Sub Soarele De Vară. Manu Bodin

Bodin

      Sub soarele de vara

      roman

       Dragostea e atât de irațională. Poate să apară de nicăieri și să te lovească brusc. Mâine, cine știe?

      Haruki Murakami

      1  Capitol 1

      2  Capitol 2

      3  Capitol 3

      4  Capitol 4

      5  Capitol 5

      6  Capitol 6

      7  Capitol 7

      8  Mulțumiri

      9  Copyright

      1.

      În acea dimineață, în acel moment banal în care un simplu La revedere i se părea un Adio, fatidic, el crezuse că era pentru ultima dată când o îmbrățișa, pentru ultima dată când o ținea de mână, pentru ultima dată când o conducea înapoi acasă. Înainte să dispară în spatele grilajului de fier, ea îi făcuse ușor cu mâna un semn de sărutare îndreptat spre el. Surprins, el îi răspunsese cu aceeași eleganță, grăbit, ca doi amanți care nu pot suporta ideea de a fi despărțiți deloc, nici măcar o clipă de-a lungul zilei. Ochii i se umezeau, conștient de un lucru dramatic: această femeie, pe care o iubea, avea să se despartă de el. Presupunea că nu avea să o mai revadă niciodată. Oare ea îi văzuse tristețea? Prefera să-și imagineze contrariul. Dar oare din ce cauză credea ea că era el brusc prost dispus? Între ei, nimic nu fusese spus despre despărțire. Doar că el o simțea plutind în aer, ca aroma unei otrăvi puternice, împotriva căreia nu putea să lupte. Rămânând tăcut, el spera să se înșele. Oricum ar fi fost, zarurile i se păreau deja aruncate.

      Cu capul plecat, mergând încet, el traversase șoseaua, se îndepărtase de clădire, gândindu-se ca va trebui să uite acest cartier. Se întorcea la studioul lui jalnic. Acolo, îl aștepta nefericirea hrănită de singurătate, doar cu alte lacrimi drept singură companie.

      Cu ea, se obișnuise cu o parteneră delicată și sinceră, care îi trimitea des vești, fără să-l sufoce supraveghindu-i fiecare mișcare. Și el o lăsa să respire în voie, fără să caute să o deranjeze în timpul ei liber. De pe o zi pe alta, un cântec diferit părea că-l înlocuiește pe cel vechi, iar el se scufunda într-un abis de sentimente. Resimțise o durere vie, ca și cum într-o fantasmagorie, sentimentele i-ar fi fost smulse cu brutalitate.

      Absența și lipsa ei duraseră aproape două săptămâni. Încercase să dea de ea de mai multe ori. Degeaba. SMS-uri, apeluri telefonice, sau chiar e-mailuri, nici una din încercări nu găsise ecou. Nici un răspuns, nici un mesaj, doar ignorare. Nu înțelegea, se întreba ce anume s-ar fi putut întâmpla să provoace fuga frumoasei lui, cu atât mai mult cu cât plănuiseră să plece împreună la Veneția în week-endul care se apropia.

      Și totuși, povestea lor începuse bine. Romanța primelor săptămâni nu părea să-i conducă spre despărțire. O singură dată fatidică era cunoscută de amândoi, de la începutul relației.

      Întâlnirea lor a avut loc în metroul parizian, culoare aglomerate, oameni grăbiți. În mijlocul acestui furnicar, o femeie tânără, pierdută, se uita în toate direcțiile. În gară erau lucrări de modernizare. Panourile care indicau direcțiile lipseau. Doar obișnuiții locului știau drumul, ca niște roboți în sinergie, perfect programați.

