Valuri alb-roșii în Țarițîn și împrejurimi. Serghei Gordienko

din Elveția la ordinul direct al Ștabului general a Germaniei. Erau conduși de nemți, în general prin revoluționerul Parvus. El a reușit să câștige pe asta câteva milioane de mărci, dar mai târziu a fost înlăturat de la operație.

      L-am cunoscut pe colonelul Istomin. Î-mi puteți descrie vre-unul din obiceiurile lui?

      Întocmai, Excelența voastră. Se mângâie pe barbă înainte de a începe să vorbească.

      Alexeev a râs sincer.

      E nemaipomenit! Aceasta m-a amuzat.

      Se pare că am fost crezut. Formidabil!

      De unde sunteți de origine?

      De la Țarițîn.

      Generalul m-a privit uimit.

      Din provincia Saratov, – am explicat eu.

      Alexeev continua să mă privească în tăcere.

      Știu, – s-a întors la harta ce era atârnată la spatele lui, apoi din nou s-a întors către mine. – Luați cina cu mine?

      Voi fi onorat!

      În seara aceleiași zile ședeam vizavi de Alexeev. Pe masă e supă de șalău, cartof fiert, pește afumat cu cardamon, salată și muraturi. Un lux nemaivăzut după foamea de la Moscova și Petrograd! Compoziția era completată cu un grafin de vodkă în capul mesei.

      Alexeev mă întreba despre copilăria mea, familie, cum am învăat la Școala din Nikolaev și despre viața de la Țarițîn. Bunele maniere, m-am gândit eu și am greșit.

      Acum o să Vă rog să aveți răbdare și să mă ascultați pe mine bătrânul. – a zis el îngândurat după ce a luat masa. – În timpul loviturii de stat din octombrie, la Petrograd eu am creat o nouă armată. Trăiam pe strada Galernaia în apartamentul care a fost închiriat special pentru mine de către Sovetul Activiștilor Sociali. Ne pregăteam să ne împotrivim anarhiei și invației bolșevice, care venea tot mai aproape. Știți, niciodată sufletul meu nu a fost cuprin de o așa nostalgie, ca atunci în acele zile. De jur-împrejur doar neputință, trădare și corupție! Asta se resimțea îndeosebi la Petrograd, care devenise un cuib de viespi și un izvor de decădere morală și spirituală a statului. De parcă la ordinul cuiva se îndeplinea un plan trădător pentru distrugerea Patriei. Când a-ți amintit de Parvus și de ștabul german, la mine în minte totul s-a aranjat la locul său. Da e un plan de distrugere a Rusiei! Autoritățile nu acționau, în schimb vorbăraie era nemaipomenit de mulltă. O trădare evidentă domina peste tot.

      Generalul a suspinat greu.

      În ziua când bolșevicii au început activitatea, eu fără să știu despre cele ce se petrec în oraș, am mers la ședința Sovetului Provizoriu a Repubicii la palatul Mariin, dar convoiul nu mi-a piermis să intru, bolșevicii m-au dat afară. Atunci m-am dus la ștabul Cartierului militar Petrograd, unde mi-au recomandat insistent să mă ascund urgent, pentru că prin toată Moscova sunt încleiate pliante cu adresarea să fiu arestat. Pritenii apropiați m-au ascuns la aprtamentul lor. Apoi m-au dus la alt apartament, pentru că ieșind în stradă am fost recunoscut întâmplător de un trecător. Mi-au cumpărat bilete la tren până la Rostov și în seara zilei de 30 octombrie, îmbrăcat în straie civile, noi ne-am îndreptat spre gara de trenuri. Închipuiți-vă un general într-un pardesiu ponosit de culoare maro, mai lung decât mi s-ar fi potrivit la înălțimea și cu pantaloni negri trași peste cizmele militărești. Pe cap aveam o pălărie de fetru, albastră, încinsă cu o panglică neagră. Am tras-o până la sprâncene. În buzunar aveam pașaportul tatălui soției prietenului, un fost consilier secret, acum la pensie. Dar totul a fost în zadar – în tren am fost recunoscut de pasageri, cu toate astea, slavă Domnului, la Rostov am ajuns cu bine.

      Alexeev și-a făcut semnul crucii.

