Înlănțuită. Блейк Пирс

apoi una din femei adăugă:

      — Și eu o văd. Nu e ciudat?

      Jimmy se întoarse către pasageri. Bețivi blestemați. Asta e ultima dată când își mai închiriază barca așa de târziu în noapte.

      Al doilea bărbat arătă cu degetul.

      — E acolo, spuse el.

      Soția sa își acoperi ochii.

      — O, nu pot să mă uit! spuse ea cu un râs nervos și rușinat.

      Jimmy, exasperat, dându-și seama că nu-și va găsi pacea, se întoarse într-un final și se uită în direcția indicată de bărbat.

      Într-o crăpătură între copacii de pe țărm, ceva îi atrase într-adevăr privirea. Strălucea, se gândi, și avea o figură umană nedeslușită. Orice ar fi fost, părea să plutească deasupra solului. Dar era prea departe pentru a fi văzută clar.

      Până să-și găsească Jimmy binoclul, obiectul dispăru după copacii de-a lungul malului.

      Adevărul era că și Jimmy băuse câteva beri. Asta nu era o problemă în ceea ce-l privea pe el. Cunoștea bine râul. Și îi plăcea munca sa. Îi plăcea în mod special să iasă pe Hudson la ora asta a nopții, când apa era atât de calmă și pașnică. Foarte puține lucruri puteau să-i spulbere liniștea sufletească.

      Încetini și o dirijă pe Suzy cu grijă în parașocuri la intrarea în debarcader. Mândru de o acostare așa de lină, opri motorul și priponi barca de tacheți.

      Pasagerii năvăliră jos de pe barcă chicotind și râzând. Se împleticiră de pe chei până pe țărm și se îndreptară spre pensiunea lor. Jimmy era bucuros că plătiseră înainte.

      Dar nu putea să-și ia gândul de la acel obiect straniu pe care îl zărise. Era departe pe malul apei și era imposibil de văzut de aici. Cine sau ce ar fi putut fi?

      Iritat de această viziune, știa că nu se va liniști până nu va găsi explicația. Așa era el.

      Jimmy oftă zgomotos și mai iritat, și porni la pas, târâindu-și picioarele înapoi de-a lungul malului râului, urmând liniile de tren care mărgineau apa. Acele linii fuseseră în activitate acum o sută de ani când în Reedsport erau aproape numai bordeluri și case de pariuri. Acum nu mai erau decât încă o relicvă a unor vremuri de altădată.

      Într-un final, Jimmy dădu colțul după o curbură și se apropie de un depozit vechi din apropierea liniilor de tren. Câteva lămpi de securitate de pe clădire difuzau o lumină slabă, și o văzu: o figură umană strălucitoare care părea să plutească în aer. Figura era suspendată de una din traversele unui stâlp electric.

      Cum se apropie și privi mai bine, un fior îi traversă coloana. Figura era cu adevărat umană – cu toate astea nu prezenta niciun semn de viață. Corpul era cu spatele la el, înfășurat într-un fel de material și strâns de jur împrejur cu lanțuri grele care se intersectau și se conectau cu mult peste orice nevoie de a reține un prizonier. Lanțurile străluceau în lumină.

      Dumnezeule, nu iar.

      Jimmy nu putu să nu-și amintească de o crimă înfiorătoare care zdruncinase întreaga zonă acum câțiva ani.

      I se înmuiară genunchii. Jimmy se duse de partea cealaltă a corpului. Se apropie suficient pentru a-i vedea fața – și aproape căzu pe liniile de tren de șoc. O recunoscu. Era o localnică, o asistentă medicală, și prietenă de mulți ani. Avea gâtul tăiat, și în gura moartă avea drept căluș un lanț înfășurat în jurul capului.

      Jimmy oftă adânc de mâhnire și groază.

      Criminalul revenise.

      Capitolul 1

      Agentul special Riley Paige îngheță pe loc, privind șocată. Mâna de pietricele de pe patul său nu ar fi trebuit să fie acolo. Cineva intrase în casa ei și le așezase acolo – cineva care îi voia răul.

