LA ZI. Adevăr umorist. СтаВл Зосимов Премудрословски

si oua!! răspunse el cu lacrimi în ochi. El a fost, de asemenea, salvat și trimis la curățarea casei, care era fără ferestre. Dimpotrivă, am refuzat, spunând că îmi voi pune capăt vieții dacă vor continua să-mi încalce drepturile constituționale și mă vor forța să le înlăture rahatul în toaletă. Au râs de Constituție și mi-au înlocuit pedeapsa bătându-mă în rinichi, după care am început să mă enervez noaptea, la început cu sânge și apoi cu sifon. Dar toaleta nu s-a spălat!! Și eu, într-o oră, am aratat întinderile nopții Prospect Nevsky, în căutarea vieții…

      nota 4

      Metodie

      Soarta m-a adus temporar în oraș un erou. Sankt Petersburg, într-o pensiune de caritate, a apelat pur și simplu la oameni ca persoană fără adăpost. Mi-au dat un shkonar, adică un pat, pe care l-am bătut timp de jumătate de lună de la autoritățile locale de beție, punând cincisprezece în spital înainte să mă părăsească. Trofeele erau saltele. Am acumulat nouă dintre ele. Le-am stivuit una peste alta și am dormit aproape la tavan. Au fost câteva inconveniente: măgulirea era foarte perpendiculară și m-am sprijinit de o scară de lemn. Viața și-a luat mersul normal: dimineața – seara, prânzul – toaleta, etc., în fiecare zi. M-au plătit pe mine și pe tovarășul meu cormoran Lyokha Lysy, care terminase două studii superioare în zonă timp de cincisprezece ani, pentru starea calmă de la etajul doi. Nu s-a deosebit la vedere și și-a spus optsprezece în roșu. Și, din moment ce era dificil să obții ochelari cu astfel de ochelari, el se plia de cele disponibile, adăugând, trei rame cu ochelari și le-a conectat cu un fir de cupru. Așa că a obținut viziunea sută la sută. Și am început să-l demn cu o glumă de opt ochi. Locuiam cu el într-o familie, ca în zonă, pe scurt, aveam rădăcini și împărțisem pâine, la cuptor, totuși, din anumite motive, mi-a dat o bucată mai mare, fie m-a respectat, fie m-a hrănit pentru vremuri foame de asediu, pentru a-mi prelungi viața prin absorbție carnea mea. În fiecare dimineață, trezindu-mă, găseam pe masa mea dispoziții pentru întreaga zi sau mai mult. Bătrâni și locuitori de alte vârste, toți practic așezați în locuri nu atât de îndepărtate și nici prea scurte: cea mai mică avea aproximativ cincisprezece ani, împărtășea voluntar cu noi rațiile lor, dobândite în diferite moduri de mici furturi și însușiri ale unor secțiuni mai bogate ale populației, așa-numita casă. M-am opus mereu și mi-am întors acest lucru înapoi, și așa au plătit tribut când dormeam. Cel chel se bucura de această atenție și, de asemenea, a început să mănânce grăsime.

      Într-o dimineață înghețată m-am trezit. Zăpada cădea în afara ferestrei. A mă ridica, ca de obicei, a fost lenea și nu existau planuri de a cumpăra bani, mai ales de ieri, iar capul meu s-a oprit. Omul chel, ca de obicei, a citit ceva în minte, mișcându-se doar cu buza inferioară. Și toate acestea ar fi continuat, dacă nu ar fi fost pentru apariția bătrânului cormoran-recidivist în vârstă de șaptezeci de ani, marinar, marinar de lungă distanță, pensionar și fără adăpost Metodiu cu rădăcini finlandeze. Vreau să notez că condamnații comunică de obicei cu castele, ca în acest caz. Și a vorbit mai mult cu un caucazian decât cu un accent finlandez.

      – Păi, paraziți, avem o gafă? a început el din umăr. M-am întors, Bald a lăsat cartea jos. A trecut un minut.

      – De ce ai nevoie, bătrâne? – a întrebat Bald și s-a îngropat într-un roman.

      – Încetează să te uiți la dosar, ia-ți coșurile de aur, adică eu, și du-te plin. Timp de patru ani am primit o pensie.

