Marşul Regilor . Морган Райс

făcu mai mulți pași în camera, auzind trosnetul torţelor pe pereţi pe măsură ce mergea către corpul care zăcea grămadă pe podea. Simţise deja că era regele, că fusese ucis – că el, Thor, a ajuns prea târziu. Thor nu putea decât să se întrebe unde erau toate gărzile, de ce nu fusese nimeni aici să-l salveze.

      Genunchii lui Thor se înmuiară pe când făcea ultimii pași către cadavru; el îngenunche pe piatră, apucă umărul, deja rece, și îl întoarse pe rege cu fața în sus.

      Acesta era MacGil, fostul său rege, zăcând acolo, cu ochii larg deschişi, mort…

      Thor se uită în sus și brusc îl văzu pe servitorul regelui stând deasupra lor. El ține un pocal mare, bătut cu pietre scumpe, pe care Thor îl recunoscu de la ospăț, făcut din aur masiv şi acoperit cu rânduri de rubine şi safire. În timp ce se holba la Thor, servitorul îl vărsă încet pe pieptul regelui. Vinul îl stropi pe Thor pe toată fața.

      Thor auzit un țipăt și se întoarse să-și vadă șoimița, pe Estopheles, așezată pe umărul regelui; ea linse vinul de pe obrazul lui.

      Thor auzi un zgomot şi se întoarse și-l văzu pe Argon, stând în picioare lângă el, privind în jos cu asprime. Într-o mână ținea coroana care strălucea. Într-alta își ținea toiagul.

      Argon veni și așeză coroana ferm pe capul lui Thor. Thor o putea simți, greutatea ei apăsându-l, potrivindu-se perfect, metalul ei îmbrăţişându-i tâmplele. El se uită mirat la Argon.

      „Tu eşti Rege acum”, declară Argon.

      Thor clipi, iar când deschise ochii, înaintea lui stăteau toți membrii Legiunii, Legiunii de Argint, sute de bărbați și băieți înghesuiți împreună în cameră, toți cu fața spre el. Ca unul, toți au îngenuncheat, apoi s-au închinat către el, cu fața până la pământ.

      „Regele nostru”, a venit un cor de voci.

      Thor s-a trezit brusc. Se ridică în șezut, respirând greu, uitându-se în jur. Era întuneric aici, și umed, iar el și-a dat seama că stătea pe o podea de piatră, cu spatele la perete. Se chinui să vadă pe întuneric, văzu la distanță bare de fier şi, dincolo de ele, o torţă care pâlpâia. Apoi și-a amintit: temnița. Fusese târât aici jos, după ospăț.

      Își aminti de acel soldat care-i dăduse un pumn în față și-și dădu seama că trebuie să fi fost inconştient; nu ştia pentru cât timp. Se ridică în picioare, respirând mai adânc, încercând să facă să dispară visul cumplit. Păruse atât de real. Se rugă să nu fie adevărat, ca regele să nu fie mort. Imaginea regelui mort era bine înfiptă în mintea lui. Thor văzuse cu adevărat ceva? Sau totul fusese doar imaginatia lui?

      Thor simți cum cineva-l lovi cu piciorul în talpă şi privi în sus să vadă o figură stând în picioare deasupra lui.

      „Era și vremea să te trezești”, se auzi vocea. „Astept de ore întregi”.

      În lumina slabă Thor desluși fața unui adolescent, cam de vârsta lui. Era subţire, scund, cu obrajii scobiți şi pielea ciupită de vărsat – și totuși ceva bun şi inteligent părea să existe în spatele ochiilor lui verzi.

      „Eu sunt Merek”, spuse el. „Colegul tău de celulă. Pentru ce ești aici?”

      Thor stătu drept, încercând să-și adune cumpătul. Se sprijini cu spatele de perete, își trecu mîinile prin păr şi încercă să-şi amintească, să pună toate lucrurile cap la cap.

      „Ei spun că ai încercat să-l omori pe rege”, a continuat Merek.

      „El chiar a încercat să-l omoare, şi o să-l rupem în bucăţi dacă iese vreodată din spatele acestor gratii”, mârâi o voce.

