Legătură Scandaloasă. Amanda Mariel

pentru noi. Trebuie să mă lași să plec.

      Fiecare moment în plus petrecut cu el o făcea să-și slăbească decizia. Dacă nu va încheia timpul petrecut cu el în curând, s-ar putea să nu se întoarcă niciodată la responsabilitățile ei, pentru că—așa s-o ajute Dumnezeu!—inima ei îi aparținea lui Lewis.

      – Nu am de ales. Trebuie să onorez înțelegerea făcută de părinții mei. Este… dorința mea să fac asta.

      Se întoarse cu spatele și păși în direcția cărăruii.

      Lewis o ajunse din urmă. Prinzând-o de braț, o opri.

      – Grace.

      Ea își înghiți nodul din gât.

      – Te rog. N-o face.

      Privirea lui se umplu de durere și, fără niciun cuvânt, îi dădu drumul fetei.

      Grace se grăbi să ajungă la adăpostul pe care i-l oferea casa ei. La viața pe care părinții ei o plănuiseră pentru ea. Până la finalul lunii, va fi ducesa de Abernathy, dar inima ei îi va aparține mereu lui Lewis.

      CAPITOLUL 1

      Londra, 1845

      Un trosnet puternic umplu aerul exact în momentul în care podeaua trăsurii tremură sub pantofii lui Grace Stratton. Caleașca se zdruncina și se clătina dintr-o parte în alta, iar ea se străduia să rămână așezată. Apucă mai strâns lesa tigrului ei de companie și privi în direcția prietenei sale, Eliza. Ce Dumnezeu se întâmpla?

      Caleașca se opri brusc, ceea ce o făcu pe Eliza să scoată un strigăt șocat. Fata își îndreptă spatele și se așeză mai bine pe bancheta din piele și catifea, apoi își duse mâna la piept.

      – Doamne, ai milă! Sunteți bine, Alteță? Îi spusese fetei de o grămadă de ori să nu i se mai adreseze într-o manieră așa formală. De fiecare dată când Grace protesta, Eliza îi întorcea vorba și spunea că fiica unui baron nu trebuia să i se adreseze unei ducese pe numele ei de botez. Nu conta că deveniseră prietene. Grace îi zâmbi Elizei cu nesiguranță.

      – Sunt bine, mulțumesc.

      – Și Jasmine? Eliza se uită la felina cu dungi negre și portocalii, ghemuită lângă Grace.

      – Și ea este bine. Puțin speriată, doar. Grace mângâie spatele puiului.

      – Și tu? Eliza împinse o șuviță rebelă de păr de pe frunte.

      – Sunt nevătămată.

      Ușița trăsurii se deschise brusc, făcând-o pe Eliza să scotă încă un țipăt scurt și pe Grace să tresară puțin ca reacție la neașteptata intruziune. Lăsându-se pe spate, dădu din cap în direcția vizitiului.

      – Nu ne lăsa așa, să așteptăm.

      Vizitiul își odihni mâinile pe abdomen și dădu din cap cu seriozitate.

      – Mă tem că am luat o groapă destul de adâncă și, prin urmare, am rupt un ax. Grace i-o încredință pe Jasmine Elizei.

      – Vrei tu să… ?

      – Desigur. Eliza acceptă felina și zâmbi afectată, apoi o așeză pe aceasta în poala sa.

      – Voi arunca o privire, să văd ce pagube sunt.

      Vizitiul o ajută pe Grace să coboare, apoi o conduse în spatele vehiculului. Grace rămase acolo, inspectând stricăciunile. Soarele de la miez de zi îi încălzea fața și umerii goi, în timp ce o briză călduță suflă printre straturile fustei sale și pe lângă glezne. Oricât de minunată ar fi fost ziua, împrejurimile calme în care se afla nu reușeau să o calmeze deloc. Cu cât examina mai mult lemnul plesnit, cu atât mai mult îi gonea inima și mintea.