      Înțelese imediat că pietricelele erau un mesaj, și că mesajul venea din partea unui vechi inamic. Îi spunea că nu îl ucisese până la urmă.

      Peterson e viu.

      Își simți corpul tremurând la gândul acesta.

      Suspectase asta de mult, și acum era absolut sigură. Mai rău, fusese în casa ei. Gândul o făcu să-i vină să vomite. Era încă în casă acum?

      Respirația i se tăie de teamă. Riley știa că resursele sale fizice erau limitate. Chiar în ziua respectivă supraviețuise unei confruntări cu un criminal sadic, și capul îi era încă bandajat și corpul plin de vânătăi. Ar fi fost pregătită să-l înfrunte dacă era în casă?

      Riley își scoase imediat arma din toc. Cu mâinile tremurând, se duse spre șifonier și îl deschise. Nu era nimeni acolo. Verifică sub pat. Nimeni nici acolo.

      Riley rămase pe loc și se forță să gândească limpede. Fusese în dormitor de când ajunsese acasă? Da, fusese, pentru că își pusese tocul armei pe comoda de lângă ușă. Dar nu aprinsese lumina și nici măcar nu se uitase în cameră. Rămăsese pur și simplu în ușă și își lăsase arma pe comodă, apoi plecase. Se schimbase în cămașa de noaptea la baie.

      Oare era posibil ca rivalul său să fi fost în casă în tot acest timp? După ce ea și April ajunseseră acasă, discutaseră și se uitaseră amândouă la televizor până târziu. Apoi April se dusese la culcare. Într-o casă micuță ca a ei, să stai ascuns ar fi presupus o discreție extraordinară. Dar nu putea desconsidera posibilitatea.

      Apoi fu cuprinsă de o nouă teamă.

      April!

      Riley înhăță lanterna pe care o ținea pe noptieră. Cu pistolul în mâna dreaptă și cu lanterna în mâna stângă, ieși din dormitor și aprinse lumina pe hol. Când nu auzi nimic neobișnuit, se îndreptă repede spre dormitorul lui April și trânti ușa de perete. Camera era în beznă totală. Riley aprinse lumina din tavan.

      Fiica ei era deja în pat.

      — Ce e, mamă? întrebă April, mijind ochii surprinsă.

      Riley intră în dormitor.

      — Nu te da jos din pat, spuse ea. Rămâi pe loc.

      — Mamă, mă sperii, spuse April cu vocea tremurândă.

      Asta era perfect în regulă în ceea ce o privea pe Riley. Ea însăși era speriată bine, iar fiica ei avea toate motivele să fie la fel de speriată ca ea. Se duse la șifonierul lui April, lumină cu lanterna înăuntru și văzu că nu era nimeni acolo. Nu era nimeni nici sub patul lui April.

      Ce ar trebui să facă mai departe? Trebuia să verifice fiecare ungher și colț din restul casei.

      Riley știa ce ar fi spus partenerul ei de cândva, Bill Jeffreys.

      La naiba Riley, cheamă ajutoare.

      Tendința ei veche de a face lucrurile de una singură îl înfuriase întotdeauna pe Bill. Dar de data aceasta, avea să țină cont de sfatul lui. Cu April în casă, Riley nu avea de gând să riște nimic.

      — Pune-ți un halat și niște papuci, îi spuse ea fiicei sale. Dar nu părăsi camera – nu încă.

      Riley se întoarse în dormitorul ei și își luă telefonul de pe noptieră. Apăsă tasta apelare rapidă pentru Serviciul de Analiză Comportamentală. De îndată ce auzi o voce la telefon, sâsâi:

      — Agent special Riley Paige la telefon. A fost un intrus în casa mea. S-ar putea să se afle încă aici. Am nevoie să vină cineva rapid. Se gândi o clipă, apoi adăugă: Și trimiteți și o echipă de criminalistică.