Întoarcerea Pe Pământ. Danilo Clementoni

Читать онлайн.
Название Întoarcerea Pe Pământ
Автор произведения Danilo Clementoni
Жанр Научная фантастика
Серия
Издательство Научная фантастика
Год выпуска 0
isbn 9788873047728



Скачать книгу

Ce ticăloasă! Toate femeile-s la fel. Întâi te lasă să crezi că îți dau luna de pe cer, și după aia te lasă baltă ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic.

      - Cred că ăia zece dolari ai tăi se vor odihni curând în buzunarul meu, a spus tipul mai slab, urmându-și comentariul de un râs sănătos.

      - Sincer să fiu, puțin îmi pasă cine ajunge în pat cu profesorul. Nu uita că suntem aici numai ca să aflăm ce știe. În timp ce încerca să-și găsească o poziție mai confortabilă în scaun, din cauza unei dureri de spate care-l încerca, a adăugat:

      - Ar fi trebuit să găsim o modalitate de a plasa o camera în blestematul de restaurant.

      - Da, eventual chiar sub masa. Așa am fi avut o priveliște a coapselor ei.

      - Ce idiot! Care tâmpit te-a ales pentru misiunea asta?

      - Șefu’, amice. Și te-aș sfătui să nu-l insulți. Știe multe despre dispozitivele de ascultare și este posibil să fi montat microfoane și în mașina asta.

      Tipul cel mare s-a cutremurat. Pentru o clipă, a crezut că i s-a oprit inima. Voia să-și construiască o carieră, iar insultarea superiorului său direct nu era chiar cea mai inspirată mișcare în acest sens.

      - Termină cu tâmpeniile, a spus el, încercând să pară serios și profesional. Concentrează-te să terminăm treaba și hai să ne întoarcem la bază cu ceva concret. Zicând acestea, se uita în noaptea adâncă, într-un punct fix nedefinit prin parbrizul ușor aburit al mașinii.

      Elisa și-a scos mult-iubitul calculator din geantă. L-a așezat pe masa și a început să deruleze printre poze. Colonelul, a cărui curiozitate fusese trezită, a încercat să se concentreze pe ceva, dar nu-i permiteau unghiurile. Găsind ceea ce căuta, s-a ridicat și a s-a mutat lângă el.

      - Acum, zise ea, fă-te confortabil, e o poveste lungă. O să încerc să o rezum cât de mult posibil.

      Derulând rapid în josul ecranului, a găsit o poză cu o tabletă gravată cu desene ciudate și scrieri cuneiforme.

      - Aceasta este o poză a uneia dintre tablele găsite în mormântul regelui Baldwin al II-lea al Ierusalimului, a continuat Elisa. Se crede că este primul care ar fi deschis Peștera Macpela, cunoscută și ca Peștera Patriarhilor, în 1119. Acolo se crede că ar fi îngropați Abraham și fiii săi Isac și Iacob. Aceste morminte subterane au fost descoperite sub clădirea cunoscută azi ca și Moscheea, sau Sanctuarul lui Abraham în Hebron, pe Malul Vestic. Ajunsă aici, i-a arătat o poză cu moscheea.

      - În interiorul acestor morminte, pe lângă multe alte lucruri, regele a găsit un set de table care ar fi aparținut lui Abraham. Se crede chiar că reprezintă un fel de jurnal ținut de acesta, în care înregistra cele mai importante evenimente ale vieții sale.

      - Observațiile sale de călătorie, a sugerat Jack, sperând să facă o impresie bună.

      - Într-un fel, da. Pentru cineva care a trăit în acea perioadă istorică, a scris destul de mult în timpul călătoriilor sale.

      A derulat la o altă poză și a continuat explicațiile. Cei mai mari experți în limbaj și reprezentări grafice ai timpurilor noastre au încercat să traducă scrierile de pe tablete. Evident, părerile sunt împărțite referitor la anumite aspecte, dar toți sunt de acord că asta – a continuat ea, mărind detaliul unei poze- poate fi interpretat ca ”vas”, sau ”cupa zeilor”. Urmează apoi cuvintele Ӕnmormântare”, ”secret” și ”protecție” care sunt, de asemenea, clare.

