Blue Embrace. Daniela Cupşe

elements or the Theory of Surreal Numbers, where the surreals share many properties with the real numbers. This journey reveals a state of reverie, embracing a behavior of an incredibly passionate desire of life. It is a stretch through spaces where feelings are not just our figment of imagination but literally they could become tactile and bring harm, nevertheless unimaginable joy to anima vestra.

      Some translations stick closely to the Romanian version, others do not because, at the end of the day, the experience is the main pillar in poetry, and not necessarily the use of perfect balance. The twist and artifice in her appearance is unique and very powerful, and you should expect quite a bit of challenge in the readings as she likes to encrypt images, yet she remains human and ecstatic even if she travels with ease through dreams, pain, regrets, reflections, love, and antagonistic thoughts. Daniela Cupse’s poems break down our daily routines and divulge our deepest sorrows we were so sure they were buried.

      Codruţ Miron

       Calgary, AB, Canada

      Adam

      Într-o zi

      aş vrea să mă laşi să iubesc divinul din tine

      ca cioburile acestea de lut

      ce te alcătuiesc să ardă în lumină

      Aş vrea să pot întoarce în acea zi

      toate faţetele în care ai fi oglindit tu

      trebuind doar eu a-mi şlefui atent

      colţurile tăioase ale degetelor

      cu care aş putea strivi

      diamantinul din tine

      Lasă-mă într-o zi

      să iubesc divinul din tine

      aşa cum îl purtai

      ca veşmânt regal

      într-o grădină cu roade

      neotrăvite de vinovăţia dintre noi

      Când vei alege tu acea zi

      la insistenţa mea supărătoare

      îmi voi aşeza şi eu

      pe talerul strivit de timp

      podoabele dăruirii şi nemuririi mele de Femeie

      Şi abia atunci

      din buzunarul cârpit al călătoriilor din lumile tale

      acul busolei va tresări

      găsind pentru prima dată

      Nordul

      Adam

      One day

      I would like you to let me love the divinity within you

      and the clay scree that you are made of

      let it burn in the light

      I would like to have the power to spin that day

      all faces that might have your reflection

      carefully polishing the sharp edges

      of my fingers

      that could burst

      the diamond shine in you

      Allow me one day

      to love the divinity within you

      as you used to wear it

      as royal cloth

      in a garden with untouched fruits

      by our deceit.

      When you will pick that day

      on my annoying urging

      I will reveal

      on a balance smashed by time

      my Woman’s gifts of allegiance and eternity

      And only then

      from a patched pocket and trips of your worlds

      the compass needle will revive

      finding for the first time

      The North

      Nu trageţi în linişte!

      Lumina s-aprinde din Sineşi

      când în cămaşa zilei ţin zorile de mână şi strig:

      Nu trageţi în linişte!

      E singurul refugiu pe care îl mai am

      Când neantul prinde contur

      printre degetele mele însetate de lumină

      Dar tu îmi aluneci uşor de sub tălpi

      şi rămân desculţă de orice tristeţe

      dar

      totuşi strig:

      Nu trageţi în linişte!

      Un sunet surd îmi împleteşte drumul până la tine

      Şi adulmec pentru ultima dată

      suflarea străină ce-mi aleargă peste suflet

      Şoptesc:

      Nu trageţi în linişte

      acum

      când nu te mai iubesc!