      Își masă tâmplele pentru un moment, înainte de a se întoarce la vizitiu.

      – Ce putem face în legătură cu asta? întrebă ea, apoi se rugă ca el să aibă o soluție bună. Una care să nu o rețină și mai mult timp.

      – Alteță, mi-e teamă că trebuie să trimitem vorbă după meșter. Un ax nu este așa ușor de reparat.

      Ea își trecu privirea încă o dată peste crăpătura din lemn. Ultimul lucru pe care și-l dorea era să întârzie în călătoriile sale, dar, aparent, acest lucru nu putea fi evitat. Închise ochii și oftă. Dă Doamne să ajungă în Scoția la timp pentru botezul micuței Evangeline! Atâta timp cât acest lucru îi va reuși, totul va fi bine.

      Grace își îndreptă atenția înspre vizitiu.

      – Ce sugerezi?

      – Există un han cam la o jumătate de milă de aici. Permiteți-mi să desham caii și să vă conduc acolo, ca să puteți aștepta în timp ce eu aranjez ca reparația să aibă loc.

      Grace aprobă.

      – Cât timp crezi că va dura până când se va repara trăsura mea?

      – Îmi cer scuze, Alteță, dar nu știu. Dacă există vreun meșter priceput în zonă și dacă nu este ocupat, putem pleca mâine. În caz contrar… îmi cer scuze, dar nu există nicio cale de a prezice cât timp veți fi întârziată.

      Ea își atinse cocul, apoi își netezi fustele șifonate. Plecase din Londra cu trei zile înainte pentru a ajunge pe moșia nepotului său, ducele de Goldstone. El și soția sa, care era și o prietenă dragă de-a ei, Amelia, își botezau fetița, pe Evangeline, într-o săptămână. Grace urma să fie nașa celei mici și nimic nu o va opri din a ajunge la destinație—cu atât mai puțin un ax rupt.

      Grace își îndreptă umerii și se pregăti să preia controlul situației.

      – Cum doriți. Vizitiul făcu o plecăciune și apoi se îndreptă către partea din spate a trăsurii, unde așteptau doi însoțitori.

      Grace se uită în direcția drumului pe care urma să-l parcurgă și îi făcu semn unuia dintre însoțitori să se apropie. Îi zâmbi cu căldură când acesta ajunse lângă ea.

      – Alteță. Bărbatul descălecă și apoi făcu o plecăciune.

      – Aș dori să ajungi la han înaintea mea. Când ajungi acolo, aș vrea să te interesezi dacă se află pe acolo vreun meșter de-al locului care se pricepe la trăsuri. Dacă-l găsești, adu-l de îndată. Spune-i că te-a trimis ducesa de Abernathy. Asta ar trebui să-l convingă.

      – Plec de îndată, Alteță. Călărețul se plecă în fața ei încă o dată înainte să se întoarcă la calul său și să plece în galop pe drumul care duce la han.

      Întorcându-se la ușa caleștii, Grace aruncă o privire înăuntru.

      – Eliza?

      Fata se uită la Grace, dar continuă să o mângâie pe Jasmine.

      – Da, Alteță.

      – Trăsura are nevoie de reparații. Tu vei rămâne aici ca să ai grijă de Jasmine. Îți las și câțiva însoțitori.

      Eliza aprobă.

      – Unde vă duceți?

      Grace se sprijini de ușița trăsurii.

      – Voi merge călare până la han. De îndată ce fac aranjamentele necesare, mă întorc. Grace nu putea fi sigură că totul va merge în favoarea ei, dar, cu toate acestea, se va întoarce sau va trimite pe cineva după Eliza, Jasmine și cufărul ei.

      – Prea bine, răspunse Eliza.

      Jasmine își ridică botul și căscă, arătându-și dinții impresionant de mari înainte să se sprijine din nou pe Eliza.

      Grace se întoarse cu spatele la trăsură și oftă, trăgând cu ochii la cerul senin și albastru. Cel puțin era o