      Jack începea să fie ușor confuz, dar continua să dea din cap aprobator, pentru a o convinge pe Elisa că înțelegea totul perfect. Ea s-a uitat o clipă la el apoi a continuat.

      - Pe de altă parte, acest simbol – adaugă ea, ajustând ecranul pentru a face imaginea cât mai clară cu putință, ar reprezenta, după părerea unora, un mormânt, mormântul unui zeu. În timp ce partea aceasta descrie cel mai probabil pe unul dintre zei avertizând sau chiar amenințând oamenii adunați în jurul lui.

      Colonelul, parțial din cauza alcoolului, parțial din cauza parfumului puternic al Elisei, și poate, parțial din cauză că era pierdut în ochii ei, nu mai era atent la ceea ce spunea. Cu toate acestea, continua să dea din cap, ca și cum totul era foarte clar.

      - Altfel spus, a zis Elisa, care a observat că Jack devenea din ce în ce mai uimit, experții au interpretat conținutul acestei tablete ca fiind o descriere a unui eveniment confirmat că ar fi avut loc în perioada lui, pe care presupusul zeu, sau generic vorbind, zeii, le-ar fi ascuns sau îngropat lângă unul dintre morminte. Era ceva de foarte mare valoare, cel puțin pentru ei.

      - Pare așa, o concluzie cumva sub înțeleasă, a spus Jack, încercând să aibă ceva de spus asupra chestiunii. Să spui că un obiect valoros a fost îngropat lângă mormântul zeilor. Nu e ca și cum ar fi oferit coordinate GPS. Poate face referire la orice, oriunde.

      - Ai dreptate, dar toate inscripțiile, mai ales cele care datând de atât de demult, trebuie să treacă printr-un proces de interpretare și punere în context. Asta este treaba experților. Și eu sunt unul dintre ei, apropos. În timp ce spunea asta, se prefăcea că este un model care poza pentru aparatele ziariștilor.

      - Bine, bine. Știu cât ești de inteligentă. Dar acum, încearcă te rog să clarifici asta și pentru noi, muritorii de rând.

      Redevenind serioasă, Elisa a continuat:

      - În esență, în urma analizei și comparării diverselor descoperiri istorice, inclusiv fapte, legende, zvonuri și așa mai departe, marile minți ale lumii au ajuns la concluzia că există un sâmbure de adevăr în această reconstrucție. În baza acestei concluzii, au mobilizat arheologi din toată lumea în căutarea misteriosului obiect.

      - Care este însă amestecul ELSAD în toată povestea asta? Colonelul începea să-și recapete funcțiile intelectuale. Mi-au spus că această cercetare are drept scop recuperarea unor artefacte extraterestre imaginare.

      - Și poate că așa este, i-a răspuns Elisa. Credința cea mai răspândită acum, este că acești „zei”, care în timpuri străvechi umblau pe Pământ, nu erau altceva decât umanoizi de pe o planetă aflată în afara sistemului nostru solar. Datorită superiorității tehnologice, mai ales în medicină și știință, este foarte posibil să fi fost confundați cu niște zeități capabile să înfăptuiască miracole.

      - Înțeleg, a întrerupt-o Jack. Dacă ar fi să cobor dintr-un elicopter de luptă Apache în mijlocul Amazonului și aș începe să lansez rachete, aș putea fi și eu confundat cu un zeu nervos.

      - Acesta este și efectul pe care ei l-ar fi avut asupra oamenilor acelor vremuri. Sunt unii care cred chiar că acești extratereștri ar fi implantat o sămânță de inteligență în Homo Erectus, transformându-i astfel, în doar câteva mii de ani, în ceea numim azi Homo sapiens