      Izbucni un cor de zornăituri, cupe de cositor lovite de barele de metal, și Thor se uită să vadă întregul coridor plin cu celule, deținuții cu aspect grotesc lipindu-și capul de gratii și, în lumina pâlpâitoare a torțelor, rânjind la el. Cei mai mulți erau nerași, cu dinți lipsă, iar unii arătau ca și cum ar fi fost aici de ani de zile. Era o privelişte înfricoşătoare şi Thor se forţă să se uite în altă parte. Chiar se afla cu adevărat aici jos? Va rămâne oare prizonier aici, cu oamenii ăștia, pentru totdeauna?

      „Nu-ți face griji de ei”, spuse Merek. Suntem doar noi doi în celula asta. Ei nu pot intra. Și mie nu-mi pasă deloc dacă l-ai otrăvit pe rege. Aş dori să-l otrăvesc chiar eu.

      „Nu l-am otrăvit pe Rege”, spuse Thor indignat. „Nu am otrăvit pe nimeni. Am încercat să-l salvez. Tot ce am făcut a fost să-i răstorn pocalul.”

      „Şi cum ai știut că pocalul a fost otrăvit?” ţipă o voce din josul culoarului, care trăgea cu urechea. „Magie, presupun?”

      Un cor de rasete cinice veni din susul şi din josul coridorului de celule.

      "E vrăjitor!" a strigat unul dintre ei, batjocoritor.

      Ceilalți au râs.

      "Nu, era doar o presupunere norocoasă!" urlă altul, spre încântarea celorlalți.

      Thor se încruntă, urând acuzaţiile, vrând să-i convingă pe toti de adevăr. Dar ştia că ar fi o pierdere de timp. În plus, nu trebuia să se apere în fața acestor criminali.

      Merek îl studie, cu o privire care nu era la fel de sceptică precum a celorlalți. Se uita ca și cum delibera.

      "Eu te cred," spuse el calm.

      "Mă crezi?" întrebă Thor.

      Merek ridică din umeri.

      "La urma urmei, dacă ai de gând să-l otrăvești pe rege, ai fi chiar atât de prost să-i spui?"

      Merek se întoarse şi se îndepărtă câţiva paşi în partea sa de celul şi se lăsă pe spate sprijinit de perete şi se aşeză cu fața spre Thor.

      Acum Thor era curios.

      "Pentru ce ești tu aici? " întrebă el.

      "Sunt un hoţ", răspunse Merek, oarecum cu mândrie.

      Thor a fost luat prin surprindere; el nu fusese niciodată înainte în prezența unui hoț, unui adevărat hoț. El nu se gândise niciodată să fure şi a fost mereu uimit să realizeze că unii oameni o făceau.

      "De ce faci asta?" întrebă Thor.

      Merek ridică din umeri.

      "Familia mea nu are niciun pic de mâncare. Ei trebuie să mănânce. Nu am niciun pic de şcoală, sau orice aptitudini de orice fel. Furtul este ceea ce ştiu. Nimic important. Mai mult mâncare, în general. Orice altceva îi ajută de pe azi pe mâine. Am scăpat cu asta de ani de zile. Apoi am fost prins. De fapt acum m-au prins a treia oară. A treia oară e cel mai rău."

      "De ce?" întrebă Thor.

      Merek tăcu, apoi clătină încet din cap. Thor putea vedea cum ochii i se umplu de lacrimi.

      "Legea regelui este strictă. Nicio excepţie. A treia abatere, îți taie mâna."

      Thor era îngrozit. Privi în jos la mâinile lui Merek ; ambele erau acolo.

      "Nu au venit încă după mine ", spuse Merek. "Dar vor veni."

      Thor se simți groaznic. Merek privi în depărtare, ca și cum s-ar fi ruşinat, şi Thor făcu la fel, nedorind să se mai gândescă la asta.

      Thor își puse capul în mîini, capul care îl omora, încercând să-și adune gândurile. Ultimele câteva zile păreau un vârtej; atât de multe se întâmplaseră atât de repede. Pe de o parte, simţi un sentiment de succes, de răzbunare: el a văzut viitorul, a prevăzut otrăvirea lui MacGil și l-a salvat de ea. Poate că, până la urmă, soarta putea fi schimbată, – probabil că destinul putea fi modificat. Thor simţi un sentiment de mândrie: el și-a salvat regele.

      Pe de altă parte, era aici,