Strigăt De Onoare . Морган Райс

stând călare, o armată mare și întinsă, care îi aștepta. Fuseseră atrași într-o capcană. Forg trebuie să-i fi adus aici intenționat, trebuie să-i fi trădat. Dar de ce?

      Thor a înghițit, privind la ceea ce părea a fi moartea lor sigură.

      Un strigăt puternic de luptă s-a ridicat când armata McCloud a șarjat brusc spre ei. Erau doar la câteva sute de metri și se apropiau rapid. Thor s-a uitat peste umăr, dar nu erau întăriri oricât de departe ar fi privit. Erau complet singuri.

      Thor știau că nu aveau altă opțiune decât să lupte până la capăt aici, pe acest delușor, lângă acest turn pustiu. Șansele lor erau inexistente, și nu era niciun mod în care ar fi putut câștiga. Dar dacă avea să cadă, o va face cu curaj și va sta în fața lor ca un bărbat. Legiunea îl învățase măcar atât. Să fugă nu era o opțiune; Thor se pregătea să-și înfrunte moartea.

      Thor se întoarse și se uită la fețele prietenilor săi, și a putut vedea că și ei erau palizi de frică; a văzut moartea în ochii lor. Dar spre cinstea lor, și-au păstrat curajul. Niciunul dintre ei nu a tresărit, chiar dacă caii lor s-au foit, sau au încercat să pornească și să fugă. Legiunea era o unitate acum. Erau mai mult decât prieteni: Suta îi unise într-o echipă de frați. Nici măcar unul dintre ei nu i-ar părăsi pe ceilalți. Toți depuseseră un jurământ și era în joc onoarea lor. Și pentru Legiune, onoarea era mai sfântă decât sângele.

      "Domnilor, cred că avem o luptă în fața noastră," a anunțat încet Reece, întinzând mâna și scoțându-și sabia.

      Thor a dus mâna în jos și a scos praștia, dorind să elimine cât mai mulți putea înainte să-i ajungă. O'Connor și-a scos sulița scurtă, în timp ce Elden și-a pregătit sulița de aruncat; Conval a ridicat un ciocan de aruncat, și Conven o daltă de aruncat. Ceilalți băieți din Legiune, cei pe care Thor nu-i cunoștea, au scos săbiile și au ridicat scuturile. Thor putea simți frica în aer, și a simțit-o și el când tunetul copitelor cailor a crescut, când sunetul strigătele armatei McCloud a ajuns la ceruri, părând un tunet pe cale de a-i lovi. Thor știa că aveau nevoie de o strategie - dar nu știa care.

      Alături de Thor, Krohn mârâi. Thor s-a inspirat din curajul lui Krohn: el nu a scâncit și nu s-a uitat nici măcar o dată înapoi. De fapt, părul i s-a ridicat pe spinare și a mers încet înainte, ca și cum ar fi vrut să întâlnească singur armata. Thor știa că în Krohn găsise un adevărat tovarăș de luptă.

      "Crezi că ceilalți ne vor trimite întăriri?" a întrebat O'Connor.

      "Nu la timp", a răspuns Elden. "Am fost atrași în cursă de către Forg."

      "Dar de ce?" întrebă Reece.

      "Nu știu," a răspuns Thor, pășind înainte pe calul lui, "dar am senzația neplăcută că are ceva de-a face cu mine. Cred că cineva mă vrea mort."

      Thor i-a simțit pe ceilalți întorcându-se și uitându-se la el.

      "De ce?" întrebă Reece.

      Thor ridică din umeri. Nu știa, dar avea o idee că avea de-a face cu toate mașinațiunile de la curtea regelui, ceva de-a face cu asasinarea lui MacGil. Cel mai probabil, era Gareth. Poate că îl vedea pe Thor ca pe o amenințare.

      Thor se simțea groaznic pentru că își pusese în pericol frații de arme, dar nu era nimic de făcut despre asta acum. Tot ce putea face era să încerce să îi apere.

      Lui Thor îi ajunsese. El a strigat și și-a îmboldit calul și a izbucnit înainte în galop, șarjând înaintea celorlalți. Nu putea aștepta aici să vină la el această armată, să vină la el moartea lui. El va prelua primele lovituri, poate chiar va distrage câțiva de la frații lui de arme - și le va da o șansă să fugă dacă decideau să o facă. Dacă era să-și întâlnească sfârșitul, o va face fără frică, cu onoare.

      Tremurând în interior dar refuzând să o arate, Thor a galopat mai departe și mai departe de ceilalți, șarjând pe deal în jos spre armata care avansa. Lângă el, Krohn a sprintat, nepierzând niciun pas.