      După cuvintele sale, au trecut aproximativ două minute și zăpada proaspătă ne-a zdrobit sub picioare. În depărtare, se afla un magazin cu un somn de fel de george. Am intrat în ea și am comandat două sute. În metodă frământată și prăjită:

      – Tătarii nu trăiesc fără un cuplu! – am comandat încă o sută. În continuare, după toast-ul vechi:

      – Dumnezeu iubeste trinitatea! – am scurs și noi aceste pahare. Apoi am vorbit în tăcere, fiecare cu sine și numai Metodiu nu a tăcut și ne-a spus cum a fost primit primul termen din cele cinci disponibile. Nu eram ascultători liberi.

      – Nava noastră a venit cu Kyuubi. M-am dus în satul fratelui meu. Am băut o săptămână. Așa că dimineața ne-am reunit la menajeră, după substanța denaturată și am trecut pe lângă casa unde era nunta. I-am felicitat și mi-au trimis trei scrisori… M-am uitat în jur și am văzut o grămadă de cărămizi în spatele meu, în timp ce fratele meu mergea după moale și un topor, am luat toate pietrele din colibă, au existat o rană, da, mireasa era direct în frunte. După, el a început să dezgroape ferestrele. Mormanul nu a avut timp să se termine când am fost deja pus în închisoare de trei ani. Ce altceva vei bea? – a terminat și a mers la ghișeul de la bunurile de consum.

      Am băut mult și mult timp, chiar am luat o gustare. Seara, acoperișul lui Lysy a fost spart și el a început să alerge în alții. M-am uitat la această lecție bespontovoe și l-am condus pe bețivul beat la colibă. Și Metodiu, în acest moment, primind de la Lysy, din întâmplare sau nu, sub ochiul lui, zăcea pe masă, stând pe podea.

      Dimineața am fost trezit de un sunet plictisitor și o revoltă frenetică de Bald. S-a dovedit că, când dormea, un Metodiu furios a zburat în cameră cu un șchiop și a lovit un Lyokha care dormea cu o cârjă direct pe frunte. S-a ridicat pe pat și a căzut pe podea, s-a ridicat cu o rogojină și a bătut pe cel vechi. Apoi îmi amintesc printr-un pui de somn, a fost o luptă, până când au fost despărțiți. S-a dovedit că atunci când am luat-o pe Lysy departe de tavernă, bețivul Metodiu și-a pierdut cunoștința. El a fost aruncat cultural pe stradă înainte de închidere și s-a târât acasă, bazându-se pe instinctul său.

      – M-ai aruncat, Bald!! – Lătrat ca un gramofon și încetând să se îmbrace și șchiop, bunicul, deja întins pe podea, cu spatele în jos.

      – Cum? – întrebă, strângând gâtul lui Metodiu și așezat ca un porc, Bald cu oasele mâinilor.

      În acel moment, bormaranul bătrân, încercând să se târască de sub cormoranul de vârstă mijlocie, și-a desfăcut urechea stângă și i-a smuls o prună din nas. Raspunde omul chel, fara sa-si elibereze mainile, suflandu-l pe cap.

      – Bine, în natură. – Am încercat să-i potolesc pe tânărul lor cormorant, vreau să spun. – Hei, oameni fără adăpost, irosiți-i pe paturi. Spune-mi, Methodius, ce a început să bâlbâie?

      – Eu!! – nemaifiind dat drumul lui Bald, bunicul a început să se justifice. – Dorm, în natură, simt că cineva aruncă înțelepciune, deschid ochii – zăpadă. Am agitat și am început să mă ridic. Mă întorc și în fața mea se află o mătușă și un tramvai, la zece centimetri de mine. Noaptea este rece, cu mahmureală și, de asemenea, Lysy, vitele, au aruncat-o, ah!! Da!! Da!! – a exclamat de trei ori Methodius.

      – Da!! Da!! Da!! – De trei ori Lysy l-a lovit în ochi.

      După o jumătate de oră, am comandat deja două sute de grame și aveam să ne justificăm neînțelegerile. Și așa o lună întreagă, în timp ce Metodiu nu a devenit sărăcit. Lucrul bun este un card bancar. Din punct de vedere economic…

      nota 5

      Zăpadă galbenă

      – A fost, în acele îndepărtate, fără timpuri legale, când tundra era bărbat. Ridicați axila tundrei-om, jumătate de zi, coborâți axila tundrei-om, jumătate de noapte. Și păduchii trăiau pe ea. Și pentru a privi cu atenție viziunea sută la sută, aceștia nu erau deloc păduchi, ci mamuți, urși polari, cerbi la capăt și porci. Și atunci toată lumea i-a chemat pe Chukchi – oameni, din moment ce erau singura rasă care trăia în tundră. Cumva un bărbat tundra se plimbă cu o axă ridicată și o zgârie, în