Întoarcerea Pe Pământ. Danilo Clementoni

din cauza rezoluției slabe a senzorilor de distanță care îl reperaseră. Era evident că este în mișcare și că se îndreaptă spre ei. Sistemul alertei de proximitate estimase o probabilitatea de impact de 96% între Theos și obiectul necunoscut, în cazul în care niciunul nu-și schimba cursul.

      Azakis s-a urcat grăbit în cel mai apropiat modul de transfer.

      - Puntea, a tunat el scurt către sistemul automat de control.

      Cinci secunde mai târziu, ușa s-a deschis cu un șuierat și acolo, pe uriașul ecran central al camerei de control era afișată imaginea de-focalizată a obiectului aflat pe un traseu de coliziune cu nava noastră.

      - Ce naiba se întâmplă? N-ar trebui să dăm de meteoriți în zona zona asta, a exclamat el, uitându-se pe ecranul imens.

      - Nu cred că e un meteorit.

      - Dacă nu e un meteorit, atunci ce e? a continuat Petri, vizibil îngrijorat.

      - Dacă nu ne schimbăm rapid cursul, vom afla pe pielea noastră, odată ce vom fi împrăștiați pe toată puntea.

      Petri a umblat la controlul navigației și a configurat o mică variație în traiectoria stabilită inițial.

      â€œImpact în 90 secunde,” a anunțat vocea feminină și caldă a sistemului de alertă de proximitate, fără nicio emoție. ”Distanța față de obiect: 276.000 kilometri și scade.”

      - Petri, fă ceva! Și fă-o repede!” a strigat Azakis.

      - Fac ceva, dar chestia aia se mișcă prea repede!

      Probabilitatea estimată de impact, vizibilă pe ecranul din dreapta obiectului, scădea ușor. 90%, 86%, 82%.

      - N-o să reușim, a șoptit Azakis.

      - Prietene, nu s-a inventat încă ”obiectul misterios” care să-mi distrugă nava, l-a liniștit Petri cu un zâmbet răutăcios.

      Printr-o manevră rapidă care i-a dezechilibrat pe moment pe amândoi, Petri a inversat polaritatea celor două motoare Bousen. Nava s-a zdruncinat câteva momente. Numai complicatul sistem gravitațional artificial care a compensat instant această modificare a împiedicat echipajul să nu fie aruncat în peretele din față.

      - Deșteaptă mișcare, i-a spus Azakis, lovindu-și prietenul peste spate. Dar cum o să oprim învârtirea?

      Obiectele din jurul lor deja începuseră să se ridice și se învârteau prin încăpere.

      - Stai puțin, a răspuns Petri care încă apăsa butoanele și manevra controalele.

      - Trebuie doar... Stropi de sudoare i se scurgeau încet de pe frunte.

      - Să deschid… a continuat, în timp ce toate obiectele din încăpere continuau să se învârtă necontrolat. Până și ei doi începuseră să se ridice de pe podea. Sistemul gravitațional artificial nu mai reușea să compenseze imensa forță centrifugă care fusese generată. Deveneau din ce în ce mai ușori.

      - Ecluza de golire trei! a strigat Petri în timp ce toate obiectele din cameră au căzut pe jos în același timp. Geamătul greoi a lui Azakis a fost oprit de un coș de gunoi greu care l-a lovit între a treia și a patra coastă. Petri a căzut de la înălțimea la care survolase, pe pupitru, aterizând într-o poziție nefirească și ridicolă.

      Estimarea probabilității de impact scăzuse la 18% și continua să scadă rapid.

      - E totul în ordine ? a gâfâit Azakis, încercând să ascundă durerea ce o resimțea în partea dreaptă.

      - Da, da, sunt bine, a răspuns Petri, încercând să se ridice în picioare.

      O clipă mai târziu, Azakis contacta echipajul care l-a informat că nu existau nici daune nici răniți.

      Manevra pe care tocmai o executaseră a deviat ușor Theos de la cursul său iar scăderea de presiune provocată de deschiderea porții a fost imediat contra-carată de sistemul automat.

      6%, 4%, 2%.

      â€œDistanța față de obiect: 60.000 km,” a continuat vocea.

      Amândoi și-au ținut respirația, așteptând să ajungă la o distanță de 50.000 km, când s-ar fi activat senzorii de rază scurtă. Păreau a fi niște momente fără sfârșit.

      â€œDistanță față de obiect: 50.000 km. Senzori de rază scurtă activați.”

      Imaginea încețoșată din fața lor s-a focalizat rapid. Obiectul care apăruse pe ecran putea fi observat, având toate detaliile vizibile. Cei doi astronauți s-au uitat unul la altul, fiecare căutând pe figura celuilalt un răspuns.

      - Incredibil! au exclamat ei la unison.

      Nassiriya – Restaurantul Masgouf

      Colonelul Hudson se plimba agitat în susul și în josul holului din fața sălii principale a restaurantului. Îți verifica la fiecare minut ceasul pe care-l purta mereu pe încheietura mâinii stângi. Nu-l dădea jos nici când dormea. Era la fel de emoționat ca un adolescent la prima întâlnire.

      Ca să-i treacă timpul, și-a comandat un Martini cu gheață și o felie de lămâie. Barmanul cu mustață l-a privit pe sub sprâncenele stufoase în timp ce ștergea alene un set de pahare cu picior.

      Alcoolul era interzis în țările islamice. În seara aceea, însă, se făcuse o excepție. Întregul restaurant fusese rezervat pentru ei doi. Imediat ce a încheiat conversația cu doctor Hunter, Colonelul a contactat proprietarul, solicitând în mod special felul de mâncare Masgouf, care și dădea numele restaurantului. Din cauza dificultății de a obține ingredientul principal, și anume sturion, a vrut să se asigure că restaurantul putea face rost de el. Știind că are nevoie de cel puțin două ore pentru a fi pregătit, insistase să fie gătit în tihnă, pentru a un rezultat perfect.

      Cum uniforma sa de camuflaj nu era potrivită pentru acea seară, a decis să-și scoată de la naftalină vechiul costum Valentino închis la culoare, pe care l-a combinat cu o cravată de mătase, în stil milităresc, cu dungi ale și gri. Pantofii negri, lustruiți cum numai un soldat știe să o facă, erau, de asemenea, italienești. Ceasul militar nu se potrivea în niciun fel, dar nu ar fi renunțat la el sub nicio formă.

      - Sunt pe drum. Vocea a pârâit dintr-un receptor, asemănător unui telefon mobil, pe care îl ținea în buzunarul de la piept. L-a oprit și s-a uitat pe fereastră.

      Mașina mare și neagră a făcut o manevră de evitare a unei pungi mototolite luate de vânt și care se rostogolea leneș pe stradă. Printr-o mișcare rapidă s-a apropiat și a oprit exact în fața intrării în restaurant. Șoferul a așteptat ca praful stârnit de mașină să se așeze înainte de a coborî cu atenție din mașină. Semnalul de ”cale liberă” a venit din casca ascunsă cu grijă în urechea lui dreaptă.