      Și el era la fel de necăjit ca ea. Nu își mai găsea drumul. Deși el era un obișnuit al locului, familiar cu aceste tuneluri lungi. Cum n-avea mașină, nici două roți, și găsind ca autobuzele sunt prea aglomerate si e prea greu să te orientezi, se obișnuise să folosească aceste tuneluri de cârtițe pentru deplasările departe de casă. Când era frumos afară și trebuia să se ducă într-un loc nu prea departe de casă, nu ezita să meargă pe jos, pentru motivul evident al costului ridicat al biletului. Mai erau si scuterele Velib, răspândite mai peste tot în Paris, dar și aici, tipul de abonament propus nu-l convinsese. Încercase deja să extragă mașinăria, dar aceasta se încăpățânase să rămână atașată de suportul fix. Cu toate acestea, găsea conceptul destul de interesant, mai puțin aspectul randamentului capitalist care diminua din beneficiile inițiativei ecologiste. Constata cu disperare, în mod conflictual, că o decizie politică, care are un avantaj pentru cetățeni, de îndată ce e pusă în aplicare de către structuri private cu dinții lungi, nu oferă ca înlocuitor decât o constatare amară a sistemului nostru economic, pe care un simplu acord tacit de neputință ne obligă să-l acceptăm aproape în genunchi.

      Femeia tânără pe care o vedea întorcându-se spre el îndrăznise să se apropie pentru a-l întreba dacă și el căuta linia 14. Așa era. Trebuia să meargă pe această linie până la gara Saint-Lazare și apoi să ia un tren care ducea spre periferie. Avea întâlnire cu Stephanie, o amică pictoriță. Ea, dimpotrivă, mergea spre Bercy, în cealaltă direcție. Lui i se părea că e exact pe gustul lui, fizic. Nu se exprima într-o franceză perfectă. Accentul ei îi trăda originea într-o țară din Est. Îl informase că se numește Svetlana și că e din Rusia. În schimb, el își dezvăluise prenumele, Franck, fără să încerce să o impresioneze oferindu-i alte informații despre persoana lui sau să o necăjească punându-i întrebări intruzive.

      Svetlanei i-a plăcut dintotdeauna ca prietenii să o strige Sveta. Era în Paris de trei săptămâni, lucra aici. În același timp, profita de perioadele de concediu, pentru a vizita alte orașe europene. Vindea genți într-un magazin din Galeries Lafayette. Nu o interesa deloc să lucreze într-un butic. Dimpotrivă, se plictisea teribil. Dar era singurul mijloc pe care-l găsise pentru a-și îndeplini visul de a călători în Franța. În acest fel, reușise să obțină o viză temporară de trei luni. În acea zi, mergea la una din colegele ei, de origine ucraineană, venită și ea în Franța din același motiv. Amândouă își făcuseră planul să se plimbe prin oraș. Voiau să facă și shopping.

      Svetlana îi sugerase lui Franck să aleagă el direcția de urmat. Îi mărturisise că semnul ei astrologic o influența în viața de zi cu zi și nu întotdeauna spre binele ei. Balanță: imaginea tuturor instabilităților! Ea se hotăra deseori cu mare greutate, mai ales în momentele importante. Un Da de dimineață se putea transforma seara într-un Nu. Îi dezvăluise detaliile personalității ei fără să-și facă prea multe griji dacă era o atitudine la locul ei sau dacă aceste detalii ar fi trebuit împărtășite sau nu unui străin. Era spontană, naturală, se simțise în largul ei în prezența acestui bărbat. Simțise pe de-a întregul o aură pozitivă și un sentiment de încredere atunci când îl remarcase pe acest băiat pierdut, la fel de pierdut ca și ea.

      Fără vreo intenție anume, Franck luase poziția masculului care ia inițiativa. Traseul ales s-a dovedit a fi bun pentru Svetlana. Ea îi mulțumise și se pregătea să plece. Ascunzându-și timiditatea la polul opus al temperamentului său, Franck a întrebat-o dacă i-ar face plăcere să descopere Parisul în compania lui, într-una din zilele următoare, ca și cum ar fi beneficiat de un soi de ghid privat. Surprinsă, ezitând, ea se uitase atentă la el, întrebându-se ce intenții avea acest băiat. Era oare un bărbat serios sau un aventurier? Un profitor, poate?

      Odată trecute cele câteva secunde de uimire, Svetlana îi aruncase un zâmbet larg, după care consimțise, răspunzându-i cu candoare, cu o replică uzuală: De ce nu?... Apoi își dăduseră numerele de telefon. Urmaseră politețurile obișnuite. Își uraseră reciproc o zi bună, își spuseseră La revedere, cu o strângere stângace de mână.

      Franck