Marşul Regilor . Морган Райс

a înghițit în sec.

      "Am scăpat de ea cu grijă. Nimeni nu o va mai găsi vreodată."

      Gareth se strâmbă.

      "Unde, mai exact?"

      "L-am aruncat pe jgheabul de piatră, în haznaua castelului. Ei o golesc în râu în fiecare oră. Nu vă îngrijorați, Sire. Este pe fundul râului acum."

      Clopotele castelului bătură brusc, iar Gareth se întoarse și fugi spre fereastra deschisă, cu inima plină de panică. Se uită afară și văzut tot haosul și agitația de mai jos, o mulțime de oameni înconjurând castelul. Aceste clopote care băteau ar putea însemna doar un singur lucru: Firth nu mințea. El îl ucisese pe rege.

      Gareth își simți corpul devenind rece ca gheața. Nu putea concepe că el a pus în mișcare un astfel de rău enorm. Și că Firth, dintre toți oamenii, l-a executat.

      Apoi brusc s-au auzit bubuituri în ușă și ea s-a deschis violent iar mai multe gărzi regale au dat năvală înăuntru. Pentru o clipă, Gareth a fost sigur că ei îl vor aresta.

      Dar, spre surprinderea lui, s-au oprit şi au luat poziția de drepți.

      "Sire, tatăl vostru a fost înjunghiat. E posibil ca asasinul să fie încă liber. Asiguraţi-vă că rămâneți în siguranţă în camera dumneavoastră. El este grav rănit."

      Lui Gareth i se ridică părul pe ceafă la ultimul cuvânt.

      "Rănit"? Gareth spuse ca un ecou, cuvântul aproape rămânându-i în gîtlej. "Este încă în viaţă atunci?"

      "Este, Domnule. Şi Dumnezeu să fie cu el, va supravieţui şi ne va spune cine a făcut această faptă atroce."

      Cu o plecăciune scurtă, oșteanul plecă grăbit din cameră, trântind uşa.

      Furia l-a copleşit pe Gareth şi el l-a apucat pe Firth de umeri, l-a târât de-a curmezișul camerei şi l-a dat de un perete de piatră.

      Firth se holba la el, cu ochii mari, arătând îngrozit, mut.

      "Ce ai făcut?" a țipat Gareth. “Acum suntem amândoi terminați.”

      "Dar… dar…" se poticni Firth, "…Am fost sigur că el e mort!"

      "Ești sigur de multe lucruri", a spus Gareth, "şi sunt toate greşite!"

      Lui Gareth îi trecu prin minte un gând.

      "Acel pumnal," a spus el. "Trebuie să-l recuperăm, înainte de a fi prea târziu."

      "Dar l-am aruncat, stăpâne,", a spus Firth. "A ajuns în râu!"

      "L-ai aruncat într-o hazna. Asta nu înseamnă că este deja în râu. "

      "Dar cel mai probabil este!" a spus Firth.

      Gareth nu mai putea suporta neroziile acestui idiot. Ieși în fugă pe uşă, cu Firth pe urmele lui.

      "Voi merge cu tine. O să-ți arăt exact unde l-am aruncat," a spus Firth.

      Gareth s-a oprit pe coridor, s-a întors şi s-a uitat la Firth. Era acoperit de sânge, şi Gareth a fost uimit că oștenii nu l-au observat. A fost norocos. Firth era o problemă, mai mult decât oricând.

      "O să spun asta numai odată," a mormăit Gareth. "Treci imediat înapoi în camera mea, schimbă-ți hainele şi arde-le pe astea. Scapă de orice urme de sânge. Apoi dispari din acest castel. Stai departe de mine în noaptea asta. Mă înțelegi? "

      Gareth l-a împins înapoi, apoi s-a întors şi a fugit. El a sprintat pe hol, a fugit în jos pe scara de piatră în spirală, coborând nivel după nivel, spre camerele servitorilor.

      În cele din urmă, a țâșnit în pivniță, făcând mai mulți  servitori să se întoarcă spre el. Ei spălau oale enorme şi fierbeau găleţi de apă. Focuri uriaşe urlau printre cuptoare de caramida, iar slujitorii, purtând şorţuri pătate, erau uzi de sudoare.

