Craiu Nou. Vasile Alecsandri

itle>

      Vasile Alecsandri

      Craiu Nou

      Persoane

      Moș Corbu, cimpoier bătrîn

      Bujor, căpitan de jandarmi

      Leonaș, tînăr

      Ispravnicul

      Anica, orfană

      Dochița, tînără țărancă

      Fete,

      Flăcăi de Munte

      Jandarmi

      (Teatrul reprezintă o priveliște de munți pe care șerpuiește o cărărușă. În stînga, casa Dochiței; în dreapta, orînda satului. Crai-nou se ivește pe cer. Seara de vară.)

      Scena I

      Dochița, Fete, Flăcăi (caută cu toții la Crai-nou)

      Cor

      Crai-nou! Crai-nou! Crai-nou!

      La noi bine-ai venit.

      Crai-nou! Crai-nou! Crai-nou!

      Fă-mi dorul Împlinit.

      Dochița

      Crai-nou! vin’ cu bine,

      Cu bine te du;

      Dar jalea din mine

      Să nu o lași, nu.

      Ci să-mi lași o salbă

      Cum o doresc eu,

      Ș-o năframă albă

      Pentru dragul meu.

      Crai-nou! Crai-nou! Crai-nou!

      Etc. etc. etc.

      Dochița

      Dragul meu din munte

      La oaste-a plecat

      Și de mult pe frunte

      Nu m-a sărutat.

      Crai-nou, lîngă mine

      Cobori tu de sus

      Și-mi adă cu tine

      Pe dragul meu dus.

      Cor

      Crai-nou! Crai-nou! Crai-nou!

      La noi bine-ai venit.

      Crai-nou! Crai-nou! Crai-nou!

      Fă-mi dorul Împlinit.

      (Se aude în munți un cimpoi și pe urmi glasul lui moș Corbu cîntînd doina. Fetele și flăcăii merg spre fund și caută pe drum.)

      Scena II

      Cei dinainte, Corbu

      Corbu (în culise)

      Frunză verde stejărel,

      Cît îi omul tinerel

      Bine-i, mări. zău, de el!

      Codru-n cale-i înverzește,

      Româncuța mi-l iubește

      Și-n pept inima-i tot crește!

      (Corbu se arată pe deal viind încet; el se oprește puțin de cîntă doina din cimpoi.)

      Toți (ca bucurie): Iaca moș Corbu cimpoieru!… Iaca moș Corbu!

      Dochița: Iar o să ne facă să rîdem și să jucăm.

      O Fată: Doamne, mare poznaș îi, cît îi de bătrîn.

      Dochița: Și mare bun suflet de om îi.

      Corbu

      Omul dacă-mbătrînește

      Drumu-n cale-i se lungește

      Și pustiu-l năpădește.

      Ochii văd, inima cere,

      Ce folos că nu-i putere,

      Nici țîrucă mîngîiere.

      (Fetele fi flăcăii merg înaintea Corbului și-l aduc în scenă.)

      Toți: Bine-ai venit, moș Corbule… bine-ai venit.

      Corbu: Bine v-am găsit, mîndrulițelor. Ian privește cît îs de… să le sorbi cu catrințe cu tot!… Ei, da ce mai faceți pe-aici?

      Dochița: Ia! ducem doru, moș Corbule.

      Corbu: De ce-ați ieșit cu toții la lună ca buraticii?

      Dochița: Ne-am închinat la Crai-nou.

      Corbu: Mare poznă și minune!… Ce are românca a împărți cu craii?… Cît îi iesă un crăișor înainte, hait, m-am închinat cu plecăciune. Da, ian spuneți, ce ați mai cerut de la ist Crai-nou? salbe de mărgele? fote și inele? sau numai dragostele, ha?… și drăgostele tot cu de-alde cei tineri? ha?…

      Dochița: D-apoi cum? cu de-alde cei bătrîni?… că ei și-au trăit traiul…

      Corbu: Și și-au păpat malaiul… ha, ha, ha! bine zici, Dochițo… vorba ceea: pomul dacă-mbătrînește, pune-i paie de-l pîrlește… Na! iaca păcatul, că mă luai cu vorba… adică năravul din fire nici că… Ian ascultați, feții mei… alergați degrabă în codru și vă luați tot pe urma mea, că-ți găsi un cuconaș ș-o cuconiță, rătăciți și obosiți ca vai de ei!… să-i aduceți aici.

      Toți: Da cine-s, de unde-s?

      Corbu: Nu-i treaba voastră… Hai! iute… să vă văd… dos la față și tupiluș prin năgăruș… vorba țiganului… Apucați pe la izvorul Șoimilor, că-ți da de ei, fără greș.

      Toți: Haideți… haideți.

      (Fetele și flăcăii ies cu toții: unii prin stînga, alții pe cărarea muntelui. Dochița fi Corbu rămîn singuri.)

      Fetele și Flăcăii (ieșind)

      Haideți, haideți, haideți

      În codrul înverzit,

      Haideți, haideți, haideți

      În plaiul înflorit.

      Corbu: Tu, Dochițo, rămîi că am să-ți spun o oarecică… Nu-i nime? Ascultă: cunoști pe domnul Leonaș, care-o ținut moșia de alăturea?

      Dochița: Îl cunosc dar.

      Corbu: Ei! se vede că i s-o aprins călcăile după fata ispravnicului, și fiindcă vodă vrea și Hîncu ba…

      O furat fata, ca mai bine.

      Dochița: Ialei!

      Corbu: Îi întîlnii chiar acu, rătăciți prin codru, nemîncați și nebăuți de două zile. Sărmanii, să-i vezi, ți-i mai mare mila… Cuconița mai ales… îi prăpădită moartă, na! Ce să zici?… oameni gingași… boieri… n-au cum putea răbda la foame și la osteneală, ca noi iști de la țară… Știi ce, Dochițo? hai să-i ascundem noi doi… așîș să nu-i găsască nici dracu.

      Dochița: Da, îi cată?

      Corbu: Dracu? ba mai rău… Ispravnicul… Îi cată ca iarba de leac. Astă-noapte el o mas peste deal, cu o ceată de slujitori de cei noi, de jandari, și are de gînd să hăituiască toți munții. Ai înțeles acum, Dochițo?..: Trebuie să ne facem munte și punte și să-i venim de hac ispravincului, că. Doamne, mare dragu-mi-i… ca sarea-n ochi.

      Dochița: Bine, moș Corbule… las’ pe noi, dacă-i așa treaba.

      Corbu: Să trăiești, fata mea. Te-aș săruta, dar mă tem să nu te-apuce friguri… Ian taci… parcă vin flăcăii.

      Scena