      În acest timp pe Don, atamanul Regimentelor de pe Don, generalul Kaledin deja a introdus situația de război în țară și a alungat bolșevicii. Eu m-am întâlnit cu ei imediat ce am venit încoace, la Novocerkassk. Închipuiți-vă, că a fost refuzată, rugămintea mea de a fi acordat un adăpost pentru un ofițer rus! A făcut referire la aceia că cazacii de pe front au obosit de luptă și urăsc vechiul regim, deaceea plutoanele de cazaci de pe Don, care se întorc de pe front, vor apăra de bolșevici doar regiunea Donului. Am fost rugat să nu mă mai rețin în oraș mai mult de două săptămâni și să nu adun formațiuni de voluntari. Eram foarte furios! Desigur că nu l-am ascultat și am publicat o adresare către ofițeri, cu chemarea să salvăm Patria.

      Generalul a turnat din nou vodka în păhărele și a continuat.

      Peste o lună mi s-a alăturat generalul Kornilov, Lavr Gheorghievici. Cred că a-ți auzit despre el, – Alexeev a zâmbit fără subânțelesuri pentru prima dată de când eram la el.

      Desigur! E comandantul Cartierului militar Petrograd!

      Exact. A venit la Novocerkassk, având în vedere nu doar să găsească un adăpost, dar și să înceapă lucrul de salvare a Patriei, la fel ca mine. La noi au început să vină ofițerii din cele mai diferite regimente mai veneau și iunkerii și gardemarinii din școlile distruse. Noi am început nu doar lucrul de organizare a Armatei de Voluntari dar și lucrul de împotrivire antibolșevică și la fel și organizarea organizațiilor clandestineîn orașele mari. Sunt sigur că e necesar să restabilim monarhia, să oprim transformarea țării în comună și să restabilim legătura cu aliații!

      Eu tot susțin monarhia.

      Generalul a tăcut. Se vede se pregătea să spună ceva important.

      Î-ți pot propune două opțiuni pentru slujbă. Prima e să fii cavalerist la mine la armată, recunosc ă-mi doresc asta mai puțin. A doua, pe care mi-aș dori-o cu mult mai mult e să mergeți la Moscova și să încercați să obțineți de la bolșevici numire la Țarițîn. O să luăm legătura cu Dumneavoastră, atunci când va veni timpul să acționați. După planul nostru eliberarea Patriei de revoluție va începe anume de la Țarițîn.

      Sunt de acord cu a doua opțiune.

      Formidabil! Detaliile le ve-ți discuta cu cu șeful serviciului de spionaj din subordinea mea, locotenent colonelul Raniaskii. Iar până atunci adiutantul meu o să vă conducă la apartamentul de la marginea orașului. Aveți grijă să nu ieșiți nicăieri și să nu comunicați cu nimeni.

      Să fie oprită distrugerea Imperiului!

      Kiev. Harkov. Moscova. Aprilie-mai, anul 1918.

      Colonelul în vârstă de patruzeci de ani, Anatolii Leonidovici Nosovici, din Armata Imperială a Rusiei, absolventul Academiei Nikolaev a ștabului General, participant la Primul război Mondial și cavaler al ordinului Sfântului Gheorghe, primăvara anului 1918, l-a găsit la Kiev. Era un om activ, inteligent, plin de energie și optimizm, în primăvara anului 1918, era unul din cei mai buni studenți ai academiei și din cei mai buni sportivi ai Sankt-Peterburgului și acum el urmărea neputincios evenimentele dramatice din oraș.

      Republica Populară Ucraineană, care se formase la acel timp, nu a acceptat revoluția bolșevicilor și a semnat convenția militară cu Germania și Austro-Ungaria. Regimentele germane au ocupat într-un timp foarte scurt cea mai mare parte a Ucrainei, inclusiv și Kievul. În aprilie, anul 1918, Republica Populară Ucraineană a fost lichidată în urma loviturii de stat a hatmanului Skoropadskii, susținut de regimentele de ocupaționoiști.

      Să fie oprită distrugerea Imperiului! Să fie alungați toți revoluționarii, intervenienții și țarișorii localnici! Să fie restabilită monarhia! Iată decizia mea! – a decis pentru sine Nosovici. Decizia lui a fost irevocabilă.

      În Kiev, Nosovici s-a întâlnit cu generalul Dragomirov, care avea legături cu generalii albi pe Don și în Caucaz. Dragomirov l-a sfătuit să-și facă drum și să ajungă la Moscova și acolo să ia legătura cu reprezentanții Armatei de Voluntari.

      În Harkov la gară Nosovici l-a întâlnit absolut