      Pe partea îndepărtată a camerei Gareth a observat o enormă oală de noapte în care mizeria care curgea pe jgheab cădea cu zgomot la fiecare minut.

      Gareth a alergat până la cel mai apropiat slujitor şi l-a apucat disperat de braț.

      "Când a fost golită ultima dată oala?" întrebă Gareth.

      "A fost dusă la râul doar cu câteva minute în urmă, Domnule."

      Gareth s-a întors şi a alergat afară din cameră, sprintând în jos pe coridoarele castelului, înapoi în sus pe scara în spirală, şi tâșnind în aerul rece al nopții.

      A alergat peste terenul înierbat, cu răsuflarea tăiată pe când sprinta spre râu.

      Pe când se apropia de el, a găsit un loc unde să se ascundă, în spatele unui copac mare, aproape de mal. El a privit doi slujitori ridicând oala mare de fier şi înclinând-o în curentul furios al râului.

      El a privit până când a fost cu susul în jos, tot conținutul său golit, până când ei s-au întors cu oala şi au mers înapoi spre castel.

      În cele din urmă, Gareth era satisfăcut. Nici unul nu găsise vreo armă. Oriunde se afla, era acum pe fundul râului, dusă mai departe în anonimat. Dacă tatăl său avea să moară în această noapte, nu ar mai fi nicio dovadă rămasă pentru a-l urmări pe criminal.

      Sau ar fi?

      CAPITOLUL CINCI

      Thor l-a urmat pe Reece, cu Krohn în spatele lui, făcându-și drum prin pasajele din spate înapoi spre camera regelui. Reece îi adusese printr-o uşă secretă, ascunsă într-unul din zidurile de piatră, şi acum ținea o torţă, conducându-i pe când mergeau unul în spatele celuilalt în spaţiul înghesuit, făcându-și drum prin măruntaiele castelului într-o gamă ameţitoare de întoarceri înainte şi înapoi. Au urcat pe o scara ingusta, de piatră, care i-a dus la un alt pasaj. S-au întors, şi înaintea lor era o altă scară. Thor s-a minunat cât de complicat era acest pasaj.

      "Acest pasaj a fost construit în castel cu sute de ani în urmă," a explicat Reece în şoaptă pe când mergeau cu respiraţiea întretăiată de la urcat. "A fost construit de stră-străbunicul tatălui meu, al treilea rege MacGil. El l-a construit după un asediu – este o cale de scăpare. În mod ironic, n-am mai  fost niciodată sub asediu de atunci şi aceste pasaje nu au fost folosite de secole. Erau toate închise şi le-am descoperit în copilărie. Îmi place să le folosesc din timp în timp ca să mă mișc prin castel fără ca nimeni să nu ştie unde sunt. Când eram mai mici, Gwen şi Godfrey şi cu mine ne jucam de-a v-ați ascunselea în ele. Kendrick era prea mare iar lui Gareth nu-i plăcea să se joace cu noi. Fără torțe, asta a fost regula. Întuneric beznă. Era înfricoșător pe atunci."

      Thor a încercat să ţină pasul pe când Reece naviga pasajul cu o desfășurare uimitoare de virtuozitate, fiind evident că ştia fiecare pas cu ochii închiși.

      "Cum poți să-ți amintești toate cotiturile astea?" a întrebat Thor cu veneraţie.

      "Te simți singur atunci când ești un băiat care crește în acest castel," a continuat Reece, "mai ales atunci când toată lumea este mai mare şi eşti prea tânăr să te alături Legiunii, şi nu ai nimic altceva de făcut. Am făcut din asta misiunea mea, să descopăr tainele ascunse în fiecare colțișor al acestui loc."

      S-au întors din nou, au coborît trei trepte de piatră, au trecut printr-o deschidere îngustă în perete, apoi au coborât pe o scară lungă. În cele din urmă, Reece i-a adus la o uşă groasă, de stejar, acoperită de praf. El lipi o ureche de ușă şi ascultă. Thor veni lângă de el.

      "Ce ușă este aceasta?" întrebă Thor.

      "Ssst," a spus Reece.

      Thor tăcu și puse propria ureche la ușă, ascultând. Krohn stătea acolo în spatele lui, privind în sus.

      "Este intrarea secretă către camera tatălui meu", a şoptit Reece.