii lui, ignorând-o.

      "Sam!" a spus ea, mult mai tare, cu fața înroșită de furie. "Vorbesc cu tine!"

      A auzit răsetele înfundate ale prietenilor lui ratați și a simțit cum furia îi crește în valuri în corp. Începea să simtă altceva. Un instinct animalic. Mânia din ea se aduna până la un punct la care aproape îi ieșea de sub control, și se temea că în curând va depăși linia. Nu mai era omenească. Devenea ceva animalic.

      Acești băieți erau masivi, dar puterea în creștere din venele îi spunea că într-o clipă i-ar putea face față oricăruia dintre ei. Îi era greu să-și stăpânească furia, și spera ca va fi suficient de puternică pentru a face acest lucru.

      În același timp, Rottweilerul mârâia mai tare și începuse să vină lent spre ea. Era ca și cum el ar fi simțit că urmează ceva.

      A simțit o mână ușoară pe umăr. Caleb. Era încă acolo. Trebuie să fi simțit furia ei în creștere, instinctul animal dintre ei. El încerca să o calmeze, să-i spună să se stăpânească, să nu-și piardă controlul. Prezența lui o făcea să se simtă în siguranță. Dar nu era ușor.

      Sam s-a întors în cele din urmă și s-a uitat la ea. În privirea lui era sfidare. Era încă supărat. Asta era evident.

      "Ce vrei?" s-a răstit el.

      "De ce nu ești la școală?" a fost primul lucru pe care s-a auzit ea spunându-l. Nu era tocmai sigură de ce spusese asta, mai ales cu toate celelalte lucruri despre care ar fi vrut să-l întrebe. Dar instinctul ei matern se activase. Și asta a fost ceea ce a ieșit.

      Mai multe râsete ironice. Furia ei a crescut.

      "Ce-ți pasă ție ?" a spus el. "Mi-ai spus să plec."

      "Îmi pare rău", a spus ea. "N-am vrut să spun asta."

      Era bucuroasă că a avut oportunitatea să o spună.

      Dar nu părea să-l impresioneze. Doar se holba.

      "Sam, trebuie să vorbesc cu tine. În privat", a spus ea.

      Vroia să-l scoată din acest mediu, la aer curat, singur, ca să poată vorbi cu adevărat. Nu doar că vroia să știe despre tatal lor; vroia doar să vorbească cu el, așa cum făceau odată. Și să-i spună știrile despre mama lor. Cu blândețe.

      Dar nu avea să se întâmple. Putea vedea asta acum. Lucrurile o luau razna spre mai rău. Ea a simțit că energia din acest hambar aglomerat era pur și simplu prea întunecată. Prea violentă. Putea simti cum pierde controlul. În ciuda mâinii lui Caleb, pur și simplu nu putea opri orice ar fi fost acel lucru care punea stăpânire pe ea.

      "Eu sunt bine aici", a spus Sam.

      A auzit mai multe râsete ironice printre prietenii lui.

      "De ce nu te relaxezi?" i-a spus unul dintre băieți. "Ești atât de încordată. Vino și stai jos. Ia un fum."

      I-a întins bongul.

      Ea s-a întors și s-a uitat la el.

      "De ce nu-ți bagi bongul în fund?" s-a auzit spunând, printre dinții încleștați.

      De la grupul de băieți a venit un cor de fluierături. "Oh, gata!" a strigat unul dintre ei.

      Băiatul care îi oferise fumul, un tip masiv, musculos, despre care știa că fusese dat afară din echipa de fotbal, se făcuse roșu la față.

      "Ce-ai spus despre mine, cățea?" a spus el, ridicându-se în picioare.

      Se uită în sus. Era mult mai înalt decât își amintea, cel puțin 1,98. A simțit cum mâna lui Caleb o strânge de umăr. Nu știa dacă el o îndemna să-și păstreze calmul, sau dacă și el se încorda.

      Tensiunea din încăpere a crescut semnificativ.

      Rottweilerul s-a strecurat mai aproape. Era acum doar la câțiva pași distanță. Și mârâia ca un nebun.

      "Jimbo, relaxați-vă," i-a spus Sam puștiului masiv.

      Așa era Sam, protector. În orice situație, protejând-o. "E o pacoste, dar nu a vorbit serios. E în continuare sora mea. Doar liniștiți-vă."

      "Ba am vorbit serios," a strigat Caitlin, mai furioasă decât oricând. "Voi credeți că sunteți așa de cool? Drogându-l pe fratele meu mai mic? Toți sunteți o adunătură de fraieri. Nu o să ajungeți nicăieri. Vreți să vă distrugeți propriile vieți, continuați, dar nu-l trageți pe Sam în asta!"

      Jimbo arăta chiar mai furios, dacă era