Strigăt De Onoare . Морган Райс

ca atunci când era în viață.

      "Sângele va avea sânge", a proclamat tatăl său.

      "Te urăsc!" a țipat Gareth. "TE URĂSC!" repetă el, și și-a tras pumnalul de la cingătoare și s-a repezit spre tatăl sau.

      Când l-a ajuns, a lovit cu pumnalul - dar a lovit doar aerul - și s-a împleticit prin cameră.

      Gareth s-a întors, dar fantoma dispăruse. Era singur în cameră. Fusese singur tot timpul. Oare își pierdea mințile?

      Gareth s-a repezit în colțul îndepărtat al camerei, scotocind prin dulap și scoțând pipa de opium cu mâinile tremurând; a aprins-o repede și a inhalat profund, iar și iar. El a simțit plăcerea drogului invadându-i corpul, s-a simțit temporar pierdut în euforia drogului. Apela la opiu tot mai des zilele astea - părea să fie singurul lucru care îl ajuta să alunge imaginea tatălui său. Gareth era chinuit să fie aici, și începuse să se întrebe dacă fantoma tatălui său era cumva prinsă în aceste ziduri și dacă ar fi trebuit să-și mute curtea în altă parte. I-ar fi plăcut oricum să demoleze clădirea asta - acest loc care păstra fiecare amintire din copilăria pe care o urâse.

      Gareth se întoarse spre fereastră, acoperit de o sudoare rece, și își șterse fruntea cu dosul palmei. A privit. Armata se apropia, și Thor era vizibil chiar de aici, mulțimea idioată înghesuindu-se spre el ca spre un erou. Îl făcea pe Gareth livid, îl făcea să ardă de invidie. Fiecare plan pe care-l pusese în mișcare eșuase: Kendrick a fost eliberat; Thor era în viață; chiar Godfrey reușise cumva să scape de otravă - suficientă otravă pentru a ucide un cal.

      Dar, apoi, din nou, alte planuri de-ale sale au funcționat: Firth, cel puțin, era mort, și nu mai exista niciun martor pentru a dovedi că și-a ucis tatăl. Gareth inspiră adânc, ușurat, dându-și seama că lucrurile nu erau așa de rele cum păreau. La urma urmei, convoiul de Nevaruns era încă în drum să o i pee Gwendolyn, să o târască într-un colț oribil al inelului și să o mărite. El a zâmbit la gând, începând să se simtă mai bine. Da, cel puțin de ea avea să scape destul de curând.

      Gareth avea timp. Va găsi alte modalități de a scăpa de Kendrick și Thor și Godfrey - avea nenumărate scheme prin care să-i omoare. Și avea tot timpul și toată puterea din lume pentru a face să se întample asta. Da, ei au câștigat această rundă, dar nu o vor câștiga pe următoarea.

      Gareth a auzit un alt geamăt, s-a întors și nu a văzut nimic în cameră. Trebuia să plece de aici - nu mai putea suporta.

      S-a întors și a ieșit val-vârtej din cameră, ușa deschizându-se înainte de a ajunge la ea, însoțitorii săi atenți să-i anticipeze fiecare mișcare.

      Gareth și-a aruncat pe el mantia și coroana tatălui său și a luat sceptrul, în timp ce a mărșăluit pe hol. A cotit pe coridoare până când a ajuns la camera lui privată de mese, o cameră de piatră elaborată, cu tavane înalte și arcuite și vitralii, luminate de soarele dimineții. Doi însoțitorii îl așteptau la ușa deschisă, și un altul stătea în spatele capului mesei. Era o masă lungă de banchete, care se întindea pe cincizeci de picioare, cu zeci de scaune aliniate pe fiecare parte; slujitorul i-a tras lui Gareth scaunul când s-a apropiat, un scaun vechi de stejar pe care tatăl său a stat pe de nenumărate ori.

      Gareth s-a așezat și și-a dat seama cât de mult ura această cameră. Și-a amintit cum a fost forțat să stea aici când era copil, întreaga sa familie aliniată în jurul mesei, fiind mustrat de tatăl și de mama sa. Acum sala era profund singuratică. Nu era decât el aici - fără frații sau surorile sau părinții sau prietenii săi. Nici măcar consilierii săi. De-a lungul ultimelor zile, el a reușit să se izoleze de toată lumea, iar acum cina singur. Oricum prefera asta - de prea multe ori a văzut fantoma tatălui său aici cu el, și era jenat să strige în fața altora.