Înger Rebel. Dawn Brower

e>Înger Rebel

      Contents

       MULȚUMIRI

      1. CAPITOLUL UNU

      2. CAPITOLUL DOI

      3. CAPITOLUL TREI

      4. CAPITOLUL PATRU

      5. CAPITOLUL CINCI

      6. CAPITOLUL ȘASE

      7. CAPITOLUL ȘAPTE

      8. CAPITOLUL OPT

      9. CAPITOLUL NOUĂ

      10. CAPITOLUL ZECE

      11. CAPITOLUL UNSPREZECE

      12. CAPITOLUL DOISPREZECE

      13. CAPITOLUL TREISPREZECE

      14. CAPITOLUL PAISPREZECE

       EPILOG

       DESPRE AUTOARE

      Aceasta este o operă de ficțiune. Numele, personajele, locurile și evenimentele sunt produs al imaginației autoarei sau fictive și nu pot fi considerate reale. Orice asemănare cu locuri reale, organizații, sau persoane, în viață sau decedate este în întregime întâmplătoare.

      Înger Rebel Copyright © 2018 de Dawn Brower

      Tradus de Nicoleta Nagy

      Toate drepturile rezervate. Nici o parte din această carte nu poate fi utilizată sau reprodusă electronic sau imprimată fără permisiune scrisă, cu excepția citatelor încorporate în recenzii.

      Pentru toți cititorii cărora le-a plăcut seria Marsden. Sper să vă bucurați de următoarea generație și că veți adora personajele la fel de mult ca mine.

      MULȚUMIRI

      Mulțumiri speciale editoarei mele Victoria Miller. Mă uimește întotdeauna cu talentul ei și ca editoare—cea mai bună pe care am avut-o vreodată. Îți mulțumesc pentru toată munca pe care o faci și pentru ajutorul pe care mi-l oferi pentru a-mi face poveștile mai puternice. Apreciez asta mai mult decât îți pot spune. Elizabeth Evans, îți mulțumesc că ești stâlpul meu și mereu citești schițele mele. Apreciez mai mult decât îți pot spune.

      De asemenea, multe mulțumiri autorilor care lucrează cu mine la proiectul Dorințe de Crăciun. A fost minunat să văd toate poveștile născându-se și sper că v-ați bucurat să scrieți cărțile la fel de mult ca și mine. Rebekah Lewis, Rebecca Lovell, Amanda Mariel, Hildie McQueen, și Sandra Sookoo—Sper să avem șansa de a lucra la mai multe proiecte împreună.

      CAPITOLUL UNU

       Septembrie 1906

      Valul de căldură care a zguduit țara devenise insuportabil. Domnișoarei Angeline Marsden îi ridicase nivelul de anxietate. Avea planuri de care părinții ei nu ar fi încântați, ba chiar, ar certa-o. O fată trebuie să-și mențină convingerile, iar Angeline avea multe. Unele bătălii erau grele, iar în altele era nevoie de un pic mai multă viclenie pentru a ieși învingător. Nemulțumirea părinților ei față de cauza ei necesita pe cea de a doua.

      Dacă voia să aibă o șansă să participe la viitoarea paradă, va avea nevoie de ajutorul cuiva apropiat ei. Mai exact, prietena ei cea mai bună, Lady Emilia St. John, și Angeline se ruga că o va ajuta. Altfel, nu știa cum va reuși să-și păcălească părinții. Trebuia să meargă. Asta însemna mult pentru ea și ar fi făcut aproape orice să se asigure că va fi cum voia ea.

      Angeline mergea cu pași rapizi spre casa Huntly. Emilia o aștepta la ceaiul de după-amiază. Să sperăm că mama Emiliei, Ducesa de Huntly, nu va fi în reședință. S-ar putea dovedi dificil să obțină ajutorul Emiliei dacă va trebui să discute în șoaptă în spatele evantaielor lor de mătase. Când a ajuns la ușă, a lovit ciocanul de două ori. Un bărbat cu părul negru încărunțit în părți, a deschis și a salutat-o,

      ─ Bună ziua, domnișoara Angeline.

      ─ Bună, Simmons. A dat din cap la majordom.

      ─ Emilia e în camera de zi?

      ─ Da, este, a confirmat el.

      ─ Domnia sa este, de asemenea.

      Firar. Spera ca mama Emiliei să fie plecată. În mod normal, îi plăcea să le viziteze pe amândouă. O considera pe ducesă ca un fel de familie. Părinții ei erau apropiați de cei ai Emiliei și crescuseră împreună. Nu erau multe adunări familiale care să nu includă familia Marsden și familia St. John. Din păcate, însă, mătușa ei de onoare Rubina nu ar fi mai încântată de planurile Angelinei decât părinții ei. Cumva, va găsi o soluție.

      ─ Mulţumesc, Simmons. A dat din cap la el.

      ─ Știu cum să ajung acolo.

      Nu a așteptat ca majordomul să răspundă. Huntly Manor era ca o a doua casă pentru ea. Angeline era la fel de familiarizată cu ea ca și cu moșia familiei Marsden. S-a dus pe hol și a cotit la dreapta să intre în camera de zi. Fusese redecorată în albastru închis și auriu. Ducesa își dorise o schimbare, iar noua schemă de culori dădea camerei o ambianță mai elegantă. Ceaiul fusese deja livrat și mai multe prăjituri erau pe o masă din apropiere.

      ─ Bună ziua, le-a salutat.

      Ducesa purta o rochie de un verde închis, decorată cu nasturi aurii în față. Mănușile ei de piele se potriveau perfect. Probabil că decisese că o pălărie ar fi fost prea mult și își lăsase părul ei blond neîmpodobit.

      ─ Angeline, a spus ea veselă.

      ─ Mă bucur că ni te alături.

      I-a zâmbit ducesei.

      ─ A trecut prea mult timp de când nu ne-am mai văzut. Se aplecă și o sărută pe obraz.

      ─ Ce mai faci?

      Ducesa și-a fluturat mâna.

      ─ Nu vrei să auzi despre călătoria noastră la țară. Noah avea niște afaceri imobiliare de rezolvat și recunosc că a fost frumos să petrecem un timp la Castelul Huntly. Este mai vântos și mai rece decât aici. Îți vine să crezi căldura asta?

      Emilia și-a dat ochii peste cap în timp ce mama ei nu se uita. Ducesa ar fi certat-o pentru comportamentul nemanierat. Angeline s-a abținut să nu râdă ca să nu-și bage prietena în belele. Emilia era o versiune mai tânără a ducesei, până la ochii gri-argintii. Era chiar și îmbrăcată cu o nuanță similară de verde ca mama ei—uneori era uimitor cât de asemănătoare erau.

      ─ Vino și așează-te. Emilia a atins perna de lângă ea.

      ─ Spune-mi ce complotezi