      Thor a auzit un strigăt în spatele lui, tovarășii săi din Legiune alergând să-l prindă din urmă. Erau la doar douăzeci de metri distanță și au galopat după el, ridicând un strigăt de luptă. Thor a rămas în față, dar se simțea bine să aibă sprijinul lor în spatele lui.

      Înaintea lui Thor un contingent de războinici s-a desprins din armata McCloud, repezindu-se înainte să se întâlnească cu Thor, vreo cincizeci de oameni. Erau la o stă de metri în față și se apropiau rapid, și Thor a tras înapoi praștia, a pus o piatră, a țintit și a aruncat. L-a țintit pe războinicul din fruntea lor, un om mare, cu un pieptar de argint, și ținta lui a fost perfectă. L-a lovit pe bărbat la baza gâtului, între plăcile armurii, și omul a căzut de pe cal, aterizare pe pământ în fața celorlalți.

      Cum a căzut, calul a căzut cu el, iar zecile de cai din spatele lui s-au îngrămădit, trimițându-și soldații în zbor la pământ, cu fața înainte.

      Înainte ca ei să poată reacționa, Thor a plasat o altă piatră, s-a întins înapoi și a aruncat-o. Din nou, țintise bine, și l-a lovit pe unul dintre războinicii din față în tâmplă, în locul expus de partea ridicată a coifului, și l-a dărâmat de pe cal, peste alți câțiva războinici, dărâmându-i ca pe niște piese de domino.

      Cum Thor galopa, o suliță de aruncat i-a zburat pe lângă cap, apoi o suliță, apoi un ciocan de aruncat și o daltă de aruncat, și a știut că frații lui de Legiune îl susțineau. Și ținta lor a fost bună, și armele lor au doborât soldații McCloud cu precizie mortală, mai mulți dintre ei căzând de pe cai și prăbușindu-s în alții care au căzut cu ei.

      Thor a fost entuziasmat să vadă că au reușit deja să doboare zeci de soldați McCloud, unii dintre ei cu lovituri directe, dar cei mai mulți împiedicându-se de caii căzuți. Contingentulul avansat de cincizeci de oameni era acum la pământ, zăcând într-un mare nor de praf.

      Dar oastea McCloud era puternică, iar acum era rândul lor să riposteze. Când Thor a ajuns la treizeci de pași de ei, mai mulți și-au a aruncat armele spre el. Un ciocan de aruncat a venit chiar spre fața lui, și Thor s-a ferit în ultimul moment, fierul vâjâindu-i pe lângă ureche, ratându-l cu doar câțiva centimetri. O suliță a venit zburând spre el la fel de repede și el s-a aplecat în cealaltă parte, iar vârful i-a zgâriat exteriorul armurii, din fericire ratându-l de puțin. O daltă aruncată i-a venit drept spre față, iar Thor a ridicat scutul și blocat-o. S-a înfipt în scut, și Thor s-a întins, a scos-o și a aruncat-o înapoi spre atacatorul său. Thor țintise bine, și s-a înfipt în pieptul omului, străpungându-i cămașa de zale; cu un țipăt omul a s-a prăbușit moale peste cal, mort.

      Thor a continuat să șarjeze. S-a repezit chiar în grosul armatei, într-o mare de soldați, pregătit să-și întâlnească moartea. El a strigat și și-a ridicat sabia, lăsând să iasă un mare strigăt de luptă; în spatele lui, frații săi de arme au strigat și ei.

      Cu o mare ciocnire de arme, a venit impactul. Un luptător imens, matur, s-a repezit la el, a ridicat un topor de două mâini și l-a adus în jos spre capul lui Thor. Thor s-a ferit, lama trecând pe lângă el, și l-a tăiat pe soldat pe abdomen, călărind mai departe; omul a strigat și s-a prăbușit moale peste calul lui. Căzând, el a scăpat toporul de luptă, și acesta s-a dus răsucindu-se în zbor într-un cal McCloud, care a țipat și s-a ridicat în două picioare, aruncându-și călărețul în alți câțiva.

      Thor a continuat să șarjeze, chiar în grosul războinicilor McCloud, sute dintre ei, tâindu-și drum prin ei, și unul după altul l-au atacat cu săbii, topoarele, buzduganele, și el le-a blocat cu scutul sau le-a evitat, tăind înapoi, ferindu-se și aplecându-se, galopând direct printre ei. Era prea rapid, prea agil pentru ei, și ei nu se așteptaseră